Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” organizează, marți, 24 mai, evocarea scriitorului și traducătorului Alexandru Cosmescu (24. 05 1922 – 29. 09. 1989), de la nașterea căruia se împlinesc 100 de ani.
Alexandru Cosmescu a fost poet, prozator, traducător, redactor de carte și ziarist. S-a născut la Vorniceni, județul Lăpușna. A studiat la Liceul „B. P. Hașdeu” din Chișinău și la Facultatea de Medicină a Universității din Cluj. Audiază cursurile de filosofie ale lui Lucian Blaga și este membru al cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu. În 1955, la București, îi prezintă lui Mihail Sadoveanu un memoriu ce conține o analiză a stării literaturii și situației lingvistice de la Chișinău.
Activează în calitate de redactor la revistele „Tinerimea Moldovei”, „Moldova”, „Basarabia”. A fost șef de secție la editura „Cartea Moldovenească”.
Debutează în presă cu versuri în 1939, iar cu proză în 1948. Debutul editorial și-l face în 1951 cu povestirea „Dealul Viei”.
Este autorul volumelor: „Povestiri” (1952), „Spre liman” (1954), al pieselor „Drumul diamantelor” (1960) și „Vârsta succeselor” (1988). Volumul de eseuri „Crugul lunilor” va fi publicat în 1969.
Cea mai mare parte a carierei Alexandru Cosmescu și-a dedicat-o traducerilor. În cei aproximativ 40 de ani de traduceri, a tradus din importanți autori ai literaturii universale: Hans Christian Andersen, Jean Cocteau, Fiodor Dostoievski, Anton Cehov, Charles Perrault, Robert Louis Stevenson, Stefan Zweig, Nikolai Gogol, Lev Tolstoi etc. Printre titlurile de rezonanță se numără: Idiotul lui Dostoievski, Poveștile lui Andersen, Taras Bulba de Nikolai Gogol, Război și pace de Lev Tolstoi și altele.
În 1982, apare antologia Miraculoasele tărâmuri, selecție și traducere de Alexandru Cosmescu. Considerată cea mai bună traducere a anului, ediția va fi distinsă cu premiul Comitetului de Stat pentru Edituri, Poligrafie și Comerțul cu Cărți.
***
„Era un om al cărții, cu privirea îndreptată mereu spre spațiul dintre rânduri, spre adevăratele sensuri ale cuvintelor. În opera fiecărui scriitor a văzut un tărâm în care se producea un anumit miracol.”
Mihai CIMPOI
„Traducerile pentru acest om de creație au fost mai degrabă un refugiu, un mijloc de a-și asigura existența, din acel moment când intuiția îi relevase că artisticul, prin angajarea sa ideologicului, așa cum o pretindea realismul socialist, este incompatibil cu marea artă, mortificând potențele oricăror germeni creativi.”
Ariadna ȘALARI
„Alaltăieri, telefonează Alexandru Cosmescu. E cam suferind şi, dacă pot, să vin la el după articolul despre Balţan. „Drăguţule, îţi prepar chiar şi o cafea…” Apoi – o îndelungată explicaţie precum că, din păcate, acum are cafea nu de calitatea cea mai bună, dintr-o eroare… „De obicei, procur prin cineva de la Moscova, acum însă…” În fine, într-o jumătate de oră sunt la el. O mitraliere de multe cuvinte, legate într-un mod interesant în fraze „miezoase”. Precum Alphonse Daudet: oricum ar arunca verbul, acesta, ca pisica, cade numai în picioare.
Povesteşte de yoga, tratament tibetan, despre fratele lui Nikolai Rerih, despre ultima scrisoare a lui Fadeev (de ce a recurs la sinucidere), despre anul 1948, când Lupan a fost discutat, ca să fie exclus din uniunea scriitorilor. Neghiobul I. D. Ceban. Fruntea (chipul) semit(ă) a lui B. P. Hasdeu – cele două scrisori despre mama lui („fostă” ovreică). Despre miraculoasele floricele scoase în mijloc de iarnă din ramuri şi depuse la bustul lui Eminescu. Despre îngrijirea ediţiilor lui Sadoveanu: Igor Creţu – „Mitrea Cocor”, Alexandru Cosmescu – „Nicoară Potcoavă”. Insistenţa tâmpiţilor de la editură de a se scrie: „Traducere din româneşte”! În caz contrar – unul, Cosmescu, trebuia să plătească despăgubiri 75 de mii de ruble (bani vechi), Creţu – vreo 50 de mii. Se ajunge la un compromis: „Din româneşte” [fără „traducere]. Două vizite pe care i le-a făcut lui Sadoveanu. Memoriul pe care i l-a înmânat. Referatul, obiectiv, al lui Şişmariov. Sadoveanu – Şişmariov.”
Leo BUTNARU
