16.1 C
Chișinău
joi, octombrie 10, 2024

„Profesia MEA și EU mă mândresc cu ea”: Centrul de Justiție Socială „ECHITATE” pentru Tinerii NEET

Centrul de Justiție Socială „ECHITATE” a organizat, la 15 iunie 2022, „Târgul vocațional” la care au participat tinere și tineri din orașul Criuleni, agenți economici, reprezentanți și reprezentante de la Direcția pentru Ocuparea Forței de Muncă, Biroul de Probațiune și Direcția Generală Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului.

Evenimentul care i-a avut în prim-plan pe tinerii și tinerele NEET face parte din proiectul „Oportunități egale pentru toți și fiecare”, Centrul de Justiție Socială „ECHITATE” fiind beneficiar al Programului de granturi destinat organizațiilor societății civile locale care contribuie la incluziunea tinerilor NEET prin pilotarea serviciilor incluzive inovatoare sau prin monitorizarea serviciilor pentru tineret care există deja.

Acest Program de granturi este realizat în cadrul proiectului „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET)”, implementat cu suportul Fundației Est-Europene în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Agenția pentru Dezvoltare Regională din Transnistria, din resursele acordate de Uniunea Europeană și Suedia.

Centrul de Justiție Socială „ECHITATE” este organizația care are drept scop promovarea și apărarea drepturilor omului în favoarea grupurilor dezavantajate și cu risc de excludere socială. Iar în cadrul proiectului „Oportunități egale pentru toți și fiecare” Centrul de Justiție Socială „ECHITATE” desfășoară mai multe activități de susținere și capacitare a 18 tineri și tinere NEET din Zona de Securitate cu scopul de a motiva tinerii care nu sunt încadrați la studii și nu au îmbrățișat o profesie, să-și modifice atitudinea și să acceadă la o profesie sau și să urmeze studiile.

„Târgul vocațional” a fost organizat cu scopul de a apropia tinerii și tinerele NEET unii de alții, de a arăta că ei nu sunt singuri, că ei pot cere ajutor, că sunt atât autorități cât și membri ai societății civile gata să le întindă o mână de ajutor și să le dea un sfat, o îndrumare. La fel, acest eveniment este organizat cu scopul de aduce mai aproape tinerii și tinerele NEET de potențialii angajatori. Un alt obiectiv, este de a motiva tinerii și tinerele NEET să adopte calea orientării vocaționale prin exemple ale tinerilor care au ales o profesie și care au obținut succese”, a menționat Președinta Centrului de Justiție Socială „ECHITATE”, Maria Zugravu.

Tinerii NEET participanți la proiect s-au arătat încântați de „Târgul vocațional”, unde au avut oportunitatea de a exersa jocuri interactive și de a mima o profesie dorită.

„Da, mi-a plăcut mult evenimentul, am aflat foarte multe lucruri noi pentru a face un pas înainte în viață!  Vreau să încerc cât mai multe, să mă dezvolt, eu merg înainte nu doar pentru mine, dar și pentru copilul meu”, a mărturisit una dintre participante.

„Mi-a plăcut evenimentul de astăzi, organizatorii au fost foarte deschiși, comunicabili. Visul meu este să ajung Șef de secție într-un spital, sper că abilitățile de comunicare și de deschidere pe care le voi acumula în proiect mă vor ajuta să-mi împlinesc această dorință”, a spus unul dintre participanții la proiect.

„Pentru mine informația a fost foarte utilă, mi-am luat notiție, am descoperit multe lucruri noi, mulțumim organizatorilor pentru șansa oferită pentru aceștia ca noi, mai mari sau mai mici, care suntem fără  prea multe posibilități, ne oferă o șansă să realizăm ceva în viață. Sper să fiu activ și să mă implic pe toată durata proiectului, eu locuiesc în Ucraina de fapt și aș vrea să mă întorc acolo, atunci când o să fie posibil, nu știu. Visul meu este să am o echipă de peste 100 de oameni și să activăm în domeniul construcției și anume să facem pavaj stradal. Este o dorință de când aveam 15 ani, am văzut muncitorii și m-am inspirat de atunci”, a spus unul dintre participanți.

Tinerii NEET sunt tinerii în vârstă de 15-29 de ani, care nu fac parte din populația ocupată, nu studiază sau nu învață în cadrul sistemului formal de educație și nu participă la niciun fel de cursuri sau alte instruiri în afara sistemului formal de educație”. Și în acest context, după cum observă inițiatorii proiectului, atât instituțiile penitenciare, cât și oficiile de probațiune se orientează spre implementarea mai multor mecanisme de asigurare cu programe educaționale și locuri de muncă; totuși rata de ocupare în rândul tinerilor aflați în conflict cu legea rămâne foarte mică.

Acest eveniment a fost realizat de Centrul de Justiție Socială „ECHITATE” în cadrul proiectului „Oportunități egale pentru toți și fiecare”, ca parte a proiectului „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET)”, implementat cu suportul Fundației Est-Europene în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Agenția pentru Dezvoltare Regională din Transnistria, din resursele acordate de Uniunea Europeană și Suedia. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene, al Consiliului Național al Tineretului din Moldova, Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare și al Agenției pentru Dezvoltare Regională din Transnistria, ale Uniunii Europene și/sau al Suediei.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente