La data de 23 august 2022, Centrul de Tineret Cahul a fost gazda unei sesiuni interactive de prezentare și probare a jocului video educațional „e-TIC”, unde tinerii și-au exprimat părerile referitoare la necesitatea creării unui astfel de joc educațional despre media.
Sesiunea cu participarea tinerilor și tinerelor de la Cahul a fost moderată de membri ai echipei „URMA ta”, iar această activitate este parte a proiectului „Sprijin pentru mass-media din Moldova și eforturi inovatoare de educație mediatică”, finanțat de Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională și implementat de Internews în Moldova, ce are ca scop promovarea dezvoltării mass-media independente și profesioniste, care oferă cetățenilor acces la o diversitate de perspective și reduce vulnerabilitatea sectorului mediatic la interesele politice și economice.
Tinerii de la Centrul de Tineret Cahul sunt la a doua ședință de prezentare a jocului video educațional „e-TIC”. Prima dată echipa „URMA ta” le-a vorbit tinerilor la general despre conceptul acestui joc, iar la sesiunea de astăzi tinerii au avut posibilitatea de a descărca jocul, le-au fost explicate etapele de descărcare și utilizare și au putut să-l joace.
Dezvoltatorul jocului Cristian Chetraru le-a explicat pas cu pas tinerilor cum funcționează „e-TIC”, specificând că este un joc special destinat tinerilor: „Ne-am dorit ca acesta să informeze tinerii, dar în același timp să fie o experiență interactivă și de divertisment”.
„La evenimentul de astăzi am rămas captivată de joc, deoarece prima dată când ne-a fost prezentat am rămas cu multe curiozități, iar astăzi când am învățat cum să-l descărcăm l-am înțeles mai bine. Mi se pare că simularea prin prisma personajului este una bună, deoarece dacă vrem să activăm ulterior în jurnalism acest joc este o practică bună. Este interesant că putem să ne alegem și creăm personajul nostru, caracteristicile acestuia care să coincidă cu personalitatea noastră și prin asta să înțelegem dacă ne potrivim acestui domeniu”, a menționat specialista în domeniul tineretului din cadrul Centrului de Tineret Cahul, Alina Nucă.
Jocul Video Educațional eTIC poate fi accesat de pe Android, iOS și calculatoare personale și este bazat pe situații din viață și pe conținuturi ale cursului „Educație pentru media”. Astfel tinerii și tinerele au oportunitatea de a cunoaște realități legate de media, de a se dezvolta, iar aceste cunoștințe și abilități îi pot ajuta să ia decizii informate, inclusiv la nivel de comportament, și să înțeleagă beneficiile și riscurile unei vieți în care media este tot mai prezentă și mai influentă în lumea de astăzi.
Ideea-cheie a dezvoltatorilor și partenerilor acestui joc este de a încuraja comportamentele și alegerilor responsabile ale tinerilor și tinerelor în ceea ce privește mass-media prin crearea unui Joc Video Educațional „eTIC” care contribuie la educația pentru media a generației tinere.
Versiunea curentă a jocului e-TIC poate fi descărcată de AICI >>> https://urmata.itch.io/etic