1.6 C
Chișinău
marți, decembrie 3, 2024

Centrul comunitar din Strășeni ajută persoanele cu dizabilități psihosociale și probleme de sănătate mintală să se angajeze (Video)

Persoanele cu dizabilități psihosociale și cele cu probleme de sănătate mintală din câteva raioane ale Republica Moldova sunt asistate pentru a se angaja în câmpul muncii.

„Noi acum implementăm un proiect de suport și susținere în angajare a persoanelor cu dizabilități psiho-sociale în mai multe raioane, în raionul Strășeni, în raionul Cantemir, în Bălți, în raionul Soroca și alte raioane ale țării. Lucrăm împreună cu centrele comunitare de sănătate mentală și cu beneficiarii acestor centre ca să oferim suport în plasarea individuală în câmpul muncii. Acest proiect noi îl implementăm în consorțiu cu alte două organizații partenere care este Somato, care este specializată în domeniul sănătății mentale, și cu o organizație din stânga Nistrului „Грань будущего”. Avem activități și în stânga Nistrului, în Bender. Suma grantului pentru acest proiect este de 50 000 Euro, care este implementat pe o perioadă de 18 luni, începând cu iunie 2022”, menționează Andrei Eșanu, director al organizației Federația Familiilor pentru Unificare și Pace în Lume din Republica Moldova.

În cadrul proiectului, în premieră pentru Republica Moldova a apărut un nou tip de sprijin pentru aceste persoane: susținătorii de la egal la egal.

12 beneficiari au devenit susținători de la egal la egal, oferind sute de consultații, iar cel puțin 4 persoane și-au găsit un loc de muncă pe piața liberă.

„Totul a început cu jumătate de an în urmă cu traininguri, lecții. A fost o perioadă foarte interesantă. După traininguri, în timpul de față am ajuns să lucrez la Centrul comunitar din Strășeni. Îmi place că am această oportunitate să pot să ajut semenii mei, persoane care într-adevăr au nevoie de susținere morală, psihologică, deoarece îi înțeleg și mă strădui cu ajutorul psihologului, doamnei psihiatru… suntem o echipă care facem lucruri.. Cu pași mici facem lucruri mari. Iată așa.

În timpul de față ducem activități de grup, individuale, cât și prin telefon sau online. Încercăm să ajutăm pe cine are nevoie de asta. Mă bucur că am posibilitatea să lucrez în această echipă, să învăț ceva util de la ei.

Viața mea s-a schimbat în timpul când am început să activez ca susținător de la egal la egal, deoarece-mi place să activez în domeniul dat. E interesant, mă motivează faptul că sunt persoane care într-adevăr au nevoie de susținere morală.”, spune Eugen Guțu, susținător de la egal la egal în raionul Strășeni.

Această activitate se desfășoară în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării” implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Asociația Businessului European și Centrul Contact.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente