3.3 C
Chișinău
joi, noiembrie 21, 2024

IAȘUL SUSTENABIL: Două trasee dedicate ecologiei umane și biodiversității urbane se lansează în weekend

Asociația Mai bine, în parteneriat cu Convivia, Iași Travel și SOR Iași, vă invită să luați parte la două evenimente special organizate în cadrul proiectului Iașul Sustenabil – un demers dedicat educației pentru climă și biodiversitate, menit să încurajeze acțiunea climatică și apropierea comunității de natură. Cele două trasee, programate pentru sâmbătă și duminică, 26 și 27 octombrie 2024, își propun să dezvăluie frumusețea naturală a Iașului și să ofere participanților ocazia de a înțelege mai bine impactul pe care activitatea umană îl are asupra mediului.

„Traseul Eco al Iașului. Perspective”

  • Data: Sâmbătă, 26 octombrie 2024
  • Ore: 12:15 – 15:15
  • Punct de întâlnire: Teiul lui Eminescu, Parcul Copou

În acest tur ghidat, participanții vor fi conduși prin locuri emblematice ale orașului, unde vor descoperi atât realizările ecologice ale comunității locale, cât și provocările cu care se confruntă orașul în încercarea de a deveni mai sustenabil. Traseul începe la Teiul lui Eminescu, un simbol al Iașului, și îi va purta pe participanți prin Parcul Copou, spre alte locuri de interes, oferind ocazia de a reflecta asupra progreselor făcute în protejarea mediului înconjurător. Evenimentul este organizat în colaborare cu Iași Travel Iași și va fi condus de Ștefan Prepeliță, ghid turistic acreditat și membru Iași Travel.

Pe parcursul traseului, vor fi discutate măsurile luate pentru a diminua impactul negativ al omului asupra naturii, dar și inițiativele care pot ajuta Iașul să devină un oraș mai verde și mai responsabil. Evenimentul va stimula participanții să înțeleagă cum pot contribui, la nivel personal, la protecția mediului și să devină parte dintr-o comunitate activă dedicată acțiunii climatice.

„Traseul Biodiversității Urbane”

  • Data: Duminică, 27 octombrie 2024
  • Ore: 10:00 – 13:00
  • Punct de întâlnire: Obeliscul cu lei, Parcul Copou

Duminică, suntem invitați să descoperim o fațetă mai puțin cunoscută a Iașului – biodiversitatea sa urbană. În această plimbare ghidată, participanții vor explora parcurile și zonele verzi ale orașului, învățând despre speciile de păsări, insecte și arbori care contribuie la bogăția ecologică a Iașului. Evenimentul este organizat în colaborare cu Societatea Ornitologică Română (SOR) Iași și va fi condus de Corina Forascu, membră SOR Iași și profesoară la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Participanții vor avea ocazia să observe și să învețe despre păsările care populează zona Copoului, inclusiv papagalul Micul Alexander, și să identifice specii rare de arbori, precum Pinul de Himalaya și glădița. În plus, turul va include discuții despre speciile invazive și despre impactul lor asupra ecosistemelor locale. Ghidul va oferi informații interesante despre micile căsuțe de insecte și păsări amplasate în spațiile verzi dintre clădiri, o inițiativă menită să sprijine fauna urbană. Traseul include opriri la locuri istorice importante, cum ar fi casa-muzeu Mihail Kogălniceanu și casa Poni-Cernătescu, oferind o perspectivă integrată între natură și cultură. Participarea este gratuită, dar necesită înscriere, iar locurile sunt limitate.


Despre proiectul „Iașul Sustenabil”

Iașul Sustenabil a fost inițiat pentru a răspunde nevoii urgențe de educație pentru climă și biodiversitate, oferind un cadru integrat în care comunitatea să poată înțelege mai bine impactul antropic asupra mediului.

Co-finanțat de Primăria Municipiului Iași, proiectul urmărește să sprijine dezvoltarea unor comportamente sustenabile la nivel personal și comunitar, să educe publicul cu privire la impactul negativ al activităților umane asupra mediului și să promoveze soluții care să contribuie la reducerea acestor efecte. De asemenea, proiectul își propune să încurajeze respectul față de biodiversitate și să stimuleze o mai bună înțelegere a legăturii dintre bunăstarea planetară și cea umană.

Mărturie a Managerului de Proiect

„Aceste inițiative nu sunt doar demersuri educaționale sau pentru promovarea ecoturistică a Iașului, ci mai ales o invitație de a privi orașul și din spatele lentilelor ecologice și climatice și o oportunitate de a construi legături între oameni și natura, de a învăța unii de la alții și de a ne inspira reciproc.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente