0.5 C
Chișinău
marți, aprilie 8, 2025

Despre „prietenul” sau „inamicul” TINERILOR într-un oraș. Oare întunericul este prietenul TINERILOR?

Soarele apune și peste oraș se lasă umbra nopții. Tinerii prind câteva ore libere din orarul supraîncărcat pe care îl au zilnic cu lecții, teme, adăugător și evenimente pentru dezvoltarea lor personală și profesională. S-ar părea că din momentul primelor clipiri de noapte viața abia ar începe pentru tinerii din oraș și acesta este cel mai sigur loc din lume.

Constatările recente relevă că cele mai multe încălcări, accidente rutiere pe drum, situații de risc și comportament delincvent au loc anume pe întuneric sau în perioada nopții. Spațiu sigur și protejat devine doar un mit, iar tinerii sunt expuși de fiecare dată pericolelor care se ascund în noapte.

„Termin târziu munca mea la cafenea, unde activez chelneriță, povestește Ana. Îmi e frică să vin acasă, știind că am de traversat un parc fără iluminare. Locuiesc la cartierul 8 în municipiul Bălți și parcul din cartier, lângă terenul verde de sport nu a avut niciodată lumină. În fiecare seară merg prin acest parc cu inima la gură, cu pas grăbit”.

Iată și o altă mărturie. „Locuiesc în sectorul Dacia din Bălți și sunt bine cu partea de iluminare, dar când ajung să traversez drumul, chiar fiind pe zebră, înțeleg că nu sunt în siguranță, povestește Oleg. Șoferii mai au partea de pată oarbă și pe timp de noapte chiar e greu să vezi cum un pieton trece drumul. M-am prins de câteva ori pe ideea că îmi e frică să trec drumul în locul special amenajat, dar care nu are lumină sau e atât de slab iluminat încât un șofer poate să nu mă vadă. Astfel de porțiuni de drum se găsesc în tot orașul, iar eu personal vorbesc acum de cartierul Dacia, drumul de lângă piața Bina”.

Timp de mai multe zile am analizat situația și am observat că în regiunea dată, sunt supuși riscului un număr mare de oameni – copii, adulți, tineri. Riscul pe timp de noapte în spațiile orașului neiluminate sau slab iluminate nu fac diferență de vârstă, gen sau etnie, fiind o problemă comună pentru TOȚI.

Venim cu rugămintea de a atrage atenția, dragi locuitori ai municipiului Bălți, la spațiile slab iluminate sau în care aceasta lipsește și de a fi mai precauți în regiunile cu problemă!

Dragi autorități! Prin acest material, noi, tinerii din municipiul Bălți, dorim să atragem atenția dumneavoastră și propunem să soluționăm această problemă împreună, pentru un viitor mai sigur al cetățenilor orașului nostru, pentru un #OrașSigur.

#IluminatulStradalContează

Andrei Morari și Bogdan Vicol, Jurnaliștii comunitari YouthAntiMediaHUB, Bălți

***

Acest material este realizat de Asociația Obștească CIDP ANIMA, cu suportul Fundației Est-Europene, din resurse acordate de Suedia. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente