25.2 C
Chișinău
sâmbătă, iunie 12, 2021

IGOR VIERU: opt portrete și un album

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, în parteneriat cu Editura Cartier și Institutul pentru Inițiative Culturale și Educaționale, organizează, în 16 iunie 2021, la ora 17.00, întâlnirea cu genericul IGOR VIERU: opt portrete și un album, care include lansarea volumului Igor Vieru, de Roland Vieru (Editura Cartier, 2021), și vernisarea expoziției de portrete din Colecția de artă plastică a MNL.

Vor prezenta: Emilia Vieru, Vitalie Coroban, Florina Breazu, Vasile Malanețchi. Discuția va fi moderată de Maria Șleahtițchi.

Evenimentul va avea loc la Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, Casa Pronin, str. Alexei Mateevici nr. 79.

Întâlnirea IGOR VIERU: opt portrete și un album se va desfășura în cadrul proiectului Miercurile literare, lansat de Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” pe 9 iunie 2021, cu dezbaterea Drept și literatură: Constantin Stere, la care au participat scriitorul Vladimir Beșleagă, dr. în drept Teodor Papuc, studenți de la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova.

IGOR VIERU s-a născut la 23 decembrie 1923 în România, satul Cernoleuca (actualmente în nordul Republicii Moldova). După absolvirea școlii primare locale, Igor Vieru își continuă studiile în județul Argeș. În 1944 revine acasă și lucrează un timp învățător în Horodiște. În 1946 este acceptat direct în anul III la Școala de Arte Plastice din Chișinău, la Facultatea Pictură. După absolvire, în 1949, devine profesor de desen la Școala Pedagogică din Călărași, ca după doi ani să revină la Cernoleuca, unde va preda limba franceză.

În 1953, Igor Vieru participă la expoziția republicană cu lucrarea Ion Creangă ascultând poveștile lui moș Bodrângă.  Devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din U.R.S.S.

În 1957 se stabilește la Chișinău, lucrează un timp la revista „Chipăruș”. Apoi e numit director al Muzeului de Arte Plastice din Chișinău, expert al comisiei de atestare a lucrărilor de artă pentru expozițiile din cadrul Ministerului Culturii al R.S.S. Moldovenească.

Colaborează activ cu editurile chișinăuiene, participă la expoziții republicane, unionale și de peste hotare, predă compoziția și culorile la Școala de Arte Plastice „I.E. Repin” și Școala Medie-Internat Republicană de Pictură.

Cele mai cunoscute lucrări: Primăvara, În satul natal, Balada despre pământ, Toamna, Sărbătoare la Cernoleuca, Moară de vânt la Cernoleuca, Meșterul Manole. A realizat portretele scriitorilor Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Alexei Mateevici, Andrei Lupan, Vasile Coroban, Pavel Boțu, Grigore Vieru ș.a.

Igor Vieru este și ilustrator de carte. Împreună cu Grigore Vieru și Spiridon Vangheli propun copiilor din clasa I cel mai frumos și prietenos Abecedar din fosta URSS. Împreună cu Grigore Vieru, semnează volumul Duminica cuvintelor, eveniment editorial al anului 1968. A ilustrat numeroase cărți pentru copii: Poveste lui Harap Alb, de Ion Creangă;  Capra cu trei iezi, de Ion Creangă;  Poezii, de Mihai Eminescu; Guguță, căpitan de corabie, de Spiridon Vangheli; Băiețelul din Coliba Albastră, de Spiridon Vangheli; Mama, de Grigore Vieru ș.a.

După o boala îndelungată, la 24 mai 1988, Igor Vieru se stinge din viață. Este înmormântat în Cernoleuca.

„Nu poate fi dar mai de preţ ca dragostea de ţară şi de neam, dragostea de frumos, pe care ne-o insuflă pânzele şi grafica lui Igor Vieru. E pragul casei părinteşti, e scrânciobul din copilărie, e lumina din geamul care aşteaptă urători. Creaţia lui ne scoate în largurile frumosului, înnobilându-ne şi mobilizându-ne să apărăm viaţa şi poezia ei.” (Spiridon Vangheli)

ROLAND VIERU s-a născut la 10 august 1947, în satul Horodişte, raionul Donduşeni. A studiat doi ani limbile străine la Universitatea de Stat din Chişinău, după care merge la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova, fiind discipolul lui Serghei Gherasimov.

În 1961, debutează în calitate de caricaturist şi ilustrator de carte. Opt ani mai târziu, Roland Vieru este cunoscut ca regizor de film, prin documentarul Explozia. Este regizorul filmelor Întâmplare la Festival (Moldova-Film), Vica, eu şi telefonul (Moldova-Film), Căruța (Mosfilm), documentarul Crescuţi, porniți și aşteptați ș.a. După 1975 se dedică sculpturii.

Roland Vieru s-a stins din viață la 71 de ani, în 2019, și este înmormântat la Cernoleuca, alături de tatăl său, Igor Vieru.

FILMUL SAȘA ȘI PETRE, CÂȘTIGĂTORUL PRIMEI EDIȚII A MOLDOVA FILM FESTIVAL

Scurtmetrajul „Sașa și Petre” (regia Luca Istodor, 2020) este câștigătorul Marelui Premiu al competiției de scurtmetraje a Moldova Film Festival, a cărei primă ediție a avut loc între 2-6 iunie la Iași, în cadrul Romanian Creative Week.

Filmul, realizat printr-o tehnică de animație tip stop-motion, pornește de la povestea reală a vieții cineastului și scriitorului român Petre Sirin (1926-2003), spusă cu tandrețe prin ochii partenerului său de viață, Alexandru (Sașa) Lupescu, oprindu-se asupra dificultăților întâlnite de cuplurile de același sex pe durata Decretului 200, care scotea asemenea relații în afara legalității. Premiul în valoare de 1000 de Euro a fost acordat de către juriul festivalului, compus din Andra Tarara (regizoare), Oana Ghera (director artistic al BIEFF) și Georgiana Mușat (critic de film), care și-a motivat astfel decizia: „Filmul premiat pune în lumină cu candoare și inventivitate o poveste de dragoste a cărei existență era ilegală în ochii statului, reafirmând forța vulnerabilității și militând pentru dreptul la identitate și intimitate”.

Prima ediție a Moldova Film Festival s-a desfășurat între 2 și 6 iunie la Iași, în cadrul Romanian Creative Week, cu participare gratuită pentru public. Publicul ieșean a putut urmări în premieră națională filme preluate de la festivaluri internaționale prestigioase, precum cele de la Berlin și Locarno, regizate de autori de renume internațional precum Radu Jude, Hong Sang-Soo, Tsai Ming-Liang,Rita Azevedo Gomes și Matías Piñeiro, alături de o retrospectivă dedicată cineastului suedez Roy Andersson și de competiția de scurtmetraje a festivalului, care a scos la înaintare tinerele voci ale cinemaului românesc.

Peste 850 de bilete au fost rezervate de-a lungul celor 20 de proiecții de film (dintre care o treime au fost sold-out) incluse în cadrul festivalului, lor alăturându-se spectatorii care au luat parte la proiecții fără rezervări prealabile. Alături de aceștia au participat cei zece invitați speciali ai festivalului, printre care scenografele Frida Elmström și Amalia Mititelu sau istoricul Adrian Cioflâncă, membrii echipei și voluntarii festivalului. 

Moldova Film Festival a fost fondat de către Caterina Pruteanu și Vlad Iftime, echipa de selecție fiind formată din Flavia Dima (director artistic, coordonator al catalogului), Călin Boto (curator principal al competiției de scurtmetraje) și Pedro Emilio Segura Bernal (consultant artistic).

Festivalul a fost organizat cu sprijinul Asociației EchitArt, Common Ground, Romanian Creative Week, Ambasadei Suediei la București, Premium Nordic Cars, Hotel Unirea, Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Muzeului Național al Literaturii Române Iași, Tarom, Teo’s Cafe și Pater.

Fii schimbarea în comunitatea ta! Aplică la Wave Week Moldova 2021!

Ești TÂNĂR și MOTIVAT să faci o schimbare în comunitatea ta?
Dacă DA, atunci această oportunitate este pentru tine!

„Asociaţia pentru Dezvoltare Creativă” (ADC) te invită să participi la cea de-a 13-a ediţie a programului „Wave Week Moldova” (WWM 2021). „WWM 2021” reprezintă un program de liderism și voluntariat pentru tineri, care va întruni 100 participanți din întreaga țară. Programul este implementat de Asociația pentru Dezvoltare Creativă, în parteneriat cu Spark the Wave din SUA și finanțat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, în cadrul Programului de Granturi 2021 pentru organizațiile de tineret. În cadrul WWM 2021 tinerii au posibilitatea să participe la școala de vară, să-și implementeze propriile proiecte de voluntariat în comunitățile lor, să participe la evenimentul de încheiere din săptămâna tineretului la Chișinău și să-și câștige insigne și certificatul digital.

Prima etapă a programului este școala de vară ONLINE ce se va desfășura în perioada 26 — 31 iulie. Școala de vară îşi va desfăşura activităţile în limba română, după care tinerii vor dezvolta propriile proiecte de voluntariat, atât la nivel local la ei în comunitate, cât și național.

Școala de vară online va cuprinde activități de instruire, sesiuni de discuții și inspirație pe platforma ZOOM, cu utilizarea diverselor aplicații interactive. Agenda activităților pentru perioada 26 — 31 iulie va fi expediată participanților selectați.

Fiecare zi de școală de vară va fi structurată în 3 secțiuni:
10:00-12:00 CORE / sesiuni de instruire
15:00-16:30 Let’s Talk / sesiuni inspiraționale
16:30-17:00 Color Group / sesiuni de debrifare și discuții de grup
De asemenea, echipa WWM 2021 vă vor oferi posibilitatea să participați și la activități creative precum quiz și jocuri de societate serile după ora 19:00.

Totodată, la finele lunii noiembrie, de zilele tineretului, vom organiza evenimentul de încheiere a programului în cadrul căruia delegații WWM 2021 își vor prezenta proiectele de voluntariat, succese și lecțiile învățate pe parcursul programului. În dependență de evoluția situației pandemice vom decide formatul evenimentului de încheiere a programului.

Încurajăm aplicații ale mai multor tineri din aceeași localitate.

Ce câștigi în urma participării la programul WWM 2021?
— Îți dezvolți abilitățile de lider și lucru în echipă;
— Dobândești abilități de comunicare eficientă interpersonală și interculturală, managementul conflictului;
— Acumulezi cunoștințe și experiență în planificarea și implementarea proiectelor de voluntariat;
— Te inspiri din activitatea unor activiști extraordinari din domeniul drepturilor omului, dialogului intercultural, cetățeniei active, participarea și motivarea tinerilor.
— Îți creezi o comunitate mare de prieteni din toată Moldova;
— Vei descoperi diverse metode și aplicații creative în lucrul online;
— Vei purta cu mândrie TRICOUL WWM și vei avea acces la diferite materiale educaționale ce promovează mesaje pozitive!
— Vei obține un certificat de participare într-un sistem online de recunoaștere a competențelor dezvoltate;
— Ai parte de multă, multă inspirație!!!

Care sunt cerințele de participare?
— Să ai vârsta între 14-17 ani;
— Să fii din orice regiune din Moldova – încurajăm participarea tinerilor din sate și raioane, inclusiv din UTA Găgăuzia și regiunea Transnistreană;
— Să aplici la program cu colegi din aceeași școală sau localitate;
— Să participi 100% din activitățile online pe durata desfășurării acestora (26 — 31 iulie 2021);
— Să ai conexiune la internet cu cameră și microfon inclus pe parcursul școlii de vară;
— Să fii motivat să implementezi propriul proiect de voluntariat la nivel local și/sau național în perioada august — octombrie 2021;
— Să participi la evenimentul de încheiere a programului, ce va avea loc în luna noiembrie;
— Să fii dornic de a împărtăși experiența acumulată cu colegii/prietenii din comunitate.

Te-ai gândit vreodată cum să fii supererou în localitatea ta?

Click aici pentru a vedea cum e să intri într-o comunitate plină de acțiune și implicare!

Dorești să afli mai multe despre impactul Wave Week Moldova asupra tinerilor?

Urmărește acest video

COMPLETEAZĂ FORMULARUL ONLINE până duminică, 20 iunie 2021.
Urmărește-ne și pe Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile legate de #WWM2021.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne contactați:
068 990 796 (Ruxanda Tabuncic)
waveweek.moldova@usalumni.md
www.facebook.com/waveweekmoldova/

Lansarea romanului „Margareta noastră”, de Dumitru Crudu

Joi, 10 iunie crt, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea noului roman Margareta noastră, de Dumitru Crudu, apărut la Editura Cartier în colecția Rotonda, coordonată de Emilian Galaicu-Păun.

Preț promoțional în ziua lansării.

Sesiune de autografe.

Alături de autor vor participa:

Lucia Țurcanu

Ion Buzu

Tatiana Ciocoi

Moderator: Emilian Galaicu-Păun

Dumitru Crudu este unul dintre cel mai valoroşi scriitori contemporani ai noştri: nu doar în poezie, ci şi în proză. Are multe talente, dar una dintre cele mai mari calităţi ale sale este capacitatea exemplară de a căuta, de a răscoli în «propriul gunoi». El ştie să caute «în lucrurile neînsemnate», pline de «eroi ratați», «oameni mărunţi» şi «istorii meschine», ca să ne scoată la lumină ceea ce contează cu adevărat. Crudu ştie că ciupercile bune cresc în gunoi şi mai ştie să le distingă: cele prea frumoase te otrăvesc, cele mai putin atrăgătoare te hrănesc. Asta e o calitate de mare scriitor: în lucrurile mici, mărunte, degradate, să ştii să cauți şi să găseşti ascunsă viaţa în plinătatea ei tragică, veselă, tristă şi uneori fericită. Viața noastră tragică şi fericită e aici, în lucrurile mici, nu în altă parte. Şi o găsiţi povestită mai ales în cărţile lui Dumitru Crudu – începănd cu cel mai nou roman al său pe care-l aveţi în fată.  (Vasile Ernu)

DUMITRU CRUDU (născut în 1967, în Flutura, Ungheni, Republica Moldova) este prozator, dramaturg, poet și unul dintre autorii Manifestului Fracturismului, apărut pentru prima dată în ziarul Monitorul de Brașov. În 2003 a primit premiul UNITER și Premiul Fundației Principesa Margareta pentru Cea mai bună piesă de teatru din România (Alegerea lui Alexandru Sutto). Este primul dramaturg român jucat în Africa și în America Centrală. În proză a debutat în 2008 cu romanul Măcel în Georgia. Cu romanul Un american la Chișinău a fost nominalizat la premiul Visegrad Eastern Partnership Literary Award din Bratislava și la premiul pentru proză al revistei Observator cultural. În 2018, pentru cartea de proză scurtă Salutări lui Troțki a primit Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române. În 2019 a publicat romanul Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici. Unul dintre romanele sale, Oameni din Chișinău, a fost tradus în limba cehă, iar o parte din povestirile sale au fost traduse în engleză, franceză, germană și suedeză și au apărut în reviste literare și antologii. 

Margareta noastră, de Dumitru Crudu, (Rotonda). Broșată, 220 pag. Preț: 33 RON/ 139 MDL

Poți procura cartea și online, pe https://shop.cartier.md/item/margareta-noastra,1882

Ebooks Cartier sunt pe iBooks sau pe shop.cartier.md/

În Rotonda au mai apărut:

Cel care așteaptă (eseu), de Arthur Suciu

Ard pădurile (roman), de Paula Erizanu

Pe contrasens (roman), de Oleg Serebrian

Prematur (poeme), deMiruna Vlada

Scrâșnetul dinților (poeme), de Șerban Axinte

Rupere de nori (poeme), de Marcela Benea

Canon (roman), de Ghenadie Postolache

Idei și fantasme. Lecturi în hialin (eseu), de Adrian Ciubotaru

Narațiuni ale erosului (eseu), de Nina Corcinschi

Dependența (roman), de Constantin Cheianu

Critice. Areul Marginii și alte narațiuni critice (eseu), de Andrei Țurcanu

Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian, ziarist la “Cuvîntul”, deLaszlo Alexandru

Jurnal la sfârșitului lumii, de Vasile Ernu

Lagărul 33 (roman), de Lilia Bicec-Zanardelli

Vișinul baronului Münchhausen (stări), de Valeriu Turea

A(II)Rh+eu  (poem) & Apa.3D (Poemelnic), de Emilian Galaicu-Păun

Să vină sirienii, bețivii și Donbasul (portrete și reportaje), de Polina Cupcea

Hrișca & Masala (blogograme), de Sorin Hadârcă

Woldemar (roman), de Oleg Serebrian

Ultima amantă a lui Cioran (roman), de Constantin Cheianu

Sebastian (roman), de Gelu Diaconu

Câinele de bronz (roman), de Emanuela Iurkin

Limba de hârtie (eseu), de Tamara Cărăuș

Duși cu Titanicu  (proză), de Valentin Guțu

Zece femei (eseu), de Al.Cistelecan

Manierismul românesc (eseu), de Lucia Țurcanu

Lansarea colecției de publicistică a scriitorului Nicolae DABIJA – SUNT UN OM FERICIT”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în colaborare cu Editura Tipo Moldova (Iași) și săptămânalul „Literatura și arta”, invită doritorii la Evenimentul cultural de excepție – Lansarea colecției de publicistică a scriitorului Nicolae DABIJA „SUNT UN OM FERICIT”.

27 de volume ce reunesc peste 5. 000 de articole de educaţie naţională, editoriale din săptămânalul „Literatura şi Arta”, scrise timp de peste 30 de ani de către scriitorul și publicistul Nicolae Dabija. Volumele de publicistică au apărut în Colecţia „Biblioteca Marii Uniri”, sunt prefaţate de cunoscutul istoric român Ioan Scurtu și includ articole scrise în perioada anilor 1986-2019. Cărțile sunt însoţite de fotografii, care ilustrează articolele, eseurile, studiile, din care putem stabili ce s-a întâmplat în această perioadă de desprindere de Uniunea Sovietică, care au fost idealurile „generaţiei independenţei”. Autorul proiectului, Aurel Ștefanachi, director la Editura Tipo Moldova (Iași), menționează că volumele au fost editate preț de două luni pentru bibliotecile din România şi Republica Moldova, iar publicistica lui Nicolae Dabija îi va ajuta pe istoricii de mâine „la consemnarea obiectivă a evenimentelor de istorie recentă, la care scriitorul a fost nu doar martor ocular, ci şi participant activ”.

Invitați: acad. Mihai CIMPOI, critic și istoric literar; Arcadie SUCEVEANU, scriitor,  președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova;  Aurel ȘTEFĂNACHE, poet, director, Editura Tipo Moldova (Iași); dr. Iulian FILIP, scriitot, poet, folclorist; dr. Aurelian SILVESTRU, scriitir, publicist; acad. Ion TIGHINEANU, președinte al Academiei de Științe a Moldovei; Doina DABIJA, fiica scriitorului; Iuliana GOREA – COSTIN ș.a.

Moderator: dr. Victoria FONARI

Evenimentul va avea loc la 11 iunie 2021, cu începere de la ora 13.00 la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Sala de Conferințe „Alexe Rău” blocul central, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”), cu respectarea tuturor măsurilor legale și a recomandărilor făcute de autorități, pentru prevenirea și reducerea răspândirii pandemiei COVID-19. 

TERMENI DE REFERINȚĂ pentru poziția de expert (ă) în comunicare și vizibilitate în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Friedrich-Ebert-Stiftung Moldova și AO „Institutum Virtutis Civilis” (IVC)

Locație:Chișinău, Republica Moldova
Termen limită de depunere a dosarului de aplicare:20 iunie 2021
Data de începere1 iulie 2021
Perioada de realizare a responsabilităților:Aproximativ 200 zile lucrătoare în perioada iulie 2021 – 30 martie 2024

Context

Friedrich-Ebert-Stiftung Moldova împreună cu AO „Institutum Virtutes Civilis” (IVC) au inițiat implementarea proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, finanțat de Uniunea Europeană, care are drept obiectiv general de a contribui la consolidarea capacităților actorilor societății civile din Republica Moldova pentru a spori implicarea lor în procesele de guvernare și schimbarea în bine a comunităților din care fac parte.

Pentru atingerea obiectivului general, proiectul are stabilite următoarele obiective specifice:

  • Abilitarea și sporirea capacităților organizațiilor societății civile (OSC), organizațiilor comunitare (OC) și a Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) pentru a influența procesele de elaborare a politicilor locale și naționale prin dezvoltarea și monitorizarea procesului de implementare a politicilor publice; promovarea conceptului de bugetare participativă, transparență la nivel administrativ, referitor inclusiv la procedurile de achiziții publice și promovarea politicilor publice sensibile la aspectele de gen;
  • Dezvoltarea capacităților factorilor decizionali de la toate nivelurile pentru a elabora și implementa politici publice, inclusiv politici sensibile la aspectele de gen și pentru a coopera productiv cu OSC, OC și GAL, în scopul asigurării unui proces participativ și incluziv de elaborare a politicilor publice;
  • Sporirea capacităților femeilor și fetelor în vederea participării la procesele de luare a deciziilor;
  • Creșterea gradului de conștientizare a publicului privind rolul femeilor în procesele de bună guvernare și importanța asigurării oportunităților egale pentru participarea femeilor în procesele sociale, economice și politice.

Activitățile din cadrul proiectului vor include: activități de dezvoltare a capacităților pentru femei, OSC și OC (ateliere de lucru, sesiuni de instruire, conferințe, mese rotunde, activități de sub-grantare și mentorat, platforme pentru rețelele de alumni); activități de elaborare și monitorizare a politicilor publice, advocacy;  procese participative de luare a deciziilor, precum și activități de sporire a gradului de conștientizare publică privind rolul femeilor în procesele de bună guvernare și importanța asigurării oportunităților egale pentru participarea femeilor în procesele sociale, economice și politice.

Obiectivul de bază a serviciilor de consultanță: Asigurarea activităților de comunicare,promovare și vizibilitate a proiectului la fiecare etapă de implementare, în corespundere cu cerințele UE cu privire la vizibilitate și comunicare[1].

Responsabilități de bază:

  • Planificarea, gestionarea sistematică a activităților de comunicare din proiect în scopul informării grupurilor țintă și beneficiarilor finali ai proiectului despre activitățile proiectului și asigurării unui nivel optim de vizibilitate a proiectului;
  • Dezvoltarea, elaborarea și implementarea instrumentelor și materialelor de comunicare a proiectului;
  • Dezvoltarea parteneriatelor media și asigurarea unui proces consistent de informare a organizațiilor media locale și naționale;
  • Dezvoltarea unei baze de date a actorilor relevanți din domeniul media și a comunicării; asigurarea unui proces consistent și eficient de comunicare cu aceștia pe parcursul perioadei de implementare a proiectului;
  • Coordonarea procesului de cooperare și colaborare cu potențiali prestatori de servicii în domeniul comunicării;
  • Gestionarea imaginii și reflectării activităților proiectului în aparițiile media;
  • Asigurarea unui proces sistematic și eficient de comunicare a proiectului prin intermediul rețelelor de socializare;
  • Administrarea paginii web și a rețelelor de socializare a proiectului;
  • Contribuții la organizarea evenimentelor din proiect;
  • Asigurarea respectării cerințelor UE cu privire la comunicare și vizibilitate în toate materialele elaborate și diseminate în cadrul/cu suportul proiectului.

Activități specifice ale expertului/ei pe comunicare și vizibilitate: Activitățile propuse în proiect vor include, dar nu se vor limita la:

  • Elaborarea conceptului și a planului de comunicare și vizibilitate a proiectului și actualizarea lor periodică, în corespundere cu cerințele UE cu privire la regulile de comunicare;
  • Elaborarea invitațiilor pentru mass media de participare la evenimentele proiectului, precum și a comunicatelor de presă despre activitățile realizate în cadru proiectului;
  • Elaborarea design-ului produselor de comunicare în consultare cu realizatorii proiectului – Friedrich-Ebert-Stiftung Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”;
  • Asigurarea mediatizării evenimentelor organizate în cadrul proiectului prin elaborarea comunicatelor de presă, fotografii, relatări de la eveniment, interviuri cu participanții la eveniment, plasări de informații pe retelele sociale despre eveniment. Sunt planificate cel puțin 70 evenimente;
  • Elaborarea regulilor de comunicare pentru organizațiile societății civile care vor beneficia de granturi în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”;
  • Realizarea unei sesiuni de instruire pe reguli de comunicare și vizibilitate pentru OSC beneficiare de granturi;
  • Monitorizarea, împreună cu coordonatorul proiectului, a  procesului de elaborare  de către compania selectată de proiect, a conceptului emisiunilor TV și radio care vor prezenta inițiative de succes implementate în comunități conduse de femei, servicii inovatoare dezvoltate de femei primare, femei active în diverse domenii. Supravegherea implementării emisiunilor TV și radio;
  • Asigurarea  activităților de comunicare și vizibilitate în cadrul celor două târguri ale organizațiilor societății civile, care vor fi organizate pe durata proiectului;   
  • Pregătirea stand-ului proiectului cu produse de comunicare și vizibilitate pentru evenimentul „Ziua Europei” (3 evenimente);
  • Elaborarea materialelor media despre rapoartele Auditului de gen a politicilor publice locale;
  • Oferirea asistenței în elaborarea planului pentru realizarea celor 11 activități de advocacy;
  • Reflectarea activităților grupurilor de lucru pentru elaborarea și implementarea planurilor de acțiuni pentru asigurarea egalității de gen în raioanele țintă ale proiectului;
  • Elaborarea interviurilor cu beneficiari ai Proiectului;
  • Coordonarea producerii unui material video de comunicare final despre proiect și asigurarea largă a diseminării acestuia;
  • Menținerea și actualizarea informației cu privire la activitățile proiectului pe paginile web ale celor 2 organizații partenere; plasarea informației relevante pe profilurile de media socială ale celor 2 organizații partenere în proiect (Facebook, Tweeter, LinkedIn, YouTube etc);
  • Elaborarea raportului de comunicare trimestrial cu prezentarea datelor despre numărul de persoane care au vizualizat materialele media produse de proiect în perioada de raportare;
  • Alte acțiuni care vor contribui la o vizibilitate mai bună a proiectului.

Notă: Toate materialele informaționale vor fi elaborate în conformitate cu politicile de vizibilitate ale UE (https://eeas.europa.eu/sites/eeas/files/2018_communication-visibility-requirements_en.pdf) și vor fi coordonate cu Fundația Friedrich-Ebert și AO „Institutum Virtutes Civilis”. Conținutul istoriilor narative și a materialelor video va fi elaborat de comun acord cu cele 2 organizații implementatoare ale proiectului.

La implementarea activităților de comunicare și vizibilitate expertul/experta selectat/ă va lua toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea prevederilor legislației cu privire la protecția datelor cu caracter personal.

Costurile de logistică pentru deplasările în teren în vederea implementării activităților de comunicare și vizibilitate a proiectului vor fi asigurate de către Fundația Friedrich-Ebert și AO „Institutum Virtutes Civilis”.

Cerințe față de candidat/ă:

  • Studii de licență în unul din următoarele domenii: științe ale comunicării, relații publice, jurnalism și alte domenii relevante în cadrul unei universități naționale sau internaționale. Studii de masterat în unul din domeniile menționate mai sus reprezintă un avantaj (experiență de muncă relevantă echivalentă studiilor în domeniul comunicării se consideră acceptabil);
  • Experiență profesională de cel puțin 5 ani  în domeniul comunicării și/sau relațiilor cu publicul care a inclus sarcini aferente elaborării strategiilor de comunicare, aplicarea instrumentelor de comunicare, colaborare cu instituții și alte surse media etc. Experiența în cadrul sectorului public, asociativ și/sau în cadrul proiectelor finanțate de diverși donatori sau parteneri de dezvoltare constituie un avantaj;
  • Experiență dovedită de cel puțin 5 ani în scrierea de comunicate de presă și elaborarea de alte materiale scrise. Anexați la dosarul depus  materiale care dovedesc experiența (copii ale materialelor elaborate sau link-uri către aceste materiale);
  • Cunoașterea lucrului la computer și a programelor de editare grafică și/sau video (Canva, Adobe Illustrator și alte programe similare) este un avantaj;
  • Abilități de ajustare a mesajelor cu privire la activitățile din proiect pentru diferite grupuri țintă;
  • Cunoașterea limbii engleze este un avantaj (activitățile de comunicare a proiectului vor fi desfășurate în limba română);
  • Disponibilitatea de a călători pe teritoriul Republicii Moldova în cadrul activităților din proiect pentru a oferi suport în organizarea evenimentelor, în caz de necesitate.

Candidații interesați de a participa la concurs vor transmite în adresa organizaților concursului următoarele acte:

  • Scrisoarea de motivare a candidatului;
  • CV care reflectă experiența relevantă domeniului de consultanță;
  • Materiale care dovedesc experiența în scrierea de comunicate de presă și alte materiale media scrise (copii ale materialelor elaborate sau link-uri către aceste materiale);
  • Oferta financiară în Euro, cu indicarea valorii salariului brut pentru o zi de muncă;
  • Alte materiale pe care le considerați relevante.

Doar candidații preselectați vor  fi contactați.

Dosarul de aplicare va fi remis la adresa electronică: info.aoivc@gmail.com până la data de 20 iunie, 2021, cu mențiunea Expert/ă comunicare”.


[1] https://ec.europa.eu/international-partnerships/system/files/communication-and-visibility-manual_en.pdf

Margareta Rusu, psiholog: „Este bine să vizionăm desenele animate împreună cu copiii”

Desenele animate au o influență mare asupra dezvoltării copilului, despre aceasta am discutat cu psihologul și specialistul în lucru cu psihodramele, Margareta Rusu. Vezi în acest interviu ce sunt desenele animate, cum acestea influențează, dar și care este timpul maxim admisibil în care un copil le poate privi.

„O mână de ajutor începe cu o vorbă bună!”, a afirmat psihologul Margareta Rusu.

„În timpul consilierii obișnuiesc să-i întreb atât pe copiii dar și pe adulți care a fost personajul preferat din trecut. Răspunzând la această întrebare, mulți dintre ei se pun pe gânduri, realizând legătura puternică dintre personaj și propria personalitate. Este uimitoare această influință ce capătă o semnificație atunci când realizezi că ai ales să te identifici cu un anumit erou sau cu o calitate specifică aceluia. Poveștile, metaforele, desenele animate, proverbele, zicătorile, aforisme care sunt în conștiința unei persoane îi formează credințele asupra vieții. Este extrem de important ceea în ce credem, asta ne formează realitatea”, a spus Margareta Rusu, psiholog.

Ce sunt desenele animate și de ce copii sunt atrași de ele?

Desenele animate sunt un instrument pentru părinți. De ce sunt atrași, probabil este evident: culorile foarte aprinse, figurile mari și expresive însoțite de fon muzical sau sunet sub formă de discuție sau cuvinte.  Până aici totul pare inofensiv, dar lucrurile nu stau chiar așa! În ultimii cinci ani specialiștii (medici neuropsihiatri, pediatri, medici de familie, psihologi) au identificat o nouă formă de autism: ,,AUTISMUL VIRTUAL’’. Nu în zadar este contra indicată oricare formă de vizionare până la vârsta de trei ani. Rău este faptul că zgomotul și lumina de pe ecran chiar și de desenele animate, pot genera emoții dureroase pe care copilul nu le poate face față. Copilul nu are la această vârstă filtre de percepție, este la fel ca un burete care absoarbe orice informație.

Multe mame probabil vor spune că desenele animate le ajută mult atunci când vor să hrănească copilului, dar menționez că acest obicei dezvoltă pe parcurs un comportament neadecvat  și părinții ajung la neuropatolog, psihiatru sau la un cabinet psihologic cu următoarele proleme: obezitate, diabet, deficit de atenție, și tulburări de comportament.

Cum pot influența desenele animate asupra gândirii copilului?

Nu aș pune accent pe gândire, dar în ansamblu pe integritatea copilului, viitorului adult.

Un studiu britanic ne aduce la cunoștință faptul că elevii petrec mai mult timp în fața televizorului decât pe băncile școlii. Această izolare cu ajutorul ecranelor în timp dezvoltă la copii un comportament violent, dependent, întârziere în dezvoltarea limbajului.

Cum ar trebui părintele să-i explice copilului că nu toate secvențele din desene reflectă realitatea și că pe unele nu ar trebui să le repete?

Este bine să vizionăm desenele animate împreună cu copiii, chiar și pe acelea cu care nu suntem de acord. Când suntem alături de ei putem să le explicăm ce se întâmplă și care poate fi rezultatul, copilul înțelege și emoția noastră ca părinte și acceptă explicația și poziția noastră. Explicăm că acest desen este imaginația, fantezia cuiva, este doar o ilustrație și că în realitate nu există așa proporții sau așa personaje.

Copiilor trebuie să le explicăm de ce se limitează timpul de vizionare în fața ecranului, și îndată se propune o alternativă, să facem ceva împreună. La curățenie copiii se implică cu drag, curăță legumele, ajută la aranjarea mesei ș.a.  Totodată noi îi pregătim de viitor și ne facem un ajutor.

Ce poate învăța util un copil privind desene animate?

Vizionara programelor educative crește probabilitatea ca copiilor să fie mai creativi, îi motivează pentru a avea succese mai mari. Filmele bine alese pot întări valorile pe care părinții încearcă să le insufle. Programele educative ne pot ajuta să îi învățăm pe copii reguli primare de comportament sau igienă personală. Dacă eroul copilului se salută respectuos cu cei mai mari și alte persoane, desigur că copilul va tinde să repete acest gest.  Din desenele animate deseori observăm că copilul învață o limbă străină, îți dezvoltă vocabularul și altele.

Care este timpul maxim admisibil în care un copil poate privi desene animate?

Copii cu vârsta de 0-3 ani nu este bine să privească deloc desene.

Pentru copiii cu vârsta de 3-5 ani limita maximă pe zi este de o oră.

Celor cu vârsta 6-12 ani timpul oportun este de 2 ore pe zi.

Chiar dacă principalul rol al părintelui față de copil este de a-l ajuta să crească mare, puternic și sănătos din punct de vedere fizic, există o mulțime de necesități psiho-emoționale cum ar fi: iubire, atenție, afecțiune, comunicare, zâmbete. De obicei părinții care nu au aceste resurse le înlocuiesc cu ecrane cu părere de rău!

Ce desene animate le recomandați să privească copiilor?

Până la 3 ani nu recomand nimic. Sunt multe dezbateri referitor la recomandarea filmelor pentru copii. Deci, înainte de a propune copilului un film este bine să îl privim noi ca să înțelegem care este sensul acestui film, ce vrea sa ne ilustreze, ce actori sunt, care este nivelul de comunicare, ce emoții predomină. Din ceea ce ne oferă piața cinematografică putem privi desenele animate Fixiki, Omul zăpezilor, În căutarea lui Dori, Regele Leu ș.a.  Este important să optăm totuși pentru imagini cât mai aproape de adevăr, dacă este familie de animale atunci să fie animale care arată la fel ca adevărate, dacă e vorba de persoane atunci cât mai adevărate de proporțiile omenești, încercăm să excludem spre exemplu: Țestoasele Ninja, Pokemon, Winx unde promovează, anorexia, vulgaritate, infantilism, confuzia rolurilor sociale dintre femeie și bărbat, violența, sexualitatea.

Spectacolul muzical cu titlul „Orașul Meu”

Cu prilejul Aniversării orașului Chișinău, prezentăm inițiativa de a organiza un spectacol muzical cu titlul „Orașul Meu”, desfășurat la Digital Park, sub egida Primăriei Municipiului Chișinău. Propunem desfășurarea acestui eveniment, în premieră pe 17 iulie – ziua în care a fost prima atestare documentară a numelui topic Chişinău.

Vezi prezentarea mai jos.

Lansarea „Orchestrei Municipale de Cameră”

Pe data de 2 iulie va avea loc lansarea „Orchestrei Municipale de Cameră”, inițiat de Direcția Cultură, a Primăriei Municipiului Chișinău.

Vezi prezentarea mai jos.

A 18-a Aniversare a Asociației Publice a Copiilor și Tinerilor VITA

Pe 17 iunie 2021, la ora 18:00, va avea loc un eveniment festiv, programat să coincidă cu a 18-a aniversare a Asociației Publice a Copiilor și Tinerilor VITA. 18 ani de VITA este istorie. O poveste personală, de oameni și familii specifice, o poveste care a devenit bază pentru a ajuta zeci și sute de copii cu dizabilități din țara noastră, probabil din unul dintre cele mai vulnerabile grupuri ale populației.

De 18 ani, VITA este numeroasă, cel mai adesea unică pentru Moldova, proiecte de adaptare și reabilitare a acestora, programe de asistență psihologică și sprijin metodologic pentru părinți și educație specială pentru profesori. Timp de 18 ani, VITA înseamnă zeci de mâini ajutătoare și parteneriate întinse din Moldova, SUA, Rusia, Marea Britanie, ministere și fundații, studenți și oameni de afaceri, oameni îngrijitori cu o inimă mare.

Ca parte a programului, vă v-om spune despre cele mai importante și mai strălucite dintre cele întâmplate de-a lungul anilor și despre ceea ce planificăm pentru viitor. La evenimentul nostru vor participa oficiali, reprezentanți ai liderilor țării și ai orașului, ambasade, organizații internaționale și presă. Suntem infinit recunoscători pentru sprijinul și oportunitatea de a organiza acest eveniment:

Partenerilor noștri: Primăria Municipiului Chişinău și DGETS.

Sponsorilor noștri: Radisson Blu, Media Show Grup, Spa by Berd’s, Pâtisserie & Boulangerie Crème de la Crème, Boutique MIMI, Aurelius Wines, Artcor, Marrone,Sisters restaurant, OM.

Motto-ul serii noastre „Să fie lumină” este lumina speranței, a bunătății și a asistenței reciproce. Prin urmare, am ales culori și nuanțe albe și deschise pentru codul vestimentar al evenimentului.

Vă așteptăm în data de 17.06.2021 la ora 18:00 la adresa: Chișinău, Hotel Radisson Blu Leogrand, st. Mitropolitul Varlaam, 77.