1.1 C
Chișinău
duminică, noiembrie 24, 2024

Frumusețea văzută prin obiectivul fotografei Gabi Hadiev

Gabi Hadiev este fotografa care a reușit să-și transforme și înmulțească dragostea pentru fotografie pe parcurs. Chipul uman, liniile fine care scot la iveală gingășia și senzualitatea sunt câteva repere pentru fotografia pe care o face Gabi. A pornit de la a face fotografii colegelor de clasă, iar în prezent are un portofoliu bogat cu care se poate mândri.

Cum a început pasiunea pentru fotografie și în ce moment?

Nu a fost o zi anumită sau un moment în care să înțeleg că asta îmi place. Mai serios a fost atunci când am primit un aparat de fotografiat de la sora mea, ea voia să o vândă, dar s-a gândit că eu aș putea să fac ceva cu dânsa. Aveam două colege de clasă și mergeam la una dintre ele acasă unde făceam fotografii. Ne îmbrăcam în rochii, ne machiam și făceam fotografii, pe atunci aveam cele mai frumoase din școală. Mai târziu am înțeles că eu asta vreau să fac și ar fi ok să fac fotografii contra plată, așa că luam câte 50 lei pentru o oră, asta se întâmpla în anul 2010 – 2011. Voiam să combin fotografia și cu machiajul, dar am înțeles că mai mult îmi place fotografia.

Când am terminat liceul, mama mi-a spus că eu trebuie să fac facultatea, să am studii superioare. Am mers la universitate, la Informatică Aplicată, atunci mi-am spus că nu este de mine și că aș vrea mai mult limbi străine. În tot acest timp am continuat să fotografiez. M-am angajat operator call center timp de 2 luni jumătate, timp în care toți colegii mei îmi ziceau că trebuie să fotografiez. În anul 2016 m-am dus la primele mele cursuri de fotografie și am învățat mai în detalii, fiind și mai sigură de cunoștințele mele.

Cum îți caracterizezi stilul fotografiei?

Mulți îmi zic că fac fetele atât de fine. Cred că și stilul meu este mai gingaș și mai puțin vulgar. Pun accentul pe ochi, pe față, pe culori.

Am observat că faci multe portrete, asta e ceea ce îți place cel mai mult?

Da! Eu nu prea primesc plăcere să fac fotografii la peisaje, îmi plac oamenii sau nature mort, dar și acestea trebuie să fie ceva interesant, culori întunecate. Dacă  o să am o persoană într-un peisaj, atunci o să pun accentul pe dânsa, dar nu pe peisaj.

Cât timp petreci în spatele aparatului de fotografiat și cât timp în spatele monitorului unde editezi?

Amândouă. Dacă este să aleg dintre fotografiat și editat, ar fi 50 la 50, pentru că primesc plăcere maximă atunci când fotografiez și abia aștept să încep procesul de editare.

Fotografie artistică sau comercială?

Artistică. La fotografia artistică mă gândesc din timp, adun idei, obiecte necesare, modelul.

Cum te faci autentică și remarcată printre mulțimea de fotografi care există?

Cel mai important este să nu te compari cu nimeni și să nu te gândești că există „o grămadă” de fotografi. Urmăresc mai mult fotografi de peste hotare precum: Rusia, Ucraina.

Care a fost cel mai provocator proiect?

Un moment mai dificil a fost la deschiderea Artcor când am fost invitată să vorbesc despre fotografie, dar înainte de asta am fost motivată să încep un curs de fotografie. Pentru mine a fost o provocare, deoarece eu nu mă vedeam să predau fotografia. La Artcor am vorbit pentru prima dată în fața unui public și am primit plăcere de la asta. Atunci am înțeles că îmi place să le povestesc oamenilor despre fotografie.

Unde găsești inspirația?

Pe Pinterest, din stările pe care le am, atunci când sunt tristă, momentele grele din viața mea. Când sunt fericită și totul e bine, atunci am și mai puțină inspirație.

Preferi să îți faci fotografii ție sau altora?

Altora. Însă îmi fac și mie, decât să-mi chinui prietenii pentru asta.

Cine sunt fotografii care te inspiră?

Mă inspiră Daria Bulavina, fotografă din Moscova, are acolo școală de fotografie. Îmi plac fotografiile ei, ideile ei, plus la asta este deschisă să îmi răspundă la întrebări când am nevoie de ajutor.

Cum îți construiești relația fotograf-client?

Sunt sinceră cu dânșii. Sunt deschisă să vorbesc diverse teme în timpul unei ședințe foto, nu am bariere în discuțiile care pot apărea.

 A fi sau a nu fi fotogenic?

Cred că toți oamenii suntem frumoși, dar despre asta nu știm. Sunt femei atât de frumoase, dar care sunt închise și ele nu se văd așa. Uneori pot să văd o fată simplă și cu puțină pregătire îi poți găsi niște unghiuri foarte frumoase. Fiecărui om îi poți găsi trăsăturile pe care să se pună accentul.

 Gabi Hadiev poate fi urmărită pe pagina de Instagram: AICI și AICI.

Fotografii: Arhiva personală
Reporter: Paulina Gușan-Polschi

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente