2.2 C
Chișinău
joi, noiembrie 21, 2024

Lidia Bivol, tânăra care creează deserturi personalizate pentru diferite evenimente

Lidia Bivol este o tânără din satul Costești, raionul Ialoveni, care are o pasiune pentru deserturi, în special torturile personalizate. Tânăra administrează mini-afacerea – „Desserts by Lidia”, în cadrul căreia creează deserturi după dorințele iubitorilor de dulce.

– De unde vine pasiunea ta pentru cofetărie?

– Pasiunea mea de a crea torturi vine de la iubitorii de dulce din familia mea, iar pe lângă aceasta, absolvind Facultatea Tehnologia și Managementul Alimentației Publice am fost oarecum legată de acest domeniu. Pe parcurs, începând cu primul tort în anul 2017 m-am convins că cofetăria și patiseria mă reprezintă.

– Cum s-a născut ideea de a transforma pasiunea într-o mini-afacere?

– Prima prăjitură de la care a început pasiunea mea a fost una tare simplă, văzând pe internet o rețetă de tort, pe care atunci toți o cunoșteau, era populară, am zis să încerc și eu. Din tort a gustat familia și prietenii mei. Prietenii care au gustat din tort aveau o zi de naștere peste 2 săptămâni și m-au întrebat dacă pot să le pregătesc eu tortul pentru sărbătoarea lor. Așa a început totul, de atunci  am început să fac prăjituri și torturi la comandă.

– Pe lângă producerea deserturilor, cu ce te mai ocupi?

– Pe lângă deserturi am și un serviciu care îmi permite să cunosc mai multe despre alimentație și tot ce aparține acestui domeniu.

– Ce înseamnă pentru tine „Desserts by Lidia”?                                      

– „Desserts by Lidia” este o parte din mine, este ceea ce mă reprezintă și pasiunea care îmi oferă posibilitatea de a-mi dezvolta imaginația. Este ceea ce fac cu drag și din tot sufletul.

– De unde te inspiri atunci când pregătești un desert?

– De obicei, din imaginația clientului, deoarece la efectuarea comenzii clientul practic descrie cum ar vrea să arate tortul. Mie îmi rămâne doar să decorez torturile după dorințele clientului. Ceea ce ține de noile rețete pe care le încerc, mă inspir de la cofetarii din Rusia și din Moldova.

– Ai finalizat Facultatea Business și Administrarea Afacerilor (BAS), ASEM, cum te ajută aceste studii în meseria de cofetar?

– Am finalizat specialitatea Tehnologia și Managementul Alimentație Publică. Când am început această facultate nu credeam că voi găsi ceva în acest domeniu care să  mă atragă atât de mult. Această facultate mi-a oferit cunoștințele de bază în domeniul patiseriei.

– Cum vezi dezvoltarea mini-afacerii tale peste 10 ani?

– Peste 10 ani nu știu care vor fi realizările noastre, însă sper în curând să îmi deschid un atelier de lucru  unde să pot bucura și îndulci cât mai multe persoane.

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Înțelegerea audienței prin asistență digitală” implementat de Internews cu suportul Suediei.  

Zinaida Capațina

Zinaida Erhan
Zinaida Erhan
Zinaida este cea mai tânără membră a echipei Știri Pozitive. Îi place să învețe lucruri noi, să facă poze și să meargă la interviuri. Dacă ar putea, ar face câte un stand-up pentru fiecare reportaj.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente