2.7 C
Chișinău
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Programul de Granturi Mici 2020

Echipa Fondului pentru Tineri Orhei a lansat Programul de Granturi Mici 2020, în cadrul căruia tinerii își implementeză ideile, focusându-se pe prioritățile: „Spații alternative de clasă în aer liber” și „Spații verzi și creative în curtea școlii”.

În acest an, domeniul priorităților pe care se pot baza tinerii în scrierea proiectelor s-a micșorat, din cauza restricțiilor în contextul pandemiei. Ținând cont de circumstanțele în care ne aflăm, echipa Fondului pentru Tineri Orhei a lansat Programul de Granturi Mici 2020, în cadrul căruia tinerii să își implementeze ideile, focusându-se pe prioritățile: „Spații alternative de clasă în aer liber”, „Spații verzi și creative în curtea școlii”. În procesul de lucru, tinerii învață să stabilească corect necesitățile comunității din care fac parte, găsesc soluții, învață să coopereze în echipă, stabilesc un time-management și obiective SMART.

În cadrul programului tinerilor li s-a propus să reducă, refolosească, recicleze și să reCREEZE – să transforme spațiile în aer liber (din curtea școlii, sau alt spațiu din comunitate unde tinerii își petrec timpul) în unul verde, creativ, generator de oportunități de învățare și/ sau recreere.

Pentru a asigura un proces de muncă eficient, în cadrul fiecărui Program de Granturi Mici, fiecare membru al echipei Fondului pentru Tineri Orhei mentorează câte un grup de inițiativă. 

Maria-Elena Livițchi, mentoră în cadrul proiectului „Clasa mea de vis”, a spus că activitatea ei în calitate de mentor a învățat-o să fie mai răbdătoare, mai bine organizată, să comunice eficient pentru a fi înțeleasă, să fie exigentă, dar prietenoasă și cel mai important – să ofere un feedback constructiv.

„Sunt mândră de colegii mei și de echipa implementatoare a proiectului „Clasa mea de vis”. Atât eu, cât și membrii echipei de proiect, am transformat împreună punctele noastre slabe în puncte forte, iar asta înseamnă că echipa Fondului pentru Tineri Orhei și-a îndeplinit scopul principal: valorificarea potențialului tinerilor, prin încurajarea și susținerea voluntariatului și a participării civice, în calitate de agenți activi ai schimbării”, a specificat Maria-Elena Livițchi, voluntară a Fondului pentru Tineri Orhei.

Azza Hamad, liderul grupului de inițiativă a proiectului „Clasa mea de vis” a povestit care au fost etapele de desfășurare a proiectului: „Primele etape din cadrul implicării în proiect au început în luna septembrie, iar acestea au fost: adunarea membrilor echipei, completarea formularului și elaborarea unei schițe, care să reflecte conceptul nostru de viziune asupra design-ului clasei. Totodată, am analizat minuțios spațiul propus, am realizat măsurările necesare, ne-am consultat reciprocși, prin urmare, am formulat concluzii”.

„În urma implementării acestui proiect, am învățat lecții de viață importante, precum cât de valoroasă este munca în echipă și punctualitatea fiecărui membru, că inclusiv în condiții extreme trebuie să ne gestionăm emoțiile, esența unei comunicări eficiente și a unei gândiri pozitive. Pot afirma că acest proiect m-a maturizat prin rolul pe care mi l-am asumat, cel de a fi lider. Acest rol m-a responsabilizat într-o măsură mai mare față de colegii mei, m-a învățat ce înseamnă autoritatea, integritatea, puterea de concentrare, perseverența, dedicarea, transparența, puterea de decizie și o putem echivala cu cea de manager în viața cotidiană”, a spus Azza Hamad. 

Astfel de proiecte implică direct tinerii, iar la Gimnaziul Clișova elevii au fost bucuroși să contribuie la schimbarea comunutății lor prin proiectul „O școală mai verde – o comunitate mai sănătoasă”.

Mihaela Levința, elevă în clasa a VI-a la Gimnaziul Clișova, a spus că în cadrul proiectului dat a învățat multe lucruri interesante. Aici lucrul în echipă a fost esențial, părerea fiecăruia era importantă, iar activitățile acestui  proiect au trezit interes pentru mulți elevi din gimnaziu. 

„Este primul și marele proiect realizat la noi în comunitate, și se desfășoară cu mare entuziasm, creativitate și curiozitate. Totul se face în folosul copiilor și anume, ca să petreacă cât mai mult timp în aer liber – factor benefic  pentru sănătate. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în realizarea proiectului dat, deoarece valoarea echipei este de a transforma ceva bun în ceva și mai bun”, a menționat Ecaterina Țugulschi, învățătoare la Gimnaziul Clișova.

Participând la aceste activități, copiii au învățat multe lucruri noi, primind sfaturi de la specialiști în domeniu.

„Ideile acestor tineri cu inițiativă au prins  viață datorită proiectului desfășurat în cadrul Programului de Granturi Mici 2020, organizat de Fondul pentru Tineri Orhei cu suportul financiar al Consiliului Raional Orhei și al Fundației Est-Europene din resursele acordate de Suedia”, a concluzionat  Viorica Marandici, membru al Grupului de inițiativă Generația ECO Clișova.

Anual, echipa Fondului pentru Tineri Orhei lansează unul dintre cele mai importante programe – Programul de Granturi Mici, implementat cu suportul financiar al Consiliului Raional Orhei și al Fundației Est-Europene din resursele acordate de Suedia.

Fotografii: Arhiva personală

Zinaida Capațina

Zinaida Erhan
Zinaida Erhan
Zinaida este cea mai tânără membră a echipei Știri Pozitive. Îi place să învețe lucruri noi, să facă poze și să meargă la interviuri. Dacă ar putea, ar face câte un stand-up pentru fiecare reportaj.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente