2.7 C
Chișinău
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

10 lucruri din Coreea de Sud care pot inspira Republica Moldova

Carolina Vataman este o moldoveancă care a făcut doi ani de cursuri de limbă coreeană la una din instituțiile din Coreea de Sud și alți doi ani de studii masterale în Educație Coreeană la Kongju National University. În acest articol, Carolina a enumerate 10 lucruri din Coreea de Sud, care după părerea sa, pot inspira Moldova.

 „Au fost patru ani de creștere și dezvoltare personală și profesională. După studii m-am întors acasă, unde activez în calitate de lector universitar, predând Limba și Cultura Coreeană în cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM)”.

Educația

Coreea de Sud este constant considerată țara cu unul din cele mai bune și puternice sisteme de învățământ din lume. Totodată, dintre toate țările care fac parte din Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică, Coreea este țara cu cel mai mare nivel universitar terțiar pentru persoanele cuprinse între vârsta de 25-34 ani: 68% de coreeni absolvind o universitate sau o instituție similară de învățământ. Până și liceenii petrec zilnic până la 16 ore de studiere în cadrul școlii.

Miracolul de pe Râul Han

Cu doar 50 ani în urmă, Coreea de Sud a fost una dintre cele mai sărace țări ale lumii. Cu un PIB de 94 $ (pe atunci Coreea de Nord avea înregistrat PIB-ul de 140 $), aceasta era sub nivelul posibil de trai. Ceea ce a ajutat această țară de trei ori mai mare ca Republica Moldova au fost: un conducător controversat, care a venit cu un plan strategic de ridicare a economiei țării și, cel mai important, un popor harnic, flămând de schimbare și gata de sacrificare. În doar 20 ani, Coreea de Sud a strâns roadele mult așteptate, devenind astfel una din cele mai bogate țări ale lumii

Valul Coreean cucerește mapamondul

Probabil mulți deja cunosc cuvântul BTS, „cel mai mare grup muzical de băieți din lume”, ei sunt primii artiști coreeni care au ajuns în Top Billboard 200 și sunt recunoscuți mondial pentru stilul unic de interpretare, dans și mesajul transmis prin cântec.

Acest „Val Coreean” include în sine răspândirea în întreaga lume a Limbii și Culturii Coreene prin Muzica K-Pop, prin dramele coreene K-Drama, prin bucătăria tradițională, literatură, iar în ultimii ani și prin K-Beauty – Cosmetica Coreeană.

Răspândirea culturii coreene mondial este, în primul rând, datorită atitudinii coreenilor față de ea în interiorul țării. Fiind în Coreea pe parcursul a patru ani de studii am apreciat faptul că în majoritatea localurilor era difuzată muzica autohtonă, iar majoritatea canalelor de televiziune transmiteau emisiuni, filme și programe coreene.

Dialecte, tradiții, sărbători

Coreenii își păstrează tradițiile și respectă cultura țării. Toate sărbătorile tradiționale sunt serbate de regulă în cadrul familiei, iar costumele naționale (hanbok) sunt îmbrăcate cu mândrie până în prezent (la nunți, înmormântări, ceremonii de comemorare, sărbători tradiționale, etc.). Sunt și zone turistice, unde străinii pot închiria costume naționale coreene pentru a explora regiunea, fiind îmbrăcați în ele.

La fel, fiecare provincie este specifică prin dialectul său. Coreenii pot recunoaște cu ușurință din ce regiune este o persoană anumită, doar auzind câteva cuvinte vorbite de el/ ea.

Kimchi-ul în lupta cu COVID-19

Kimchi-ul este un preparat celebru, fără de care o masă coreeană ar fi incompletă. Totodată este considerat unul dintre cele mai sănătoase preparate din lume, iar aceasta atât datorită ingredientelor naturale folosite la prepararea lui (varza chinezească, ridichi, napa, praf de piper, ghimbir, usturoi, ceapă, sos de pește, ceapă verde, etc.), cât și a modului de prepare și de fermentare, obținând un produs bogat în probiotice și nutrienți, care ar avea proprietăți de creștere a sistemului imunitar, reducere a inflamației din corp, proprietăți anti-cancerogene, susținerea digestiei și altele.

Unele studii științifice recente, au arătat că țările în care consumul de Kimchi și a altor legume fermentate este pe larg practicat, au înregistrat un număr mai mic de cazuri fatale COVID-19. În luna iulie, rata fatalității cu COVID-19 înregistrată în Coreea de Sud era 2.11 %, care era sub rata globală de fatalitate de 3,97 %. Cercetătorii au declarant că consumul de Kimchi nu poate vindeca o persoană infectată cu COVID-19, dar poate fi un ajutor bun în întărirea imunității și a prevenirii infectării cu acest virus.

Conceptul „Respect – Politețe”

Când vine vorba de respect și politețe, Coreea de Sud este una dintre țările în care respectul este evidențiat la cel mai înalt nivel. Pentru cei care învață limba coreeană, cea mai mare provocare va fi tema modului formal (politicos) de adresare față de cineva mai în vârstă.

Pentru Coreea de Sud, respectul față de bătrâni și chiar față de cineva mai mare decât tu însuți, fie vorba chiar și de diferența de un an, este mult peste noțiunea de respect pe care o înțelegem noi. Din acest motiv, autobuzele și metrourile sunt special amenajate cu locuri pentru bătrâni, persoane cu dezabilități și gravide, pe care nu este indicat să te așezi. Chiar și în orele de vârf, aceste scaune sunt libere, deoarece jena de a nu respecta această etică este prea mare.

Sortarea și Reciclarea deșeurilor

Sortarea gunoiului în Coreea de Sud este un proces destul de anevoios, în special pentru străinii care vin din țările în care acest lucru nu este pus bine la punct. Și acum îmi amintesc cantitatea urnelor din apartamentul în care locuiam cu colegele mele, fiecare urnă fiind predestinată pentru: deșeuri din plastic, deșeuri din sticlă, resturi alimentare, hârtie/ carton, conserve, deșeuri din polietilenă, etc., iar dacă se întâmpla să mergem la punctul de colectare a deșeurilor și aruncam ceva incorect, supraveghetorul pe acel loc ne certa bine de tot, că următoarea dată nu mai doreai să dai greș.

În zona pentru colectarea deșeurilor sunt instalate camere de luat vederi, iar nerespectarea regulilor de sortare a gunoiului se pedepsește cu o amendă de aproximativ 1000 $.

Coreenii reciclează resturile alimentare pentru obținerea energiei prin ardere, a biogazului sau le folosesc în agricultură în formă de îngrășământ.

K-Fashion și K-Beauty

Coreea de Sud este recent tot mai cunoscută prin stilul unic de îmbrăcăminte, acesta fiind unul nu doar special, cu gust, dar și comod. Mulți studenți străini când ajung în Coreea au nevoie de ceva timp pentru a se obișnui cu acest stil și a accepta.

Tot odată, tot mai multe țări sunt interesate de secretul tinereții sud-coreenilor. Cu adevărat, majoritatea coreenilor (atât femei, cât și bărbați) oferă o atenție sporită exteriorului, în special îngrijirii tenului, iar rezultatele nu se lasă așteptate. La nivel global este deja cunoscută Metoda Coreeană de 10 pași de îngrijire a tenului, care include o curățare profundă a feței de impurități, hidratare cu toner, loțiune, cremă, folosirea cremelor cu SPF și a măștilor din material textil, etc.

Limba Coreeană

Dorința de a studia și a vorbi fluent limba coreeană (Hangul-한글) este tot mai mare în rândurile tinerilor. Aceasta se datorează acelui „Val Coreean” care își pune amprenta pe fiecare țărișoară, dar și datorită înfloririi economiei Coreei.

Cunoașterea limbii coreene este un avantaj mare pentru străinii care se află pe meleagurile ,,Dimineților Liniștite’’, aceasta deoarece nativii apreciază nespus respectul străinilor față de cultura acestora prin studierea și practicarea limbii în interiorul țării. Cunoașterea limbii coreene este și un atu pentru persoanele care caută un job în una din companiile coreene deschise în alte țări.

Turismul Intern

Anual guvernul coreean alocă sume considerabile pentru întreținerea locurilor turistice, culturale, a patrimoniilor naturale și culturale, cât și a mediului înconjurător. De aceea ai nevoie de foarte mult timp ca să reușești să vizitezi unele dintre cele mai faimoase locuri ale Coreei. Fiecare provincie (nouă la număr) este deosebită prin elemente unice din folclor, muzică, arhitectură, dialect, port, cât și locuri turistice demne de vizitat.

Coreea de Sud se mândrește cu un total de 12 Patrimonii Mondiale UNESCO, unele din ele fiind Insula Volcanică Jeju, Palatul Changdeokgung din Seul, Satele Istorice: Hahoe și Yangdong, și Zona Istorică Gyeongju, etc.

Fofografii: Arhiva personală

Zinaida Capațina

Zinaida Erhan
Zinaida Erhan
Zinaida este cea mai tânără membră a echipei Știri Pozitive. Îi place să învețe lucruri noi, să facă poze și să meargă la interviuri. Dacă ar putea, ar face câte un stand-up pentru fiecare reportaj.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente