-0 C
Chișinău
vineri, decembrie 13, 2024

Antreprenorul Victor Ioncu din Șoldănești creează decorațiuni ecologice din placaj

Platouri personalizate, cutii speciale pentru sticlele de vin și spumant sau toppere din placaj – un material eco, dur și rezistent. Sunt doar câteva dintre elementele de decor pe care le pune la dispoziția clienților antreprenorul Victor Ioncu din Șoldănești, care deține atelierul „Bauform”. După ce a aplicat la „Fondurile de Susținere a Antreprenoriatului pentru Tineri în Sângerei și Șoldănești”, gestionat  de Asociația Obștească „Consens Sângerei”, tânărul a reușit să obțină un grant din partea Uniunii Europene și Suediei, care l-a ajutat să-și eficientizeze munca.

„Bauform” mai oferă o gamă variată de  cutiuțe pentru cadouri, jucării eco pentru bradul de Crăciun, felicitări, suporturi pentru poze și sticlele de vin, decorațiuni de design interior, vase din placaj pentru fructe. „Am reușit să încheiem un contract cu Agenția de Investiții, care presupune confecționarea cutiilor pentru cadouri din placaj. Toate decorațiunile sunt ecologice. Încercăm să le facem cât mai rezistente, pentru ca clienții să revină la noi, menționează antreprenorul.

Decizia de a-și deschide afacerea i-a venit lui Victor Ioncu după ce a revenit din Germania. Acest gând l-a urmărit doi ani, iar în 2019, tânărul și-a învins fricile și a aplicat la programul „Pare 1+1” lansat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, cu ajutorul căruia a deschis atelierul. La scurt timp, a aplicat și la „Fondurile de Susținere a Antreprenoriatului pentru Tineri în Sângerei și Șoldănești” pentru a-și dezvolta afacerea. Grantul de 1165 de euro, din partea Uniunii Europene și Suediei, l-a ajutat să-și eficientizeze munca. „Au fost achiziționate două stabilizatoare electrice pentru utilajele procurate inițial, o mașină  de înșurubat și un ferestrău mobil. Orice suport este foarte important la etapa când inițiezi o afacere. M-a impulsionat să cred mai mult în visul meu.  În cadrul acestui program am beneficiat și de instruire, care este foarte importantă la etapa de dezvoltare și lansare a unei afaceri”, menționează Victor Ioncu.

Până acum, antreprenorul a deschis două locuri de muncă, dar este dispus să mai creeze două. „Vrem să producem mobilier din placaj și mai multe tipuri de decorațiuni. Ne-am implicat mult în această afacere, încercăm mereu s-o dezvoltăm. Am mai aplicat la un program de granturi pentru a procura mai multe utilaje”, menționează fondatorul atelierului.

În perioada pandemiei, tânărul antreprenor s-a solidarizat cu eroii din prima linie și a confecționat viziere pentru medicii și polițiștii din Șoldănești. „Am răspuns la apelul viziere.md. Cu suportul  băștinașului Adrian Cușnir, care ne-a oferit materialul PET-G,  echipa noastră a produs 50 de viziere care au fost donate Spitalului Raional Șoldănești, Serviciului Asistență Medicală Urgentă Șoldănești și Inspectoratului de Poliție Șoldănești. Noi am fost dispuși să producem gratuit mai multe viziere și am făcut un apel către oamenii cu suflet mare să contribuie la producerea materiei prime”, spune beneficiarul de grant.

Victor Ioncu spune că nu se aștepta ca visul său să-i aducă profit. Lucrările sale au trecut hotarul și au ajuns până în Belgia, Germania și Irlanda. Lunar, înregistrează un profit de 30 de mii de lei. El spune că nu mai vrea să plece niciodată din țară și are un mesaj pentru cei care nu au curajul să se lanseze în afaceri. „Eu cred că și în Republica Moldova sunt multe oportunități, mai ales pentru tineri. Este nevoie doar de muncă, dorință și implicare. Și eu am ezitat de câteva ori, înainte să fac acest pas. Chiar dacă nu este ușor, rezultatele întrec toate așteptările. În primul rând, obții experiență, interacționezi cu alte persoane, de la care mereu ai ceva de învățat și poate cel mai important, contribui la dezvoltarea comunității din care faci parte”, precizează tânărul antreprenor.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”, proiect implementat de către Fundația Est-Europeană, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente