În cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării” finanțat de către Uniunea Europeană și co-finanțat de Suedia, au fost create centre de învățare pe parcursul vieții.
Beneficiarii direcți ai acestor inițiative sunt persoanele în etate și adulții care doresc să învețe în continuu. Fundația Est-Europeană / East Europe Foundation – Moldova, în colaborare cu HelpAge International, a susținut inițiativele la nivel local și a monitorizat implementarea acestora. Rezultatele activității acestor centre sunt prezentate în videograficul de mai jos.