21.6 C
Chișinău
marți, aprilie 16, 2024

TOMM REVIEWS: să fii vegetarian poate fi gustos

Tomm Blănaru postează pe blogul „TOMM REVIEWS” diferite recenzii a mai multor localuri din Republica Moldova, și nu doar, de asemenea împărtășește cu cititorii săi și propriile încercări culinare. În acest material, publicat pe Facebook, Tomm a scris despre experiența sa la Vegan Phi Restaurant.

Cine o fi crezut că voi scrie vreodată un astfel de titlu, fiind un carnivor convins. Am fost curios să descopăr restaurantul Vegan Phi și o spun de pe acum, nu am rămas dezamăgit de experiența pe care am avut-o, ba din contra.

Localul s-a deschis la mijlocul lunii noiembrie, unde anterior era amplasat cafeneaua cu specific grecesc „Opa”, vis-a-vis de Caravan. L-am întâlnit chiar la intrare pe bucătarul șef, Pavel Draganiuc. Nu auzisem prea multe despre el, știam doar că a fost o vreme chef la „Black Rabbit”.

Vegan Phi este un local micuț, dar сonfortabil. În design predomină (evident) culoarea verde. Nu mi-au plăcut doar mesele cu blatul de sticlă. Cred că s-ar fi putut miza pe mese din lemn, însă asta este doar părerea mea subiectivă. Iar eu nu sunt designer. Un alt dezavantaj, care sper în timp să fie soluționat, este că puteți achita doar cash.

Prețurile sunt acceptabile, cea mai scumpă poziție din meniu este pateul cu nuci caju servit cu salată mix (150 mdl – 220 gr.).

Tradițional, voi enumera câteva poziții alese random pentru a vă familiariza cu meniul, care include atât preparate vegetariene, cât și vegane.

Terci cu banană caramelizată (55 MDL – 400 gr.);

Brânzoaice din tofu cu gem (55 MDL);

Buratta cu cherry confiate și pesto din legume grilate (85 MDL);

Salată cu pere caramelizate și gorgonzola (90 MDL);

Supă cremă de spanac (55 MDL);

Steak de conopidă și sos BBQ (75 MDL);

Bartenderul plictisit jongla cu o lămâie. I-am dat puțin de lucru, comandând un fresh/detox din portocală și ardei dulce (55 MDL). Nu obișnuiesc să beau chestii de genul ăsta, însă a fost bun, tare bun. Acum să trecem la bucătărie.

Vânătă în sos chili cu ardei copt (70 MDL). Ador vânăta, sunt un „баклажанный маньяк”, cum s-a exprimat o doamnă pe Facebook. La orice sărbătoare, pe masă trebuie să fie o specialitate din vânătă. Vânăta în sos chili cu ardei copt a fost perfectă!!! Un gust atât de fin și rafinat! Mulțumesc, chef! Indiscutabil e un must try!

Șnițel din cartofi și ciuperci (75 MDL). Acasă la buneii mei se făceau pârjoale din cartofi. Nu eram un fan al acestora. Cu șnițelele din cartofi cu ciuperci de la Vegan Phi e cu totul altă poveste. Încă un fel de mâncare pe care sunteți obligat să-l comandați dacă veniți aici. Când mănânci asemenea gustoșenii nici nu ai nevoie de carne. Fantastic! Savoarea preparatului este dictată și de sosul servit alături. Am aflat de la chef ingredientele acestuia: nuci caju, capere, muștar Dijon, ulei de măsline și ierburi aromatice.

Burger de falafel (85 MDL). Este primul burger vegetarian din viața mea. Am apreciat faptul că la luarea comenzii, chelnerița m-a întrebat dacă vreau burgherul cu ceapă. În multe localuri nu se ține cont de acest aspect. Chifla – bună, falafelul – delicios, feliile de roșii, ceapă și ardei – frash! Burgerul a fost servit cu cartofi copți și cu același sosi din nuci caju și capere pe care l-am descris anterior. Și un detaliu important pentru mine este faptul că burgerul și-a păstrat forma până la ultima mușcătură.

Pancake cu mousse de banane și unt de arahide (55 MDL). Vizual pancake-urile arătau minunat, foarte ofertant. La gust mi s-au părut cam înnecăciaose, din cauza vâscozității untului de arahide. După gustul meu, s-ar fi cerut acolo un sos mai fluid. Dar, iarăși, e vorba doar de percepția mea personală. Un ceai din plante ar fi soluționat această problemă a mea, dar eram deja full.

Concluzia: Am rămas extrem de impresionat de toate mâncărurile gustate. Mulțumesc, chef! Chapeau! Am să mai revin pe aici, că au mai rămas poziții negustate de mine în meniu.

**********

Textul îi aparține lui Tomm Blănaru, food blogerul care postează recenzii despre mai multe localuri din Republica Moldova, și nu numai. Tomm spune că nu se poziționează ca un expert culinar sau un critic de restaurante: „Sunt un simplu oaspete al restaurantelor, la fel, ca și toți cititorii mei, care sunt niște persoane în căutare continuă de noi senzații gustative! Sper că experiențele pe care le am în diverse localuri vor prinde bine și altor oameni cărora le place să mănânce gustos și să descopere locuri noi”, spune Tomm pe blogul său – TOMM REVIEWS.

Zinaida Capațina

Zinaida Erhan
Zinaida Erhan
Zinaida este cea mai tânără membră a echipei Știri Pozitive. Îi place să învețe lucruri noi, să facă poze și să meargă la interviuri. Dacă ar putea, ar face câte un stand-up pentru fiecare reportaj.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,720AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente