-0.6 C
Chișinău
vineri, noiembrie 22, 2024

ANIMAȚIE | CONSILIUL RAIONAL DE PARTICIPARE CAHUL: PARTICIPAREA CETĂȚENEASCĂ

Participarea este ceea ce îl transformă pe un OM dintr-un simplu locuitor într-un CETĂȚEAN.

Sigur că se poate trăi și fără asta, dar, așa cum au spus înaintașii noștri, nu merită.

Să ajuți un om. Să susții o cauză. Să înaintezi o petiție. Să te implici într-un proiect. Să oferi un exemplu, ca acesta să fie urmat și de alții…

Există, probabil, un număr fără sfârșit de moduri de participare cetățenească la viața unei localități.

Toate însă au ceva în comun: contribuie la dezvoltarea comunității și le oferă cetățenilor care se implică un sentiment de împlinire.

Iată câteva domenii în care cetățenii și autoritățile din raionul Cahul schimbă în bine, cu eforturi comune, starea de lucruri: 

  • Amenajarea și salubrizarea localităților
  • Serviciile de aprovizionare cu apă potabilă
  • Inițierea unor piețe locale
  • Menținerea trotuarelor
  • Proiecte de incluziune socială
  • Funcționarea serviciului de transport public
  • Crearea și înregistrarea unor branduri economice
  • Promovarea unor politici de stimulare a antreprenoriatului local

Iar un alt exemplu din care se inspiră deja mai multe raioane din republică este Platforma online de participare civică Pro-POLIS, creată de Consiliul Raional de Participare Cahul. Pe această platformă sunt raportate problemele publice locale și sunt găsite soluții.

Iar partea cea mai frumoasă în toate aceste inițiative de participare civică este că aici este loc pentru FIECARE.

Fiindcă fiecare dintre noi își dorește condiții de viață mai bune.

Localități frumoase și curate.

Educație de calitate.

Servicii publice la cele mai înalte standarde.

Toate acestea se împlinesc atunci când LOCUITORII devin CETĂȚENI.

Această animație este realizată în cadrul proiectului „Consiliul Raional de Participare Cahul – platformă pentru un proces decizional transparent”, implementat de IP CRAION CONTACT-Cahul, cu suportul Fundației Est-Europene, în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.

Opiniile exprimate în animație aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția finanțatorilor.

Animație produsă de Asociația „URMA ta”.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente