6.6 C
Chișinău
marți, martie 19, 2024

FILMUL SAȘA ȘI PETRE, CÂȘTIGĂTORUL PRIMEI EDIȚII A MOLDOVA FILM FESTIVAL

Scurtmetrajul „Sașa și Petre” (regia Luca Istodor, 2020) este câștigătorul Marelui Premiu al competiției de scurtmetraje a Moldova Film Festival, a cărei primă ediție a avut loc între 2-6 iunie la Iași, în cadrul Romanian Creative Week.

Filmul, realizat printr-o tehnică de animație tip stop-motion, pornește de la povestea reală a vieții cineastului și scriitorului român Petre Sirin (1926-2003), spusă cu tandrețe prin ochii partenerului său de viață, Alexandru (Sașa) Lupescu, oprindu-se asupra dificultăților întâlnite de cuplurile de același sex pe durata Decretului 200, care scotea asemenea relații în afara legalității. Premiul în valoare de 1000 de Euro a fost acordat de către juriul festivalului, compus din Andra Tarara (regizoare), Oana Ghera (director artistic al BIEFF) și Georgiana Mușat (critic de film), care și-a motivat astfel decizia: „Filmul premiat pune în lumină cu candoare și inventivitate o poveste de dragoste a cărei existență era ilegală în ochii statului, reafirmând forța vulnerabilității și militând pentru dreptul la identitate și intimitate”.

Prima ediție a Moldova Film Festival s-a desfășurat între 2 și 6 iunie la Iași, în cadrul Romanian Creative Week, cu participare gratuită pentru public. Publicul ieșean a putut urmări în premieră națională filme preluate de la festivaluri internaționale prestigioase, precum cele de la Berlin și Locarno, regizate de autori de renume internațional precum Radu Jude, Hong Sang-Soo, Tsai Ming-Liang,Rita Azevedo Gomes și Matías Piñeiro, alături de o retrospectivă dedicată cineastului suedez Roy Andersson și de competiția de scurtmetraje a festivalului, care a scos la înaintare tinerele voci ale cinemaului românesc.

Peste 850 de bilete au fost rezervate de-a lungul celor 20 de proiecții de film (dintre care o treime au fost sold-out) incluse în cadrul festivalului, lor alăturându-se spectatorii care au luat parte la proiecții fără rezervări prealabile. Alături de aceștia au participat cei zece invitați speciali ai festivalului, printre care scenografele Frida Elmström și Amalia Mititelu sau istoricul Adrian Cioflâncă, membrii echipei și voluntarii festivalului. 

Moldova Film Festival a fost fondat de către Caterina Pruteanu și Vlad Iftime, echipa de selecție fiind formată din Flavia Dima (director artistic, coordonator al catalogului), Călin Boto (curator principal al competiției de scurtmetraje) și Pedro Emilio Segura Bernal (consultant artistic).

Festivalul a fost organizat cu sprijinul Asociației EchitArt, Common Ground, Romanian Creative Week, Ambasadei Suediei la București, Premium Nordic Cars, Hotel Unirea, Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, Muzeului Național al Literaturii Române Iași, Tarom, Teo’s Cafe și Pater.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,720AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente