-0.6 C
Chișinău
vineri, noiembrie 22, 2024

Lansarea romanului Margareta noastră, de Dumitru Crudu

Lansare de carte online: Margareta noastră, de Dumitru Crudu

Luni, 5 iulie, ora 19.00, vă invităm la lansarea online a romanului Margareta noastră, de Dumitru Crudu, apărut la Editura Cartier, colecția Rotonda.

Alături de autor vor participa :

Bogdan-Alexandru Stănescu

Cosmin Perța

Moderator: Emilian Galaicu-Păun, scriitor, redactor-șef al Editurii Cartier

Discuția va fi transmisă live, pe paginile facebook ale Editurii Cartier și Librăriilor Cărturești.

Înregistrare disponibilă ulterior și pe canalul Editurii Cartier de pe YouTube.

Evenimentul este organizat de Librăriile Cărturești și Editura Cartier.

„Dumitru Crudu este unul dintre cel mai valoroşi scriitori contemporani ai noştri: nu doar în poezie, ci şi în proză. Are multe talente, dar una dintre cele mai mari calităţi ale sale este capacitatea exemplară de a căuta, de a răscoli în «propriul gunoi». El ştie să caute «în lucrurile neînsemnate», pline de «eroi ratați», «oameni mărunţi» şi «istorii meschine», ca să ne scoată la lumină ceea ce contează cu adevărat. Crudu ştie că ciupercile bune cresc în gunoi şi mai ştie să le distingă: cele prea frumoase te otrăvesc, cele mai putin atrăgătoare te hrănesc. Asta e o calitate de mare scriitor: în lucrurile mici, mărunte, degradate, să ştii să cauți şi să găseşti ascunsă viaţa în plinătatea ei tragică, veselă, tristă şi uneori fericită. Viața noastră tragică şi fericită e aici, în lucrurile mici, nu în altă parte. Şi o găsiţi povestită mai ales în cărţile lui Dumitru Crudu – începănd cu cel mai nou roman al său pe care-l aveţi în fată”.  (Vasile Ernu)

DUMITRU CRUDU (născut în 1967, în Flutura, Ungheni, Republica Moldova) este prozator, dramaturg, poet și unul dintre autorii Manifestului Fracturismului, apărut pentru prima dată în ziarul Monitorul de Brașov. În 2003 a primit premiul UNITER și Premiul Fundației Principesa Margareta pentru Cea mai bună piesă de teatru din România (Alegerea lui Alexandru Sutto). Este primul dramaturg român jucat în Africa și în America Centrală. În proză a debutat în 2008 cu romanul Măcel în Georgia. Cu romanul Un american la Chișinău a fost nominalizat la premiul Visegrad Eastern Partnership Literary Award din Bratislava și la premiul pentru proză al revistei Observator cultural. În 2018, pentru cartea de proză scurtă Salutări lui Troțki a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. În 2019 a publicat romanul Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici. Unul dintre romanele sale, Oameni din Chișinău, a fost tradus în limba cehă, iar o parte din povestirile sale au fost traduse în engleză, franceză, germană și suedeză și au apărut în reviste literare și antologii. 

Margareta noastră, de Dumitru Crudu, (Rotonda). Broșată, 220 pag. Preț: 33 RON/ 139 MDL

Cartea poate fi cumpărată în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.

De asemenea, poate fi comandată și online: Cărturești și Cartier.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente