Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Moldova, Institutul pentru Inițiative Culturale și Educaționale, Editura Arc și Editura Prut Internațional, organizează, în 7 iulie 2021, la ora 18.00, o nouă ediție a Miercurilor literare, cu genericul Vasile Vasilache, 95 de ani de la naștere.
Comemorarea prozatorului care a scris Povestea cu cocoșul roșu va include vernisarea expoziției de (c)arte Vasile Vasilache, continuitate și lansarea cărților: Vasile Vasilache, Caiete (ediție îngrijită de Victor Vasilache, Editura Arc, 2020) și Vasile Vasilache, Viața este o îndeletnicire de gândire (coordonator: Vasile Malanețchi, Editura Prut Internațional, 2020).
Vor participa: Vladimir Beșleagă, Alexandru Burlacu, Leo Butnaru, Mihai Cimpoi, Emilian Galaicu-Păun, Ion Hadârcă, Eugen Lungu, Vasile Malanețchi, Igor Nagacevschi, Arcadie Suceveanu.
Discuția va fi moderată de Maria Șleahtițchi.
Evenimentul va avea loc în noul sediu al Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”: str. Alexei Mateevici, nr. 79, Casa cu tei a Fundației Regale.
Expoziția va fi deschisă în perioada: 7 iulie – 6 august 2021.
Vasile Vasilache (4 iulie 1926, Unțești, jud. Iași – 8 iulie 2008, Chișinău) a absolvit Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău (1958) și Cursurile Superioare de Scenaristică din Moscova (1964). A fost profesor la Școala Medie din Cetireni, apoi redactor la „Cultura Moldovei” (1958), redactor la revista „Nistru”, membru al Colegiului și redactor la Studioul „Moldova-Film” (1965-1971), redactor-șef la revista „Columna” (1993-1995).
A debutat editorial cu proza pentru copii Trișca și cu volumul de publicistică Răsărise un soare în vie (1961). Urmează volumele de nuvele Ale tale două mâini (1964) și Două mere țigance (1964). Își câștigă notorietatea cu romanul-parabolă Povestea cu cocoșul roșu (1966), publicând ulterior cărțile de proză: Tăcerile casei aceleia (1970); Mama-mare – profesoară de istorie (1988); Navetista și pădurea (1989); Elegie pentru Ana-Maria (1983); Surâsul lui Vișnu (1993).
(Sursa: Dicționarul scriitorilor români din Basarabia. 1812-2010,
editor: Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”, Editura Prut Internațional, 2010) Arcadie Suceveanu: „…Vasilache părea făcut parcă pentru eternitate, era un om ce părea a nu se lăsa afectat de eroziunile fizice și morale, cu o voință și o prospețime de viață ce sfidau rigorile vârstei biologice. În ciuda anilor adunați pe răboj (folosesc aici un arhaism desprins parcă din vorbirea sa, care conținea un relicvariu de neaoșisme și arhaisme), el nu era un om vetust, nu era un spirit arhaic, depășit. Dimpotrivă, Vasilache avea o forță și o disponibilitate excepționale de acomodare (în sens de modernizare) la sensibilitatea noii epoci, la modul de a fi al tinerelor generații. Iar scrisul său – în care se îmbină ca într-un aliaj expresia neaoșă, respirația htonică și gândirea autohtonă cu parabola filosofică, cu elementul mitologic și cultural – are (și aici, iată, verbul își păstrează formula neschimbată, la timpul prezent) o originalitate netrucată, „naturală” cum s-ar zice, o vigoare artistică ce susține cu succes proba relecturii, oricum s-ar schimba sensibilitățile și epocile. /…/ Vasile Vasilache n-a fost un scriitor prolific, a fost mai degrabă un spirit parcimonios, care n-a căutat să exceleze prin numărul mare de titluri, cucerindu-și notorietatea prin câteva lucrări de o frapantă originalitate de viziune și de limbaj (viziune parabolico-grotescă, limbaj savuros, ce îmbină expresia neaoșă cu cea a preceptelor biblice și filozofice). Am spus-o și cu alte ocazii (o spune în mod curent aproape întreaga critică literară): romanul Povestea cu cocoșul roșu al lui Vasile Vasilache este primul din constelația romanelor remarcabile ale momentului ’60 semnate de Aureliu Busuioc, Serafim Saka, Vladimir Beșleagă, care, alături de nuvelele lui Vlad Ioviță, datorită demersului înnoitor și forței lor resurecționale, au schimbat fața prozei basarabene postbelice. Acest roman, la care aș mai adăuga nuvela Navetista și pădurea și alte câteva nuvele din volumul Elegie pentru Ana-Maria, constituie structura de rezistență a unei opere încheiate, ce poate face cinste oricărei literaturi”.
