16.2 C
Chișinău
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Cartea ilustrată a anului — „Anunțuri hazlii pentru adulți și copii”, de Ionela Hadârcă și Irina Dobrescu

O veste fantastică: volumul de poezii Anunțuri hazlii pentru adulți și copii, de Ionela Hadârcă, cu ilustrații de Irina Dobrescu, a luat premiul Cartea ilustrată a anului în cadrul ediției inaugurale a concursului Cărturino — primele premii dedicate exclusiv literaturii pentru copii în România, organizate de librăriile Cărturești. Premiul, în valoare de 2000 de euro, a fost decernat duminică, pe 10 martie, în librăria Cărturești Carusel din București.

Alături de acest volum, a mai fost nominalizat la aceeași categorie și Cofetăria, de Lavinia Braniște, ilustrată de Mihaela Paraschivu, apărută la Editura Cartier în 2023. 

Câștigătorii celorlalte categorii sunt: Cornute cosmonaute și alte 116 nonsensuri, Carmen Tiderle, ilustrator Vali Petridean, Editura Arthur, căreia i-a fost acordat Premiul Copiilor, Apă, praf și soare, Adriana C. Grigore, Editura Arthur, care a luat Premiul Librarilor, Miraculoasa viaţă uitată a lui Iris Cartier, Flavius Ardelean-Bachmann, ilustrator Radu Răileanu, Editura Polirom, care a fost desemnată Cartea de literatură pentru copii a anului.

„Într-o zi, plimbându-mă prin parc, am observat un bilețel. L-am ridicat și am înțeles că era un ANUNȚ. Însă cu totul neobișnuit, scris cu litere strâmbe, de parcă erau ale unui copil care abia învață a scrie. Cu greu am deslușit următorul text:
„Amun viz deuzebit
Tare vreau la pezguit
Grecdă nu e nicio crimă
Cu drac, RÂMA.”
De atunci, am început să fiu atentă la orice detalii care mă înconjoară. Și… minune! am început să găsesc astfel de anunțuri PESTE TOT – unele înfipte în crengile copacilor, altele lipite pe stâlpi, altele uitate pe bănci, iar uneori, când las geamul deschis, cineva mi le aruncă direct în casă! Bănuiesc că e cioara care mă urmărește, curioasă, de pe acoperișul de vizavi. Când s-au adunat mai multe, am hotărât să le descifrez și să le public. Citindu-le, poate veți fi și voi mai atenți la erori,la culori și la melcii-călători!” (Anunțuri hazlii pentru adulți și copii, de Ionela Hadârcă, cu ilustrații de Irina Dobrescu)

Ionela HADÂRCĂ, născută la Chișinău, în 1979, este licențiată a facultății de drept a Universității de Stat din Moldova. A publicat volumele pentru copii Uf! Ghid de conviețuire cu frații și surorile mai mici, 2020, Uhu – ghid de reeducare a părinților, 2021, Incredibila aventură a familiei Hodoronc, 2021, apărute la Editura Prut Internațional; Arci și sfatul pădurii, 2022, Pățania lui Sfredel, 2023, Anunțuri hazlii pentru adulți și copii, 2023 volume apărute la Editura Cartier.

Irina DOBRESCU, născută în 1980, a studiat grafică la Universitatea de Arte din București. A ilustrat volume precum Regele Piticuț, de Radu Vancu, 2017, 2023, Câți ani ai? de Grigore Vieru, 2018, Evadarea lui Moș Columb, de Lavinia Braniște, 2020, Anunțuri hazlii pentru adulți și copii, 2023, de Ionela Hadârcă, toate apărute la Editura Cartier. Regele Piticuț a intrat și pe prestigioasa listă internațională a celor mai frumoase cărți pentru copii, White Ravens.

Găsiți volumul în librării, precum și online, pe cartier.ro sau cartier.md.

Cu livrare din București în toată România AICI.

Cu livrare din Chișinău oriunde-n lume AICI.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,720AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente