15 C
Chișinău
miercuri, aprilie 24, 2024

Tinerii din Strășeni despre spectacolul social „UN DAR PENTRU TINE”

Mai mulți tineri din raionul Strășeni și-au exprimat părerile despre implicarea lor în proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare”, datorită căruia au avut oportunitatea de a juca în spectacolul social „UN DAR PENTRU TINE”.

Proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare” este implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

Despre regizorul spectacolului „UN DAR PENTRU TINE”, Alexandru Cibotaru a spus că: „Domnul Ianoș este un regizor foarte bun și ne-a pregătit să ne descurcăm și să fim încrezători. Emoțiile mereu sunt prezente, dar ne simțim pregătiți. Fiecare repetiție a fost interesantă ți ne-a învățat ceva anume”.

„Simt niște emoții pe care nu le-am mai avut și cred că este o experiență nouă și unică. Frică, bucurie și speranță – mai multe emoții contradictorii”, Ana-Maria Focșa.

„Emoțiile sunt mari, prima dată au existat deoarece era premiera și acum pentru că nu-mi vine să cred că se finalizează. Este important să existe o egalitate între femei și bărbați, pentru că fiecare dintre noi trebuie să ne simțim liberi, importanți și apreciați în această lume și să facem ceea ce ne place. Trebuie să trăim liberi pentru a fi fericiți, fiecare om are propria viață”, a spus participanta la proiect, Andreea Certan.

„Ar fi bine ca lumea să scape de prejudecăți pentru ca să poată trăi în liniște. E important să existe o egalitate între genuri pentru ca oamenii să fie mai solidari între ei și să poată colabora mai bine”, a spus participantul la proiect, Vlad Țurcanu.

„În societatea noastră femeile sunt considerate mai slabe decât bărbații și acest lucru nu este corect, dacă ar fi o egalitate între genuri, atunci oamenii s-ar înțelege mult mai bine unul cu celălalt în societate”, a spus participanta la proiect, Cristina Sîrbu.

„Dacă nu ar exista aceste prejudecăți lumea ar deveni un loc mai frumos în care bărbatul și femeia sunt egali. În primul rând toți suntem oameni și nu trebuie să uităm acest fapt”, a spus participantul la proiect, Traian Cibotaru.

Proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” încurajează implicarea tinerelor și tinerilor prin spectacolele de Teatru Social pentru combaterea stereotipurilor de gen.

#EU4GE #eu4genderequality #StrongerTogether

Acest eveniment este realizat în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. Acest eveniment este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis” și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene, UN Women și UNFPA.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,720AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente