16.1 C
Chișinău
joi, octombrie 10, 2024

Tinerii din Strășeni despre spectacolul social „UN DAR PENTRU TINE”

Mai mulți tineri din raionul Strășeni și-au exprimat părerile despre implicarea lor în proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare”, datorită căruia au avut oportunitatea de a juca în spectacolul social „UN DAR PENTRU TINE”.

Proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare” este implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

„Am emoții mai mari decât atunci când am jucat prima dată acest spectacol. Este important ca oamenii să înțeleagă că nu trebuie să trăiască după anumite stereotipuri, deoarece din această cauză va continua să fie o neînțelegere între oameni în societate”, a spus participantul la proiect, Alexandru Cibotaru.

Ana Crețu, participantă la proiect: „Pregătirile au fost interesante, am fost curioși deoarece de la început nu realizam încă că o să creăm un spectacol atât de frumos. Am emoții pentru că nu am mai avut ocazia de a fi pe scenă și să fiu privită de către atât de mulți spectatori”.

Traian Cibotaru, care a jucat rolul unuia dintre colegii actriței principale în spectacol a spus că îl încearcă mai multe emoții pozitive: „Atât perioada de instruire, cât și spectacolul mi-au plăcut foarte mult și sperăm să le placă și celor din public. Mă simt pregătit și abia aștept să văd reacțiile publicului spectator”.

„Inițial am fost sceptică la această idee, dar este o plăcere să lucrezi cu acești copii din Strășeni, deoarece ei sunt foarte entuziasmați de munca pe care o fac. Se vede că le place și că simt importanța lucrului pe care îl fac și a mesajului pe care vor să-l transmită. Îmi face plăcere să lucrez cu ei”, a spus actrița Teatrului „Eugene Ionescu”, Doina Arvat, care a jucat rolul actriței principale în spectacolul „UN DAR PENTRU TINE”.

Proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” încurajează implicarea tinerelor și tinerilor prin spectacolele de Teatru Social pentru combaterea stereotipurilor de gen.

#EU4GE #eu4genderequality #StrongerTogether

Acest eveniment este realizat în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. Acest eveniment este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis” și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene, UN Women și UNFPA.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente