Tinerele și tinerii din raioanele Fălești și Strășeni, implicați în proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare”, precum și inițiatorii, partenerii și finanțatorii acestei inițiative s-au reunit, la 26 octombrie 2021, la Chișinău, în cadrul evenimentului final al proiectului pentru a-și împărtăși emoțiile și reușitele și pentru a discuta despre calea de urmat pentru asigurarea egalității dintre femei și bărbați, fete și băieți prin intermediul spectacolelor de Teatru Social.
Proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare” este implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.
Cu un cuvânt de salut la începutul evenimentului a venit Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici: „Noi suntem extrem de bucuroși să vă vedem și să putem discuta cu voi înafara scenei. Atunci când am început proiectul poate că mi-ați părut timizi, dar după ce v-am văzut jucând spectacolul, am înțeles că sunteți persoane cu o putere de convingere mare. Eu sper că ați înțeles cum trebuie să ne construim lumea noastră comună în care să ne simțim confortabil, trăind cu respect reciproc între femei și bărbați. Să știm să susținem și să lăudăm aproapele nostru, iar atunci când vedem că cineva încalcă drepturile altcuiva, atunci să fim persoana care oprește discriminarea”.
„Vă felicităm pentru implicarea în acest proiect, știm că a fost o vară lungă în care ați fost implicați în diferite activități. Sperăm că acest efort a fost util pentru dumneavoastră, pentru că ce am văzut în calitate de spectator a fost deosebit, am văzut încredere, creativitate și entuziasm. Cred că această experiență o să vă fie utilă și pe viitor indiferent de domeniul în care veți activa, iar mesajele pe care le-ați transmis o să vă îndrume în alegerea carierei. Vă mulțumim pentru implicare și sperăm că pe viitor vă veți implica și în alte proiecte”, a menționat Coordonatoarea de proiect, UN Women Moldova, Viorica Culeac.
Regizorul Teatrului M.A.D.E., Ianuș Petrașcu, a specificat faptul că implicarea tinerilor în acest proiect a fost una utilă și necesară. „Mă bucur că v-am făcut să vă îndrăgostiți și m-ai mult de teatru prin intermediul acestui proiect. Îmi pare bine că ceea ce am învățat împreună cu voi contribuie la promovarea faptului că toți oamenii avem drepturi egale. Am înțeles că de fiecare dată când avem ocazia trebuie să transmitem aceste lucruri mai departe în societate”.
Scopul proiectului „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare” a fost bazat pe dezvoltarea capacităților tinerilor și implicarea lor în activități care contribuie la abordarea și spargerea stereotipurilor de gen și a normelor sociale discriminatorii.
Tinerele și tinerii din raioanele Strășeni și Fălești, care au fost implicați în desfășurarea proiectului și-au exprimat părerile referitoare la desfășurarea evenimentului final.
„Am primit oportunitatea să particip în acest minunat proiect care a influențat asupra viziunii mele față de stereotipuri. De fapt, aveam idee ce este un stereotip, iar teatrul social m-a ajutat să-mi creez un zid mai puternic față de stereotipurile pe care mi le înaintează societatea. Evenimentul de astăzi m-a ajutat să realizez că am ajuns la un scop mare pe care mi l-am propus în iulie la începutul proiectului. De obicei cam greu duc treaba la capăt, iar astăzi m-am simțit mândră de mine. Filmulețele și aplauzele m-au motivat foarte mult și cred că dacă te iubești pe sine, nici un stereotip nu poate să îți rupă aripile”, a spus participanta la proiect Diana Grudai, elevă clasa IX-a la Gimnaziul Făleștii Noi.
Acest eveniment a fost unul nemaipomenit, o experiență nouă și de neuitat care mă ajutat să-mi deschid mai mult ochii în privința problemei legate de stereotipuri și mă ajutat să înțeleg mai bine că ele stopează oamenii să încerce ceva nou și că acestea doar dăunează societății, a spus participantul la proiect Mihai Suruceanu, elev clasa a XII-a la I. P. Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Cojușna.
„Sunt foarte recunoscătoare pentru faptul că am reușit să particip în acest proiect minunat. Am petrecut timpul cu folos alături de specialiști calificați în acest domeniu și am format aproape de prietenii mei. Am demonstrat părinților, colegilor, profesorilor și tuturor oamenilor prezenți în sală că fiecare om este egal și nu trebuie să fie influențat de inegalitățile pe care le posedă din cauza genului cu care s-a născut. Părinții mei au înțeles ce doresc cu adevărat să devin și au început să mă susțină și mai mult în asta. Aștept și sper că acest proiect va continua”, a spus participanta la proiect Veronica Rurac, elevă clasa IX-a I. P. Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu” din Fălești.
Proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” încurajează implicarea tinerelor și tinerilor prin spectacolele de Teatru Social pentru combaterea stereotipurilor de gen.
#EU4GE #eu4genderequality #StrongerTogether
Acest eveniment este realizat în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. Acest eveniment este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis” și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene, UN Women și UNFPA.