Ana Pîrțac-Potlog este o tânără jurnalistă stabilită în Italia de mai bine de patru ani. Profesia de jurnalist i-a dezvoltat dragostea pentru a scrie articole diverse. Ea adoră să-și înșire gândurile pe foaie, dar nu bănuia vreodată că va avea ocazia să scrie un jurnal de carantină. Pandemia de Covid-19 a marcat-o profund, fapt care i-a dat imbold să scrie acest ,,Jurnal de carantină” unde își așterne gândurile și trăirile ce i le trezește virusul dat. Totodată jurnalul său reflectă detalii despre situația pandemică din Italia de pe urma Covid-19, dar și din țările în care a călătorit pe timp de pandemie. Luna februarie este perioada când autoarea marchează doi ani de Jurnal de Carantină și în continuare aceasta ține să ducă evidența evenimentelor atât timp cât va dura pandemia.
– Cum a apărut ideea jurnalului de carantină?
– Ideea „Jurnalului de Carantină” a luat naștere în urma unei discuții telefonice cu doamna Cornelia Cozonac, pe atunci profesoara mea la unul din cursurile din universitate. Atât timp cât Coronavirus ,,aparținea” Chinei, noi, restul lumii eram parcă naivi și reci în privința lui și l-am privit mai mult ca pe o știre dintr-o țară îndepărtată, ferm convinși că se va rezolva totul cât ai clipi. Când virusul și-a făcut anunțată prezența în Italia, unde aproape oricine din Moldova are pe cineva drag, au început să apară mai multe semne de întrebare pentru fiecare. Ordinea și stabilitatea cu care eram obișnuiți noi aici a început să se clatine și fiind printre primii „încercați” de virus este normal că am fost printre primii interogați asupra lui. Prin urmare doamna Cozonac a fost printre cei dintâi care au vrut să afle mai multe și mi-a propus să-mi scriu trăirile pe portalul dumneaiei, anticorupție.md. Iată așa a apărut Jurnalul meu de carantină.
– Ce anume scrii în acest jurnal?
– În acest jurnal am încercat de-a lungul timpului să duc o evidență a ceea ce se întâmplă în Italia, dar și în alte țări prin care am trecut în perioada pandemiei. E un mod personal de a monitoriza dar și de a analiza cum Coronavirus schimbă zi de zi lumea în care trăim.
– Acum la aproape doi ani de pandemie câte articole conține jurnalul dat?
– La doi ani de pandemie conținutul jurnalului meu sumează aproape 6 numere. Adică a fost publicat în șase părți în fiecare din ele fiind descris de la o zi la alta ce am trăit, simțit și văzut pe fundalul acestui virus.
– Cum privești ideea de a scoate și o variantă tipărită a jurnalului?
– Da, ar fi un vis al meu. Momentan jurnalul este într-un format word, dar mi-ar plăcea să cred că într-o zi acest jurnal va ieși din tipar și va fi o carte de succes și de ajutor pentru curioșii din generațiile post-Covid, dar cine știe… În orice caz, acum, simt că nu este momentul potrivit.
– Care este scopul acestui jurnal?
– Scriu acest jurnal cu scopul de a exprima ceea ce simt, ceea ce văd și trăiesc zi de zi, este ca un testament pentru urmașii mei care sper să-l citească. Acest jurnal o să-mi amintească mereu de cum am trăit aceste timpuri. Totodată aceste rânduri așternute pe foaie de mine țin evidența evenimentelor importante care marchează Italia, dar mai ales acțiunile pe care le întreprind autoritățile de aici, modul lor de operare care sper că ar putea fi util și autorităților din Republica Moldova și am putea schimba într-o oarecare măsură viziunea celor rămași acasă.
– Ce îți propui să relatezi în paginile ce urmează?
– Îmi propun să închei acest jurnal când se va încheia această pandemie. Între timp voi continua să scriu ceea ce trăiesc și trăim, simt și simțim pentru că mai mult decât o pandemie, acest virus este așchia care dărâmă ordinea mondială, ne influențează și ne schimbă pe zi ce trece demonstrându-ne că pe cât de puternici și atotcunoscători suntem ca generație, pe atât de incapabili.
Cristina Scoarță, stagiară
