2.7 C
Chișinău
joi, noiembrie 21, 2024

La Pojăreni s-a dat start curățării fântânilor

La o săptămână după Duminica Mare în satul Pojăreni, raionul Ialoveni, se dă start activităților de curăţare a fântânilor. Proces care se desfăşoară cu prezenţa tuturor generaţiilor. Cei mai tineri bărbați din localitate efectuează procesul de curățare, iar bătrânii îi încurajează cu sfaturi și vorbe bune.

Un grup de 10 tineri din localitate au preluat inițiativa și s-au implicat activ în procesul de „înnoirea fântânii” dintr-o margine de sat.

„Eu mă străduiesc în fiecare an să ajung la cel puțin o fântână din sat când mahalaua începe să o curețe, apa este sfântă, fără ea nu putem exista și trebuie să îngrijim aceste izvoare de apă și să participăm mai des”, a spus Dorel Barbaroș, un tânăr din localitate.

Deși la etapa actuală apa fântânilor este folosită tot mai rar, totuși procesul de curățare trebuie să se desfășoare an de an: „Activitatea dată reprezintă un imbold pentru tineret de a respecta tradiția anual, având în vedere faptul că fântânile trebuie curățate cel puțin o dată pe an pentru a menține puritate și potabilitatea apei”, a afirmat Veronica Casian, membru al Consiliului Sătesc Pojăreni.

La curățarea fântânii se adună toți gospodarii din apropiere și se desemnează un bărbat care trebuie să pătrundă înăuntru, să ajungă până la fundul izvorului și să găsească surpriza lăsată de predecesorul său:

„Tradiţia la Pojăreni nu se pierde, persoana care intră în fântână pune la fundul ei o sticlă cu o băutură alcoolică pe care succesorul său o va înlocui anul viitor cu o altă sticlă, prima rămânând lui”, a spus Elena Țapeș, locuitoare a satului.

După finisarea lucrului, participanţii la „reînnoirea apei” sunt invitaţi la o masă bogată, unde gazda le dă fiecăruia câte o pomană care de obicei constă dintr-o cană cu puţină apă în ea, un colac sau alt produs de panificaţiei și o ceapă.

Cristina Scoarță, stagiară

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente