-0.6 C
Chișinău
vineri, noiembrie 22, 2024

„Creează impact prin implicare!”

„Împreună creăm impact!” Aceasta este denumirea, dar și motto-ul unui eveniment de socializare și networking la care au participat mai mulți reprezentanți ai societății civile și antreprenori sociali, care contribuie la dezvoltarea țării. Acțiunea a fost organizată în cadrul proiectelor „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă în Republica Moldova” și „EU4Youth – Valorificarea potențialului tinerilor antreprenori sociali din Moldova și Ucraina”.

Evenimentul a avut rolul de a crea punți de socializare între beneficiarii celor două proiecte dar și de conectare a acestora cu potențiali investitori și donatori.

„Scopul evenimentului este crearea legăturilor și conexiunilor dintre toți reprezentanții societății civile pentru a ne dezvolta împreună și pentru a crea impact. Genericul evenimentului este „Împreună creăm impact” și ne-am dorit foarte mult ca beneficiarii celor două proiecte să se cunoască mai bine”, punctează Ana Ciurac, coordonatoare de proiecte a Fundației Est-Europene.

„Acest eveniment răspunde la nevoile beneficiarilor EUnlocking de consolidare a capacităților, de creare a parteneriatelor naționale și regionale, a conexiunilor cu unele platforme de socializare, prin intermediul cărora să-și spună istoria, provocările, succesul și chiar eșecul. Am invitat la eveniment și potențiali investitori, donatori din mediul de afaceri, care ar putea fi partenerii lor în dezvoltarea afacerilor sociale pe care le implementează sau pe care le dezvoltă”, subliniază Elena Nofit, comunicatoarea centrului Contact.  

Reprezentanții societății civile spun că sunt deschiși spre noi oportunități de colaborare.

„Parteneriatele reprezintă unul dintre cele mai importante elemente pe care trebuie să-l explorăm deoarece ne ajută foarte mult să înțelegem mai bine provocările și problemele pe care le abordăm prin intermediul proiectelor noastre din diverse puncte de vedere”, declară Corina Erhan, directoare A.O. „Agenția de Dezvoltare Rurală – Centru”.

„Colaborarea cu societatea civilă este foarte importantă, deoarece doar astfel putem obține rezultatul scontat. Noi suntem deschiși spre noi acțiuni de cooperare, pentru ca drepturile persoanelor cu dizabilități din Moldova să fie respectate”, afirmă Victoria Boțan, specialistă, A.O. „Motivație”.

Proiectele „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă în Republica Moldova” și „EU4Youth – Valorificarea potențialului tinerilor antreprenori sociali din Moldova și Ucraina” sunt finanțate de Uniunea Europeană și cofinanțate de Suedia.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente