2.2 C
Chișinău
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

„CARTEA FOAMETEI”, de Larisa Turea, la Librăria din Centru

Joi, 9 februarie 2023, la ora 18:15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului Cartea foametei, de Larisa Turea, apărut la Editura Cartier, colecția Cartier istoric, coordonată de Virgil Pîslariuc.

Preț promoțional în ziua lansării. Sesiune de autografe.

Vor participa:

Liliana Popușoi, Nicolae Rusu, Anatol Țăranu

Moderator: Em. Galaicu-Păun

 „Nu sunt multe cărţi de istorie românească a căror lectură oripilează, zguduie, te întorc pe dos azvârlindu-te în mizantropie.

(…) Dar cercetarea Larisei Turea impresionează pentru că porneşte, ca orice investigaţie veritabil asumată, dintr-o împrejurare de viaţă… Adevărată carte de sertar, investigaţia s-a articulat în ultimul deceniu de existenţă al sistemului patronat de Kremlin şi cuprinde transcrierile după mărturiile culese de Larisa Turea, un grupaj semnificativ de documente oficiale, de stat şi de partid, referitbare la foametea prin care Stalin a pedepsit Moldova întoarsă la soviete pentru cooperarea ei cu armatele române în 1941-1944, şi un mănunchi de fotografii de epocă, profund evocatoare şi ele.

Greu de cuprins în câteva cuvinte atrocitatea zguduitoare a paginilor narative în care supravieţuitorii amintesc împrejurările de după război. Dar şi mai teribilă este alăturarea lor de documentele cuprinzând formulări stereotipe, diagnoze medicale (distrofie, dizenterie) şi mai ales, tabele cu cifre. Decesele au depăşit în total cifra de 250.000 de oameni, multe cadavre au ajuns neidentificate în gropi comune, iar altele au fost, devorate de membrii familiei proprii, ameninţaţi cu extincția”. (Ovidiu Pecican)

Larisa TUREA s-a născut la 29 februarie 1952, în Călineştii Făleştilor, pe malul Prutului, într-o familie de profesori. Debutează cu versuri în revista Moldova, apoi publică în săptămânalul Cultura. Absolventă a Universităţii de Stat din Chişinău, secţia de jurnalism (1974); stagii în Franţa (1995, Paris, programul Courant d’Est al Ministerului Culturii; Grenoble, Observatorul de Politici Culturale), SUA (Universitatea din New York, Institutul Remarque). Este jurnalistă, critic de artă, membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, membră a Asociaţiei Internaţionale a Critici­lor de Teatru (cu sediul la Paris), preşedintă a Secţiei naţio­nale Moldova a AICT, secretar literar al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău. Este colaboratoare la revistele Timpul, Contrafort, Sud-Est cul­tural; fondator şi redactor-şef al Gazetei Teatrului Naţional. Între 1992 şi 1994 a fost viceministru al Culturii şi Cultelor în Guvernul Republicii Moldova; a lucrat, de asemenea, în diplomaţie. A publicat: eseuri şi interviuri de actualitate, cronici de tea­tru şi de cinema în Contrafort, Sud-Est cultural, Jurnal de Chişinău, Flux, Timpul, Art-hoc, Democraţia, Literatura şi arta, Capitala, The Slovak Theatre (Slovacia), Caiete critice (România), Missives (Franţa) etc.; Portrete în relief, Cartea Moldove­nească, Chişinău, 1987; Cartea foametei, în colaborare cu Valeriu Turea, prima ediție, Universitas, Chişinău, 1991; În do major/ Eugen Doga, Tipografia Centrală, Chișinău, 2007; Cartea foametei, ediția a doua, revizuită, Bucureşti, Curtea Veche, 2008; Portret de grup cu Sfântul Nicolae, monodramă, în volumul Dramaturgi basarabeni de astăzi, Editura Teatrul Azi şi Fundația Camil Petrescu, București, 2008; ABC Doga, un destin în do major, Chișinău, Prut Internațional, 2018 (Premiul special al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, 2019). Montări: Pâinica de la iepurele şchiop, spectacol radiofonic pentru copii, regia artistică – Aurica Mirca, Radio Moldova, noiembrie 2013 (Premiul pentru cel mai bun scenariu radiofonic, Gala Teatrului Radiofonic, 2013); Plânsul pământului și Pâinea cea de-a pururi, 2 documentare artistice realizate la Teatrul Național Radiofonic București; scenarii de Magda Duțu, regia artistică: Petru Hadârcă, 2016; Seceta Roșie, spectacol după Cartea foametei, regia – Petru Hadârcă; Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași, mai 2017.

Liliana POPUȘOI, ziaristă, redactor-șef al revistei Moldova. Cel mai recent volum publicat (împreună cu Mircea V.Ciobanu): Regele a murit. Trăiască regele! Petru Vutcărău, chintesența unei iubiri, Editura Arc, 2021.

Nicolae RUSU, scriitor. Cel mai recent volum publicat: Lia, Editura Vacovia, 2020.

Anatol ȚĂRANU, istoric, analist politic și diplomat. Cel mai recent volum publicat: Foametea în Moldova sovietică. 1946-1947, Editura Litera, 2017.

Emilian GALAI-PĂUN este scriitor și traducător, redactor-șef al Editurii Cartier. Cele mai recente cărți publicate: Cărțile pe care le-am citit, cărțile care m-au scris, Editura Junimea, 2020 și sanG d”encre, Editura Cartier, 2020.

Cartea foametei, de Larisa Turea, (Cartier istoric). Legată, 560 pag. Preț: 69 RON/ 299 MDL

Cartea poate fi cumpărată în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.

De asemenea, poate fi comandată și online pe cartier.md și cartier.ro.

Intră în cărți pe cartier.md

Ne găsești pe Twitter la https://twitter.com/EdituraCartier

și pe Facebook la https://www.facebook.com/librariilecartier

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente