Poate că exact în vremurile în care s-a născut jurnalismul cu puterea lui magică a cuvântului tipărit, înaintașii noștri spuneau că „ceea ce e scris cu penița nu tai cu bărdița”.

Și sunt de atunci încoace multe-multe înțelegeri ale acestui proverb. Iar una dintre citirile care ne interesează astăzi cel mai mult este că „ce-i e scris cu penița nu tai cu bărdița” este o poveste adevărată despre puterea cuvântului. Și mai ales despre ÎNCREDEREA pe care oamenii o au în cuvântul scris în ziare și în cărți și în cuvântul rostit la microfon.

Ei, bine, povestea pe care vrem să v-o povestim acum este tocmai despre asta, despre încrederea în cuvântul scris. Iar voi o să ne spuneți în comentarii dacă această poveste este adevărată sau inventată.

Într-un-un scuar cu mai multe bănci pe care trecerea timpului, arșița din această vară, ploile de la începutul lui septembrie și vopseaua proastă dintotdeauna le-au făcut urâte, niște oameni discutau – cum se zice acum, offline – despre una-alta.

„Oare mâine cum o să fie vremea, că am de făcut un drum lung”.

„Să vă spun ce mi s-a întâmplat duminică…”

Puțin mai încolo alți câțiva oamenii schimbau și ei vorbe, însă mai rar și doar atunci când unuia sau altuia i se părea ceva demn de atenție din telefon, ca să împărtășească cu ceilalți.

„Ia uitați-vă la asta! Oare cum a făcut?”

„Da ce-am mai râs ieri la asta. Stați s-o găsesc”.

Între timp, câțiva oameni îmbrăcați în salopete au venit în scuar cu perii și cutii de vopsea și au vopsit câteva bănci. Probabil că li s-a terminat repede ori vopseaua, ori programul de lucru, că au lăsat în urmă câteva bănci nevopsite. Însă unul dintre ei avea cu el mai multe foi de hârtie cu avertismentul „Atenție, vopsit!” și le-a pus și pe băncile vopsite, și pe băncile nevopsite.

Iar atunci când un om nou s-a apropiat de o bancă nevopsită din scuar pe care era lipită o foaie cu „Atenție, vopsit”, unul din grupul celor care se uitau mai mult în telefon decât discutau i-a strigat:

„Fiți atent, nu vă așezați. E vopsit”.

„Banca aceea nu e vopsită”, a spus un om din celălalt grup.

„Cum nu e vopsită dacă e scris clar că e vopsită”, i-a replicat altul.

„Așa e scris, dar de fapt nu e vopsită”.

„Nu mai spuneți ce nu este adevărat. Vedeți că toate băncile sunt vopsite și chiar e scris cu litere mari”.

Probabil că discuția aceasta a durat mai mult, dar nu știm sfârșitul poveștii, pentru că povestitorul a mers mai departe să-și vadă de treaba lui.

Ceea ce am înțeles noi din această poveste este că astăzi lumea continuă să creadă în cuvântul scris. Cuvântul scris, cuvântul rostit se mai bucură încă de ÎNCREDERE. Și asta este minunat!

Iar ceea ce putem face mai mult este să înmulțim puterea cuvântului în fiecare dintre profesiile pe care ni le-am ales.

Mai ales în jurnalism.

Atunci când spui, când ceri și când faci ceva cu grijă pentru celălalt, pentru oamenii tăi apropiați… Din localitate. Asta e jurnalismul comunitar.

#jurnalismcomunitar #spune #cere #faceva #stiripozitive #fundatiaesteuropeana #suedia

Link YOUTUBE:
https://youtu.be/0wRKbX3nGu8

Acest video a fost produs în cadrul proiectului „Jurnalismul Comunitar: Comunicare pentru Comunitate”, realizat de către de Asociația „URMA ta”, cu suportul oferit de Fundația Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.