0.5 C
Chișinău
joi, noiembrie 21, 2024

O, ce veste minunată! MOLDOVA ESTE ÎN TOPUL PREFERINȚELOR călătorilor din întreaga lume

La prestigiosul concurs internațional CIFFT, care promovează videoclipuri turistice, țara noastră s-a clasat în Top 10.

Republica Moldova este din nou în topurile internaționale. Țara noastră s-a clasat pe locul 9 în cadrul prestigiosului concurs internațional CIFFT (Committee of Tourism Film Festivals), la categoria „People’s Choice”. Competiția promovează și premiază cele mai reușite videoclipuri despre călătorii, destinații turistice și despre industria turismului, fiind organizată de Comitetul Internațional al Festivalurilor de Film de Turism, cu suportul Organizației Mondiale a Turismului și al Comisiei Europene pentru Turism. 

Moldova a participat cu o selecție de 8 materiale video, sub numele „Moldova – discover the routes of life” care pătrund în inima autenticității, istoriei și tradițiilor moldovenești, evidențiind pensiunile primitoare, podgoriile pitorești, lacurile cu ape cristaline și siturile arheologice, invitând internauții să descopere potențialul turistic al Moldovei, se arată într-un comunicat de presă sosit pe adresa redacției. Iată câteva secvențe din acesta.

Elena Stepanov, director executiv al Asociației Naționale pentru Turism Receptor: „Succesul înregistrat de Moldova la concursul CIFFT este cu adevărat lăudabil. Faptul că ne-am clasat în top 10 subliniază interesul și fascinația turiștilor străini pentru frumusețea peisajelor pitorești și cultura noastră autentică. Rezultatul înregistrat la competiția desfășurată cu suportul OMT se datorează publicului, care a avut ocazia să voteze filmul de prezentare a țării în cele 3 săptămâni de desfășurare a concursului. În acest mod reușim să mai facem un pas important pentru a aduce Moldova în atenția lumii și continuăm să facem cunoscută Moldova pe scena internațională, pentru a atrage cât mai mulți vizitatori”.

La această ediție a concursului au participat 56 de țări, Moldova poziționându-se cu mândrie în top 10, alături de destinații turistice renumite precum Portugalia, Peru, Cuba, Bosnia și Herțegovina, Mexic, Polonia, Croația și Spania.

Participarea Moldovei la competiția CIFFT a fost posibilă cu suportul Asociației Naționale pentru Turism Receptor (ANTRIM), care susține dezvoltarea durabilă a sectorului și contribuie la creșterea vizibilității destinațiilor moldovenești pe plan internațional. 

Partenerii care au susținut inițiativa sunt Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova…

Diana Lazăr, Directoarea industriei vitivinicole și a turismului, Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală (PCRR) din Moldova: „Deja de mai bine de un deceniu, Statele Unite, prin proiectele implementate în Moldova susțin dezvoltarea sectorului turismului și a potențialului enorm al industriei, care încă păstrează tradițiile și patrimoniul cultural, și în același timp, oferă oportunități economice pentru zonelor rurale. Clasarea Moldovei în top 10 la concursul CIFFT este rezultatul activităților de marketing internațional implementate, ale căror rezultate vor genera prezența un număr mai mare de turiști străini”.

Turismul în Moldova a cunoscut o creștere semnificativă în ultimii ani, iar în anul 2022, Moldova a fost vizitată de 4,7 milioane de străini, dintre care 162.000 de turiști. În anul 2022 turismul a generat 317 milioane USD, ceea ce reprezintă 2,2% din PIB-ul Moldovei. În 2023, numărul turiștilor a crescut cu 110% față de perioada ianuarie-iunie 2022.

Anual, în a doua duminică a lunii noiembrie, Moldova sărbătorește Ziua Mondială a Turismului Vitivinicol. Moldova dispune de 10 crame cu facilități turistice și cazare, 20 de vinării cu restaurante și 40 – cu opțiuni pentru tururi vinicole și degustare. Pe întreg teritoriul țării a fost dezvoltată o rețea de peste 150 kilometri de trasee de ciclism și drumeție, care oferă și posibilitatea de a face kayaking sau birdwatching în rezervațiile naturale.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente