16.2 C
Chișinău
sâmbătă, aprilie 27, 2024

MUZEELE VIITORULUI: Până pe 26 martie, elevii pot vizita „Science Time Machine” o expoziție științifică cu 11 lucrări ce prezintă istoria și fizica în mod interactiv

O expoziție interactivă de știință pentru copii, cu exponate care explică detaliat istoria celor mai importante descoperiri științifice ale omenirii a fost inaugurată la Chișinău. Pendulul lui Newton, pârghia lui Arhimede – sunt doar câteva dintre cele 11 exponate mobile pe care le pot explora vizitatorii, fiind dezvoltate inclusiv cu ajutorul inteligenței artificiale. Proiectul este dezvoltat de centrul educațional „Prospera Education Hub” în colaborare cu Centrul Clasa Viitorului și are drept scop promovarea științei în rândul copiilor și adolescenților, prin integrarea realității virtuale, dar și a inteligenței artificiale.

Inițiativa este una dintre cele 10 proiecte câștigătoare în cadrul programului „Muzeele Viitorului”, implementată de Centrul Artcor, sub egida Ministerul Culturii, cu suportul USAID Moldova, Ambasada Suediei la Chișinău și Marea Britanie prin intermediul Proiectului Tehnologiile Viitorului și al Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală.

Expoziția „Science Time Machine” prezintă „drumul” de descoperiri științifice pe care l-a parcurs omenirea în câteva secole. Vizitatorii pot explora lucrările, dar și cunoaște istoria lumii începând cu secolul al III-lea înaintea erei noastre și până la descoperirile lui Pitagora, Newton, Bernoulli, Einstein și Tesla. O mare parte dintre elementele exponatelor au fost aduse de peste hotarele țării și asamblate în Republica Moldova.

Rodica Crețu, managera proiectului: „A fost dificil să procurăm materiale. Am identificat câteva companii din Republica Moldova care să se aventureze să facă producție în masă din metal sau mobilier. Pentru ei tot a fost un challenge. Am găsit mai întâi inginerii pe care i-am îndrăgostit de această idee. Tot ei ne-au susținut în elaborarea schițelor”.

În „procesul cunoașterii”, vizitatorii vor descoperi exponatele și istoria lor, fiind îndrumați de ghizi special instruiți. O altă noutate va constitui biletul de intrare, care va avea forma unei hărți cu diferite întrebări și indicii. Interacțiunea aceasta le va permite copiilor și adulților să parcurgă și să exploreze conștient fiecare colțișor, să se distreze și să învețe interactiv.

Rodica Crețu, managera proiectului: „Nu-l putem impune pe un copil să iubească și să înțeleagă ceea ce el nu a încercat și nu a explorat. Exact același lucru se întâmplă și la lecții, în școli, există un program anume, uneori este interesant și profesorii pot povesti creativ despre știință, însă fără exemple reale este mai complicat. Prin intermediul acestei expoziții, am vrut să creăm un loc unde copiii chiar vor veni și vor explora tot ce au învățat la școală. Prin descoperirile lor va fi realizat acel progres și acel salt al omenirii pe care înțelegem că trebuie să se producă”.

Lansarea expoziției a avut loc pe data de 26 decembrie la Clasa Viitorului, în incinta Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (strada Ion Creangă 1) și va putea fi vizitată până pe 26 martie. Ulterior, autorii își propun să meargă într-un tur prin Bălți, Ungheni și Cahul pentru ca expoziția să fie prezentată și în regiuni.

Rodica Crețu, managera proiectului: „Pentru noi este important ca să ajungem la un număr cât mai mare de copii. Este ca o primă treaptăspre lansarea unui muzeu dedicat științei”.

Victoria Belous, directoarea Centrului Național de Inovații Digitale în Educație – Clasa Viitorului: „Centrul Clasa Viitorului este mândru să găzduiască prima expoziție științifică din cadrul Muzeelor Viitorului. Vizitatorii Science Time Machine vor avea oportunitatea să își crească interesul pentru știință și tehnologie și pentru învățarea practică. Sperăm că aceste exponate vor impulsiona elevii și profesorii să descopere și să promoveze și mai mult tehnologiile în educație. De asemenea sperăm să creăm astfel o punte solidă între educație și industrie pentru a pregăti elevi, ulterior studenți, pentru cariere în domenii tehnologice. Să creștem atenția elevilor și profesorilor la disciplinele reale și la abordarea STEAM în învățare”.

Olesea Galușca, manager sector creativ Proiectul Tehnologiile Viitorului: „Astăzi învățarea are loc altfel – copii rețin prin emoții, interactivitate și implicarea tehnologiilor. Ne bucurăm că în cadrul Muzeelor Viitorului punem bazele unui muzeu științific, drept inițiativă privată. Iar găzduirea expoziției științifice de către Clasa Viitorului este o soluție potrivită de a transforma procesul de învățare a conceptelor teoretice de la fizică, istorie și chimie într-unul practic și memorabil”.

Cele 10 echipe câștigătoare în cadrul programului „Muzeele Viitorului” au fost desemnate în luna martie 2023, iar până în prezent dezvoltă proiectele lor. Concursul Muzeele Viitorului a fost lansat în decembrie 2022. Programul „Muzeele Viitorului” își propune creșterea vizibilității instituțiilor culturale prin integrarea inovațiilor, modernizarea spațiilor și monetizarea experiențelor vizitatorilor. Tehnologiile sunt un catalizator pentru domeniile tradiționale precum turismul, cultura, istoria, dar și un instrument de prezentare a identității și trecutului. Tehnologia ajută muzeele să atragă mai bine publicul, care să exploreze cultura prin instrumente digitale.

Inițiativa este implementată de Artcor, Asociația Companiilor Creative COR, în cadrul Moldova Creativă sub egida Ministerului Culturii, cu sprijinul USAID, Suedia și Marea Britanie, prin intermediul Proiectului Tehnologiile Viitorului și al Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,720AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente