Vă mai amintiți oare fiecare început nou al zilei de 2 februarie din celebrul film „Ziua Cârtiței”? Acolo personajul lui Bill Murray, jurnalistul Phil Connors, trăiește de mai multe ori aceeași zi. Era vorba acolo de o sărbătoare comunitară, exact la tema noastră, cea a jurnalismului comunitar.
Phil Connors, care era meteorolog de televiziune, este trimis să relateze de pe teren, dintr-o localitate îndepărtată aflată în centrul atenției o dată pe an, de „Ziua Cârtiței”.
Se spune că în această zi de 2 februarie cea mai faimoasă cârtiță din lume poate să prezică ușor cum va fi primăvara.
Jurnalistul de televiziune, pentru că a făcut aproape același reportaj în ultimii patru ani, nu face nici cel mai mic un efort să-și ascundă plictiseala, nemulțumirea. Rutina anilor trecuți se repetă până în zorii zilei următoare când, după un somn liniștit, eroul nostru se trezește și află că ziua precedentă se repetă.
La început, Phil încearcă să se bucure și să folosească acest fapt în avantajul lui. Dar apoi își dă seama că este blestemat să-și petreacă restul zilelor în același loc, văzând aceleași persoane și făcând același lucru în fiecare zi…
Să ne amintim împreună câteva dintre începuturile lui de reportaj – foarte diferite despre același eveniment.
„O dată pe an, ochii acestei națiuni se întorc spre acest mic Hamlet să privească un maestru la lucru. Cârtița. Cel mai faimos meteorolog din lume. Care, așa cum spune
o legendă veche de peste 140 de ani, poate prezice o primăvară timpurie. Iar întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este următoarea: „Se simte oare cârtița norocoasă?”
Mă rog, e un început obișnuit. Îl puteți face și voi din prima, fără efort, în istoria voastră comunitară.
Iată un alt început de reportaj, din altă zi. Dar aici jurnalistul Phil Connors parcă nici n-a auzit despre parabola prietenului din deal și nu spune aproape că nimic interesant, important, intrigant.
„Ei, bine, este Ziua Cârtiței”. Din nou. Și asta ar trebui să însemne că suntem aici, pe munte, așteptându-l pe cel mai cunoscut meteorolog din lume să iasă din vizuină.
Cârtița. Care este pe cale să ne spună câtă iarnă să mai așteptăm”.
Iată însă și un început supărat.
Nouă însă ne place cel mai mult un alt început de poveste. Este spus de autor cu pasiune și cunoaștere. Simțim chiar căldura din vocea lui într-o zi friguroasă de februarie.
„Când Cehov a descris iernile, el a văzut doar ierni crude, negre și fără speranță.
Totuși, noi știm că iarna e doar un alt pas în cercul vieții. Dar stând aici, printre oamenii din Pennsylvania și înconjurat de căldura din sufletele și inimile lor, nu mi-aș putea imagina o soartă mai bună decât această iarnă lungă și plină de ger”.
Astăzi lumea nu are acum nici timp și nici răbdare să citească texte lungi – ca iernile din povestitele lui Cehov sau din filmul „Ziua Cârtiței” – ca să ajungă și la capătul articolului, și la capătul răbdării, unde, de obicei, se ascunde poanta.
De aceea, oamenii vor să afle principalul chiar din capul locului, de la început.
Și este în puterea noastră să facem asta în istoriile noastre din comunitate.
Atunci când spui, când ceri și când faci ceva pentru oamenii tăi apropiați… Asta e jurnalismul comunitar.
#jurnalismcomunitar #spune #cere #faceva #stiripozitive #fundatiaesteuropeana #suedia
