Revenită la Paris după lansarea cărţii sale de „Fabule moderne” la Chişinău, scriitoarea Tatiana Ţibuleac a transmis un mesaj emoţionant pentru toţi cei care au ajutat-o să constate că „ţara nu este un loc, ţara sunt oamenii”.
„Ieri târziu am ajuns acasă, la Paris. Obişnuiesc să numesc „casă” acest loc unde trăiesc de 8 ani, unde am născut doi copii, unde, iată, am scris o carte. Dar, după câteva zile scurte şi neîncăpătoare petrecute în Moldova, sunt confuză. Nu ştiu dacă nu cumva greşesc când spun „casa” la un oraş frumos, dar în esenţă străin”, mărturiseşte Tatiana Ţîbuleac, autoarea cărţii „Fabule moderne”.
„Alaltăieri, în Moldova, nu am lansat doar o carte. Am retrăit jumătate din viaţă. Am văzut că prietenii mei dragi, cu care mă văd rar şi vorbesc rar, nu m-au uitat. Mai râdem încă la aceleaşi glume. Avem încă secrete de păstrat. Ne putem încă îmbăta de vorbe şi drag la un pahar cu apă.
Am văzut că în camera mea lucrurile stau încă neschimbate. Că uşa se descuie cu aceeaşi cheie. Că în bucătărie cana mea preferată mă aşteaptă. Ca şi părinţii.
Am rămas uimită că lumea chiar citeşte ce scriu eu. Iar pentru mine mai mare bucurie nu există. Iar sesiunea de autografe în care am semnat dedicaţii pentru mame, surori, prietene, naşe şi fiice, fii şi cumătri, m-a emoţionat. Şi da, am plâns.
Am văzut, în poze şi în reportajele TV în care am apărut şi pentru care le sunt recunoscătoare tuturor jurnaliştilor, că am îmbătrânit. Că fetişcana din sufletul meu nu mai corespunde femeii din realitate. Că am riduri şi că ocup mai mult loc. Dar mă bucur că am descoperit acest lucru acum. Pentru că, după tot ce s-a întâmplat, asta nu mai contează.
Eu vă mulţumesc. Nu doar în numele meu. Nu doar pentru binele în care m-am lăfăit eu timp de trei zile. Eu vă mulţumesc în numele tuturor celor care sunt plecaţi peste hotare. Şi care au văzut că revenirea acasă este posibilă. Pentru că ţara nu este un loc, ţara sunt oamenii”.
