Despre Victoria Dunford s-au scris multe lucruri. Este laureată a Premiului Național 2018, a fost decorată cu medalia „British Empire Medal” de către regina Marii Britanii și este implicată în diferite proiecte sociale din Republica Moldova. Probabil puțini cunosc că Victoria este un om simplu, născută în satul Mihaileni, raionul Râșcani. Crescută într-o familie unită cu mama și fratele ei doar, deoarece tăticul ei a decedat din păcate într-un accident, câteva luni înainte de nașterea Victoriei. Este absolventă a facultății de chimie analitică a Universității de Stat din Moldova și îi place nespus de mult să citească.
A.P. Care a fost drumul spre Marea Britanie? Cum ați reușit să vă adaptați și ce v-a ajutat în procesul adaptării?
V.D. În Marea Britanie a fost foarte greu de ajuns, cu refuzuri de vize, mulți bani care de fapt, erau achitați fără nicio garanție. Inițial, avusem norocul să merg pe câteva luni în clitate de studentă în 2004 și, după absolvire, am luptat și am râvnit foarte mult să plec înapoi, tot temporar, dar pe un termen mai lung de 1-2 ani. Adaptarea a fost nu chiar complicată pentru că aveam un scop determinat – să adun bani de apartament și revin în Republica Moldova. Cel mai greu era să fiu departe de mămica și fratele meu. Mai târziu însă, am întâlnit soțul, care are o familie foarte unită, și deja am două familii – una în Marea Britanie și una în Moldova.
A.P. Cum a început istoria „Complexul Phoenix”?
V.D. Istoria de fapt a început Centrul Phoenix; un centru, un loc unde ne propuneam să aducem copii cu nevoi speciale, după ce în 2013 am distribuit sute de scaune cu rotile în țarâ și am depistat atât de mulți copii și tineri cu nevoi speciale. Ne doream un loc a lor, ne doream să demonstrăm că ei pot mai mult, că merită mai mult și au un drept fundamental la naștere – să fie copii, să fie tineri respectați și apreciați, nu doar un privilegiul pe care noi îl oferim.
Zis și făcut- am deschis centrul, am adus copiii iar rezultatele erau vizibile deja în câteva săptămâni, însă finanțarea lui a fost și rămâne până în prezent, cea mai mare provocare. Ulterior, a apărut ideea centrului de plasament, să creăm modelul sustenabil, replicabil, astfel va fi mai ușor să convingem autoritățile, partenerii străini că astfel de centre pot fi dezvoltate.
Cel mai mare impediment a fost – SĂ DEMONSTREZ MEREU CĂ SE POATE, CĂ SE MERITĂ, în afară de soț și vreo cinci cetățeni străini, nimeni nu credea că voi reuși. Nici măcar mămica și fratele meu de la început nu credeau că visul meu va deveni realitate. Această negativitatea și pesimism, a luat multă energie și timp, însă în convingerea mea naivă, am demonstrat că se pot face lucruri frumoase, utile și minunate și cu bani puțini, prin muncă grea și o determinare puternică.
A.P. Cine v-a fost alături în acest drum deloc ușor?
V.D. Soțul, inevitabil a fost un pilon de bază de la început până în prezent și rămâne a fi. El a fost mai aproape de Moldova chiar și atunci când părea că ar trebui să ne retragem. În Moldova au stat și stau la bază mămica, fratele meu, Marian Botnari și Tatiana Cârlig. Toți au activat pe bază de voluntariat și au depus mult efort și timp din 2013 până în 2015 când am deschis oficial centrul. Mămica mea, căreia îi sunt nespus de recunoscătoare și acum activează ca voluntar, chiar dacă restul sunt angajați.
Fondatorii ( bordul no-executiv)ai mei din Marea Britanie, care au văzut acea scânteie în mine când încă nu exista nici resurse economice și nici experiență. Pas cu pas, au avut răbdare enormă și o încredere nemaipomenită; ei nu văzuse Moldova până în 2016, însă au depus eforturi enorme ca să realizăm sute de proiecte pentru această țară.
Am și câțiva mentori de bază, care, voluntar și gratuit, își împart cu mine cunoștințele și experiența lor ca: Doru Moraru, Francisca de Zwager, Ion Mereacre.
Mai am lângă mine oamenii care au fost și rămân mereu alături de mine indiferent de circumstanțe – Veaceslav si Doina Neaga, Iurie Bivol, Mihaela Pavlenco, Ruslan Vdovicenco, Igor Cereteu, Vlad Trofim, Mihai Dicusara si mulți, mulți alții. Pe mulți din ei o să aveți posibilitatea să îi cunoașteți pe 19 Septembrie 2019. Asociația noastră în Marea Britanie activează doar pe bază de voluntariat și nu avem angajați, iar din acest motiv, voluntarii noștri merită o apreciere aparte.
Vreau să menționez, că alături de noi, mai este și organizația CWUHA. Niciodată nu voi cum mi-au aprobat o donație considerabilă doar prin simpla prezentarea a mea, însă încrederea care a avut-o această organizație în mine, mi-a dat putere să merg mai departe în cele mai dificile momente.
Avem peste 5000 de donatori, peste 30 de voluntari în diferite colțuri ale lumii, echipa de la centrul care depune o muncă enormă zilnic, autoritățile locale și centrale – toți au un aport comun și fiecare merită o deosebită apreciere.
A.P. Inițial a fost dezvoltat Centrul pentru tineri cu nevoi speciale. Ce servicii oferă acest centru?
V. D. Centrul Phoenix are două departamente: Centrul de Zi unde oferim educație, incluziune, transport, activități educative, socializare, excursii, alimentarea copiilor din 8 localități și Centrul de intervenție timpurie și reabilitare, oferă servici de kinetoterapie, logopedie, cameră senzorială, psihologie la copii din nordul Republicii. Avem deja oferite peste 12000 de terapii gratuite, la 601 copii.
A.P. Recent, în cadrul unui interviu ați declarat că: ”Complexul Phoenix va fi unul unic, practic în Europa, unde vor exista activități comune pentru vârstnici și copii cu necesități speciale”. Cum ați reușit să ajungeți la acest „consens”?
V.D. Când prezentam inițial această idee, primeam critici, mai ales din partea autorităților centrale. Nu înțelegeau cum în aceeași ogradă să avem și copii și adulți. Eram OK cu aceasta, deoarece, dacă devenea un impediment, avem destul loc și spațiu să le separam. Când făceam studiul mai special, cu mai multe detalii, privind centrul de plasament, am găsit cercetările efectuate de către americani, unde se demonstrează că copii și bătrânii, când folosesc timp împreună au rezultate reciproce extrem de frumoase și favorabile. Aceste centre deja există în Canada și Australia și sunt sigură ca mai există țări unde aceste practici deja sunt bine dezvoltate. Plus la toate, nu avem nevoie de cercetări când cu toții cunoaștem cât de apropiați sunt nepoții și bunicii.
A.P. Evenimentul de inaugurare a Complexului Phoenix va avea loc pe 19 septembrie. Care este programul și cine poate să participe?
V.D. Este oficial una din primele și cele mai importante zile a ușilor deschise pentru Complex – o zi de raport oficial față de donatori, de suporteri, de prietenii noștri care ne-au fost mereu alături. Este o zi unde vom putea împreună să sărbătorim nu doar reușitele asociației, dar va fi un pas important, un exemplu concret de dezvoltare a Republicii Moldova.
Visul meu, al asociației, al copiilor, al părinților, al donatorilor, al echipei au devenit realitate. Sunt sigură că va veni ziua, când se va spune: – „Uite avem și noi așa cu complex / exemplu în nordul Moldovei.” Nu va mai conta a cui viziune a fost, cine am muncit, însă, vor conta anume rezultatele pe care le va produce în viitor.
Evenimentul va fi unul special și are două componente:
- Să fie împreună toți actorii care au participat activ la fondarea acestui complex, însă mereu au stat în spate. Vom avea donatorii, colegi de ai mei din diasporă, partenerii străini, autoritățile locale, echipa, copiii.
- Este un eveniment deschis și deși biletele sunt în număr limitat, sunt pentru cei care doresc să aducă aportul la întreținerea centrului, să cunoască oameni buni, să savureze din bucatele tradiționale, să asculte muzică bună datorită Vali Boghean Band și să sărbătorească împreună cu noi.
Țin să menționez că vom avea oaspeți din mai multe țări, vom ridica steagul sub imnul fiecărei țări de unde am primit donații. Va fi un eveniment într-adevăr deosebit și sper cât mai multă lume să fie împreună cu noi.
A.P. Sunteți un exemplu pentru mulți, mai ales pentru cei care își doresc cu adevărat o schimbare a țării și care fac ceva concret pentru aceasta. Considerați că în RM este posibilă această schimbare?
V.D. Da, dacă nu consideram asta și nu demonstram că este posibil, m-aș fi retras demult. În R.M. schimbările sunt posibile, ele sunt importante și necesare imediat, cu fapte concrete. Nu mai ste timp pentru blamare, învinuiri despre cine ar trebui sa facă mai mult și cine mai puțin. Eu mi-am ales un domeniu- cel al sănătății și vieții sociale, care este foarte complex, complicat și mult de muncă. Însă, fiecare își poate aduce aportul în orice domeniu, fie că creează o afacere, creează locuri de muncă și demonstrează că se poate de lucrat mai greu dar se poate și pe alb, fie că aduce o experiență într-un domeniu și se luptă ca să fie auzit.
A.P. Ce sfat ați oferi doritorilor de a se implica în viața socială din RM?
V.D. Eu le-aș sugera și aș insista să vină la evenimentul nostru, să asculte și să vadă exemplele concrete. A trăi și a lăsa OMENIA în urmă, este un scop, o calitate pe care orice om care se naște trebuie să fie educat să o posede. Soțul meu spune: „un om bogat va fi uitat în 6 luni, un om bun niciodată” și asta a demonstrat-o tăticul meu. E nevoie să fim buni azi și acum pentru că nu vom avea o altă viață sau o altă șansă . A fi cumsecade e simplu, a face bine e greu dar este cea mai răsplătită muncă, și, la sigur, se întoarce înapoi.
Implicați-vă acolo unde vă este inima, faceți un bine de câte ori aveți posibilitate, nu așteptați răsplată.
Și vă asigur că putem să facem bine TOȚI!
Fotografii: Arhiva personală
Interviu realizat de Aliona PURCI
