Ștefan Susai este scriitor, jurnalist român, care de ani buni colindă satele din Republica Moldova. Aici a pornit în descoperirea stațiilor de așteptare – numite metaforic Stațiile Vieții, iar în ultimii ani a salvat de la dispariție covoarele din Cioropcani – o adevărată comoară pentru patrimoniul național.
Care a fost motivația de a scrie despre satul moldovenesc?
„Când eram copil stăteam pe malul românesc al Prutului și mă uitam la o casă veche de pe celălalt mal al râului. Abia când am putut traversa frontiera m-am dus la omul acela și l-am întrebat ce făcea în casa ceea, era Ultima casă din URSS, asta a fost și titlu primei mele cărți pe care am lansat-o 11 ani în urmă.
M-am regăsit foarte mult în satele din Republica Moldova, îmi place să merg în sate să discut cu oamenii. Sunt sate mult mai autentice decât pe malul românesc, aici vorbesc de regiunea Moldovei, pentru că nu putem compara cu Bucovina sau Transilvania.
Prin Cioropcani am trecut de multe ori, dar nu am atras atenția asupra satului. Anul trecut, la lansarea cărții Sculeni-Moscova-Amur, au fost două fete de la Cioropcani, erau îmbrăcate în costume populare. La vreo săptămână m-am dus în Cioropcani și ele mă rugau să le ajut să scoată satul din letargie, din anonimat, ele își doreau să facă un hram. Am mers prin sat, din casă în casă și am făcut un recensământ, pe care l-am numit zestrea la vedere. Am descoperit o adevărată comoară, precum covoare foarte vechi, cel mai vechi covor are 150 de ani. Problema era că nu toate covoarele erau țesute în Cioropcani, de exemplu, cel mai vechi covor era țesut undeva pe lângă Soroca, dar s-a dat ca zestre din generație în generație. Țăranii îmi spuneau cum se dă zestrea, dar nu știau să explice de unde este tradiția, așa noi am găsit în Legile rusești pentru Basarabia exact capitolul cum se dă zestrea și l-am trecut în carte”.
De ce este intitulată cartea Cioropcani 110? Satul nou Cioropcani împlinește 110 ani de atestare documentare și totodată în carte au fost selectate doar 110 covoare pe care le-au descoperit în localitate.
Ștefan Susai are un îndemn și pentru cei care se întreabă ce mai putem face pentru satul moldovenesc. „În primul rând, fiecare să nu mai critice satul din care vine, să nu creadă că alte sate sunt mai cu moț și că ei nu au nimic. Fiecare sat are ceva și noi trebuie să încercăm să descoperim, trebuie să păstrăm ceea ce este autentic, să transmitem zestrea din generație în generație. Să reparăm casele vechi, fântânile, troițele. Putem face foarte multe pentru sat”.
Care este valoarea pentru patrimoniul cultural? Cum a reușit să scoată din anonimat cele mai frumoase stații de așteptare din satele noastre? Vedeți răspunsurile în interviul video.
Fotografii: Arhiva personală
