Comunitățile Hârbovăț, raionul Anenii Noi, Zubrești, raionul Strășeni, și Bravicea și Sipoteni, raionul Călărași, au beneficiat astăzi de o instruire on-line, axată pe procesul de bugetare locală și organizată în cadrul proiectului „Parteneriate pentru transparență și dezvoltare locală”.
Consilieri locali, angajați ai primăriilor, precum și cetățeni interesați de procesele de bugetare la nivel local din comunitățile Bravicea, Hârbovăț, Sipoteni și Zubrești au fost instruiți privind aspectele și tehnicile de monitorizare a cheltuielilor bugetare pe primele șase luni ale anului 2020 și pregătirea proiectului de buget local pentru 2021.
Această activitate, desfășurată în regim de teleconferință a reunit peste 30 de participante și participanți, face parte din proiectul „Parteneriate pentru transparență și dezvoltare locală”, implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului de grant „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS).
„Ne dorim ca cetățenii din comunitățile dumneavoastră să fie implicați atât în acțiunile de dezvoltare comunitară, cât și în administrarea locală. Iar această participare poate fi obținută prin asigurarea unei transparențe la toate etapele de bugetare locală”, a afirmat în mesajul său adresat participanților și participantelor Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici.
Instruirea de pe 24 iulie 2020 a fost facilitată de către formatori cu o bogată experiență de administrare a fondurilor publice la nivel local, iar printre subiectele prezentate s-au numărat componentele bugetului public național, nivelele de bugete, structura veniturilor în bugetele locale, competențele autorităților publice locale în efectuarea cheltuielilor bugetare, balanța bugetelor locale, procesul bugetar, asigurarea dezvoltării și finanțării serviciilor sociale pentru diverse grupuri defavorizate etc.
Printre mesajele finale ale evenimentului, exprimate de către participanții și participantele la instruire, s-au făcut remarcate cele care vizau caracterul util și clar în expunerea materialului, precum și dorința ca „oamenii să trăiască în sate și orașe bine administrate”.
Această instruire on-line pentru comunitățile Bravicea și Sipoteni, raionul Călărași, Hârbovăț, raionul Anenii Noi, și Zubrești, raionul Strășeni, și Sipoteni, raionul Călărași, a urmat după o activitate similară în cadrul proiectului „Parteneriate pentru transparență și dezvoltare locală”, desfășurată pentru comunitatea din Chetrosu, Anenii Noi, și organizată la 14 iulie 2020.
Acest articol a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Parteneriate pentru transparență și dezvoltare locală” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.
#dezvoltmd, #EuropeanUnion, #CivilSociety