5.2 C
Chișinău
marți, octombrie 15, 2024

Spectacolul de Teatru Social „UN DAR PENTRU TINE” la Sireți, Strășeni

Tinerii și tinerele din raionul Strășeni au prezentat în incinta Casei de Cultură de la Sireți, la 28 septembrie 2021 spectacolul social „UN DAR PENTRU TINE”. Evenimentul face parte din proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare”.

Proiectul „Tinerii și tinerele pentru egalitate și nediscriminare” este implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA.

Cu un cuvânt de salut la începutul evenimentului a venit Managera de proiect, Olesea Vladîca: „Vă mulțumim că ați acceptat invitația noastră de a veni la spectacolul „UN DAR PENTRU TINE”. Această activitate face parte din proiectul regional care se numește „Împreună împotriva stereotipurilor de gen”. În cadrul acestui spectacol vom vorbi despre stereotipurile de gen și despre rolurile femeilor și bărbaților în societate”.

„Astăzi, la Casa de Cultură din Sireți găzduiți un grup de tineri care sunt de vârsta voastră, elevi din raionul nostru. Ei au venit pe scena din localitatea voastră pentru a vă transmite un mesaj important, care sper că va ajunge la inimile dumneavoastră. Raionul Strășeni face parte din acest proiect care vine să susțină egalitatea de gen”, a menționat Valentina Moraru de la Consiliul Raional Strășeni.

Tinerii actori au menționat faptul că mesajul pe care ei încearcă să-l transmită prin acest spectacol, despre egalitatea dintre femei și bărbați este important pentru societate.

„Ar fi bine ca lumea să scape de prejudecăți pentru ca să poată trăi în liniște. E important să existe o egalitate între genuri pentru ca oamenii să fie mai solidari între ei și să poată colabora mai bine”, a spus participantul la proiect, Vlad Țurcanu.

„În societatea noastră femeile sunt considerate mai slabe decât bărbații și acest lucru nu este corect, dacă ar fi o egalitate între genuri, atunci oamenii s-ar înțelege mult mai bine unul cu celălalt în societate”, a spus participanta la proiect, Cristina Sîrbu.

„Dacă nu ar exista aceste prejudecăți lumea ar deveni un loc mai frumos în care bărbatul și femeia sunt egali. În primul rând toți suntem oameni și nu trebuie să uităm acest fapt”, a spus participantul la proiect, Traian Cibotaru.

Spectatorii prezenți la eveniment au apreciat munca depusă de către tinerii actori și mesajul pe care aceștia l-au transmis.

„Acest spectacol a fost bine venit pentru toți copii care abia își aleg meseriile după care vor să meargă în viață. Iar în acest spectacol s-a evidențiat foarte bine faptul că femeile și bărbații pot să își aleagă orice meserie își doresc ei, că nu există limite în această direcție”, a spus profesoara de limba și literatura română din Liceul Teoretic Sireți, Doncilă Victoria.

„Mi-a plăcut mesajul pe care tinerii l-au transmis, deoarece trăim într-o societate în care puțini au propriul „eu”. Mulți se conduc după părerile celorlalți, iar copiii din clasele mai mici încă nu sunt formați și se lasă influențați de ceea ce spun părinții, colegii și alți oameni din jur și mai puțin de dorințele proprii. Iar acest spectacol a fost un imbold pentru ei, care îi va face să înțeleagă că nu trebuie să asculte de stereotipurile din societate”, a spus profesoara de educație tehnologică de la Liceul Teoretic Sireți, Parascovia Luca.

Aceasta este cea de a treia prezentare a spectacolului de către tinerii din raionul Strășeni. Premiera spectacolului „UN DAR PENTRU TINE” a avut loc la Strășeni, apoi tinerii l-au prezentat și la Pănăsești. Iar pe data de 29.09.21, la ora 14:30 urmează să fie prezentat la Casa de Cultură din Zubrești.

Proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” încurajează implicarea tinerelor și tinerilor prin spectacolele de Teatru Social pentru combaterea stereotipurilor de gen.

#EU4GE #eu4genderequality #StrongerTogether

Acest eveniment este realizat în cadrul Programului regional „Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. Acest eveniment este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis” și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene, UN Women și UNFPA.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente