Vasilisa Zaicova este o tânără pictoriță din orașul Cantemir, care a reușit să-și transforme pasiunea pentru pictură într-o afacere aici, în Republica Moldova. A pășit pe acest drum nesigură, dar cu susținerea celor apropiați a prins încredere și s-a dezvoltat în acest domeniu al artei. Experiența și trăirile ei după 8 ani în calitate de pictoriță, le puteți vedea în interviu.
– De unde vine pasiunea ta pentru artă?
– Tind să răspund scurt la această întrebare: din copilărie. De mică îmi plăcea să desenez eroii mei preferați din desene animate sau din cărțile cu povești. În copilărie îmi plăcea să fac multe lucruri și chiar le făceam, ca orice copil dansam, scriam poezii în caietul meu de poet și chiar jucam roluri de actriță în fața oglinzii, totuși din toate micile mele pasiuni am reușit să-mi păstrez iubirea față de artă. De ce spun să păstrez? Pentru că a te dezvolta ca pictor ca și în alte domenii presupune timp, efort și multă răbdare. De ce am avut răbdare să trec prin toate etapele? Deoarece de fiecare dată când fac ceva cu mâinile mele, simt o bucurie care izvorăște din inimă, această plăcere și este pasiunea. Deci am ajuns la răspuns: pasiunea vine din inimă și aici cred că fiecare om mă poate înțelege, fiindcă indiferent de vârstă, interese, capacități, cu toții avem o pasiune, ceva ce facem cu plăcere.
– Ce studii ai în acest domeniu?
– Am făcut cursuri de pictură în apropierea satului în care am copilărit, iar mai târziu am terminat Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău. Consider că instruirea mea în calitate de pictor nu s-a încheiat atunci, dar continui să învăț din diferite surse și din propria experiență până astăzi.
– Cum s-a născut ideea de a transforma pasiunea într-o afacere?
– Când am absolvit colegiul de arte mi-am spus că niciodată nu voi transforma arta într-o afacere, am preferat să o las ca un hobby personal. Mă temeam să nu-mi pierd identitatea mea ca pictor. Cu toate acestea, într-o perioadă mai complicată din viață, după ce am schimbat mai multe locuri de muncă, am decis să încerc să-mi câștig existența folosindu-mă de ceea ce știam să fac cel mai bine. Mă simțeam foarte nesigură, dar datorită susținerii celor apropiați am spart gheața și am început să fac portrete în parc, apoi mi-am făcut o pagină pe rețelele de socializare unde postam portretele făcute. Printre poze am postat și un material video cu un portret cu sclipici. La scurt timp cineva m-a întrebat dacă aș putea face un astfel de portret la nuntă. Acea primă nuntă a deschis larg ușa spre alte comenzi. Dacă sincer nu am planificat, nu am visat și chiar nici nu m-am așteptat ca lucrurile să ia o așa amploare. Acum, după 8 ani de lucru în acest domeniu, pot spune că nu-mi pare rău că totuși am permis ca arta să devină afacerea mea, chiar dacă pictez la comandă oricum mă bucur că continui să țin pensula în mână. Nu știu dacă aș fi reușit să fac asta având alt serviciu, iar uneori reușesc să pictez și câte ceva pentru sufletul meu, ceva ce după viziunea mea e frumos.
– Tehnica portretelor cu sclipici prin ce se deosebește de tehnica de pictat in culori? Cum ai descoperit această metodă?
– Această tehnică se deosebeşte foarte mult de pictura în culori. În primul rând diversitatea nuanțelor ne ajută să redăm volumul, lumina, umbra, dispoziția, pe când în portretul cu sclipici am doar fonul negru care joacă rolul de „umbră”, iar „lumina” este pulberea aurie sau argintie. Având doar acest material este complicat să redau trăsăturile feței astfel ca să pot păstra caracterul persoanelor. Un alt aspect este faptul că, pentru a picta în această tehnică, e nevoie să-ți schimbi radical modul de gândire. Mă refer la faptul că de mici suntem obișnuiți să desenăm conturul obiectelor, umbra lor, dar în cazul acestor portrete e nevoie să pictez lumina. De exemplu linia buzei e neagră și am reda-o cu toții printr-o linie, însă pentru a picta în această tehnică e nevoie să acoperi totul în jurul acestei linii (toată lumina) astfel rămâne fonul negru care conturează trăsăturile.
Am găsit această idee în internet, dar am întâlnit o mare dificultate, deoarece procesul și materialele folosite sunt păstrate în secret. De aceea, a fost nevoie ca prin probe și eșecuri personale să găsesc materialele și metoda cea mai potrivită, atât pentru mine cât și pentru clienții mei (aici mă refer la importanța faptului ca aceste portrete să se poată păstra cât mai mult timp).
– Am văzut că ai o pasiune aparte pentru pictarea portretelor. Poveste-ne mai multe despre acest lucru?
– Mulțumesc pentru această întrebare, chiar mă bucur că am ocazia să mă împart cu sentimentele mele. Admir foarte mult coloristica florilor, cerul cu norii lui pufoși, profunzimea mării, dar e adevărat că cel mai mult mă simt atrasă de fețele oamenilor. Probabil e legat de felul în care suntem creați, avem dorința înnăscută de a socializa, de a comunica, de a urmări pe față emoțiile persoanei iubite. De aceea sunt atrasă de portret, de fapt mapele mele sunt pline în mare parte cu portrete. Deși încă sunt în căutarea propriului stil, totuși sunt sigură de iubirea mea față de portrete și mă bucur că această iubire e remarcată și de alții. În mod special admir ochii, sunt foarte diferiți și chiar deosebiți. Atât de multe se pot transmite prin ochi, asta se poate observa ușor în această perioadă, când majoritatea oamenilor poartă mască. Chiar dacă nu putem vedea trăsăturile feței, prin ochi putem vedea zâmbetul, strigătul, timiditatea sau furia cuiva.
– Ce te inspiră atunci când creezi?
– Desigur, cea mai importantă sursă de inspirație este creația. Combinația formelor, amestecul culorilor este perfect în lumea din jur, acesta e un izvor nesecat de idei. Muzica mă ajută mult, de fapt totul prinde culoare când este o melodie bună pe fundal. De asemenea urmăresc pictorii moderni, activitatea și ideile lor mă motivează și pe mine să continui să progresez. Deseori se întâmplă că urmărind un video al unui pictor în procesul lui de lucru, să-mi apară și mie o inspirație puternică de a crea ceva. Dacă să continuăm tema portretelor, atunci oamenii frumoși mă inspiră, chiar se întâmplă să văd o persoană și să-mi apară dorința să o pictez. De asemenea mă poate inspira o istorie deosebită, sau calitățile cuiva.
Fotografii: Arhiva personală
Zinaida Capațina
