Dorința de a evolua a făcut-o să continue studiile la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. Ana Gurdiș a studiat jurnalism și teatru în Moldova, iar acum vrea să-și încerce norocul și pe marile ecrane. În acest interviu, Ana ne-a povestit despre pasiunea pentru film, dar și cum a ajuns să parcurgă drumul de la jurnalism la cinematografie.
– Cât de importante sunt studiile pentru un tânăr?
– Fiecare decide pentru sine, mai ales în perioada în care ne aflăm azi cu atâta acces la informație. Tinerii de azi sunt liberi să experimenteze, să călătorească, să facă voluntariat, să muncească, să-și cunoască potențialul și abilitățile înainte de a merge la o facultate. De ce să faci niște ani de studii, dacă nu te pasionează (acum)? Studiile nu sunt nimic altceva decât experiențele altor oameni, iar pentru a le înțelege valoarea, cred că merită să înțelegem un pic viața mai întâi.
– De ce după cinci ani de jurnalism în Republica Moldova ai hotărât să continui studiile în alt domeniu?
– De la bun început am mers împreună cu tata să depun actele la medicină, nu știu dacă mi-am dorit să fiu medic sau doar să continui ceea ce nu a reușit să facă el, dar am ajuns la jurnalism. În primul semestru mă simțeam ciudat, mă pregătisem pentru zece ani de universitate serioasă și am ajuns într-un haos total pentru mine. Oricum în școală făceam multă activitate artistică și nu am putut să mă limitez doar la mediul academic, astfel am mers și la Facultatea de Arte Frumoase din cadrul USM și făceam două specialități: jurnalism și teatru. Locuiam lângă Chișinău, făceam naveta de dimineață, nu avea rost să merg acasă între cursuri, și-mi amintesc cât de foame îmi era mereu… acuma râd, dar atunci.
M-am regăsit în jurnalism, m-am regăsit în facultățile pe care le făceam, mai târziu m-am angajat la „Centrul Media pentru Tineri” și am avut cea mai frumoasă experiență din domeniul media. Nu consider că am schimbat domeniul, consider că am evoluat. Făceam jurnalism video, filmam și montam reportaje, documentare scurte. Am lucrat în tot felul de proiecte în care am cunoscut și am filmat oameni diferiți, iar într-un moment dat am început să mă întreb ce fac ei după ce închidem camera și plecăm. Oamenii mereu se pregăteau pentru filmări, iar eu îi voiam autentici – pentru asta trebuie timp și acest timp l-am găsit în cinematografie.
– Pasiunea pentru film ai avut-o mereu sau ai descoperit-o în timp ce studiai la jurnalism?
– Nu cred că am avut vreodată pasiune pentru film. Am dezvoltat-o în timp, cred că am descoperit-o atunci când lucram deja. Când eram mică mama deținea monopolul asupra televizorului, așa că eu am văzut puține filme, în schimb am trăit o copilărie descrisă de Ion Creangă și Liviu Rebreanu în operele lor. Când am ajuns la facultatea de film mi s-a făcut frică de colegii mei, ei aveau o vastă cultură cinematografică și eu trebuia să fac față la un volum enorm de informații, nici acum nu le-am asimilat complet, încă învăț.
Nu cred că 19 ani ar fi fost vârsta potrivită pentru a merge la regie. Să fii regizor nu înseamnă să vezi toate filmele din lume și să faci la fel. Să fii regizor înseamnă să descoperi viața și să o pui pe ecran. Contează să vezi filme, de acolo înveți tehnici, stiluri, dramaturgii ale altor cineaști, dar filmul tău trebuie să treacă prin tine, să spună ceva despre tine, de altfel e gol.
– Te ajută cumva cele învățate la jurnalism în cadrul Facultății de Film?
– Inițial credeam că voi fi cea mai bună din clasă, dar am revenit repejor cu picioarele pe pământ. Mi-a trebuit un an de zile să înțeleg unde se termină jurnalista din mine și unde începe regizoarea, e o diferență foarte fină. Cinematografia e un limbaj care are propriul alfabet. În calitate de jurnalistă am învățat să vorbesc cu oamenii, să-i fac să se simtă bine în fața camerei, să le adresez întrebări, să mă organizez și să planific. Facultatea de Film mă învață să citesc viața printre rânduri. Ca și în film, în viață nimic nu este întâmplător și dacă ești un observator bun, reușești să pui viața pe ecran.
– De ce ai ales să studiezi anume la Facultatea de Film din București?
– Am decis să vin la București pentru că iubitul meu era aici, aveam o relație la distanță și cineva trebuia să ia o decizie. Mi-a fost foarte greu, mi-a luat vreo doi ani să mă decid – acum, zic că a fost cea mai bună alegere. Am ales regia, pentru că simt că am de zis ceva. Regia este o specialitate care nu se învață în bancă, o înveți pe platou, o furi de la alții, din experiență, din dialog. Era un pas necesar pentru mine, parcă am deschis o ușă într-o beznă infinită în care încerc să fac lumină și mă simt bine atunci când reușesc măcar puțin.
– Unde îți vezi viitorul profesional, în Republica Moldova sau România?
– În vară voi absolvi Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) I.L. Caragiale din București, mă gândesc să fac și un master în Film documentar. Viitorul îl văd în film, nu știu dacă mi-am dorit vreodată ceva atât de mult. Mi-aș dori să filmez câteva documentare acasă, am și filmat două – în scurt timp voi face public primul meu proiect de lungmetraj. Cât despre UNDE eu zic peste tot. Filmul nu are limite, nu are hotare – așa vreau să fie și viitorul meu profesional.
– De ce regie și nu actorie?
– Am făcut actorie în școală, apoi la Facultatea de Arte Frumoase și mi-ar plăcea să și joc în film. Cred că orice regizor trebuie să treacă prin fața camerei. Regizorul nu poate spune unui actor ce să facă, dacă nu știe sau nu poate să facă asta singur. Să fii regizor înseamnă să fii alături de film de la idee până la ultima proiecție în cinematograf, e ceva ce nu am mai simțit și vreau să descopăr. E greu, e foarte greu, pentru că rupi din tine când faci un film și mulți pot să nu-l înțeleagă, dar în toată ecuația asta contează să afli necunoscuta din tine. Numai așa poți schimba lumea nu? Să începi de la tine.
– Ce sfaturi ai pentru tinerii care au studiat un domeniu în care nu se simt confortabil sau nu văd un viitor, dar le este frică să facă o schimbare?
– Fricile sunt barierele noastre. Niciodată nu e prea târziu să facem o schimbare – noi suntem regizorii filmului nostru și doar de noi înșine depinde dacă trăim o aventură, o dramă, o comedie sau un serial. Sinceri, este important să fim sinceri cu noi înșine, viața merită trăită confortabil. Da, orice început e greu și nesigur, dar merită încercat.
