9 C
Chișinău
miercuri, aprilie 14, 2021

EUROPA VIZUALĂ ACASĂ | Instituțiile în slujba cetățeanului. Cum se formează bugetul unei primării

O administrație locală este formată din oameni. Prin urmare, trebuie să fie pentru oameni.

Vă mai amintiți, poate din manuale școlare, că Socrate – cel din Grecia Antică de unde provine democrația – știa numele celor peste 30 de mii de locuitori ai Atenei de atunci.

Este un exemplu demn de urmat pentru liderii comunitari de astăzi, reprezentanți ai administrațiilor publice locale care sunt și trebuie să rămână în serviciul cetățenilor.

Iar puterea unei administrații este dată de inițiativa locuitorilor și de bugetul mobilizat pentru realizarea acestor inițiative, proiecte, lucrări.

În municipii, orașe și sate organul local al puterii administrative este primăria.

O primărie dispune de un buget local: totalitatea de venituri, cheltuieli și surse de finanțare.

Veniturile bugetelor locale se constituie din impozite, taxe, alte venituri prevăzute de legislație și se formează din trei mari categorii:

  • Venituri generale
  • Venituri colectate și
  • Granturi pentru proiecte finanțate din surse externe.

Să le luăm pe rând și să le adunăm.

Veniturile generale ale unei primării includ veniturile din:

– impozitul pe bunurile imobiliare

– taxa pentru patenta de întreprinzător

– impozitul pe venitul persoanelor fizice ce desfășoară activitate independentă în domeniul comerțului cu amănuntul

– impozitul privat

– taxele locale

– încasări din arenda terenurilor și locațiunea bunurilor domeniului privat al unității administrativ-teritoriale

– alte venituri prevăzute de legislație.

Veniturile sunt completate de:

– defalcările, conform cotelor procentuale, de la impozitele și taxele de stat, stabilite de lege și

– transferurile cu destinație generală și cu destinație specială de la bugetul de stat.

Veniturile cu veniturile – acestea trebuie colectate. Dar să vedem care sunt categoriile principale de cheltuieli ale unei primării.

– alocațiile pentru realizarea funcțiilor autorităților administrațiilor publice locale

– cheltuielile pentru lucrări, servicii, bunuri materiale

– Investițiile capitale.

Pentru bugetul unei primării este important ca acest plan financiar să fie elaborat în baza unui program de dezvoltare a localității, în beneficiul tuturor cetățenilor.

În mod practic, calendarul bugetar la nivel local include aceste câteva etape:

  1. Primăria prezintă consiliului local proiectul bugetului pentru anul următor
  2. Consiliul local analizează, discută și aprobă bugetul
  3. Primăria prezintă consiliului local raportul anual de executare a bugetului pentru anul precedent
  4. Consiliul local discută și aprobă raportul de executare a bugetului

Iar pentru reușita întregului proces este esențială implicarea cetățenilor.

Administrația locală nu doar va ști pe nume – ca Socrate – pe fiecare locuitor. Dar va cunoaște și ce-și doresc acești locuitor pentru ei și pentru copiii lor, pentru întreaga comunitate. 

Astăzi bugetul unei autorități publice poate fi aprobat doar în urma consultărilor cu cetățenii. Acest lucru se poate face offline și online, utilizând noile tehnologii informaționale, pentru a cuprinde cât mai mulți cetățeni. Mai ales că există o acoperire bună și o viteză înaltă la internet în Moldova. Iar această participare a cetățenilor asigură și transparența, și răspunsul la nevoile lor.

La fel, este important ca un buget local să fie prezentat pe înțelesul oamenilor. Autoritățile publice locale trebuie să prezinte bugetul într-un mod ușor de înțeles pentru persoane fără experiență administrativă. Trebuie să fie clar pentru cetățeni unde și cum sunt cheltuiți banii bugetului local.

Astfel va putea fi asigurat, cu eforturi comune, pentru fiecare locuitor un viitor demn acasă, în Uniunea Europeană.

EUROPA VIZUALĂ ACASĂ.

* * *

Acest video a fost produs în cadrul proiectului „Europa vizuală acasă”, realizat de Asociația „URMA ta” și finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, în cadrul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.

Acest video a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Europa vizuală acasă”, implementat de Asociația „URMA ta” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

În acest video au fost folosite prevederi ale Legii 397 din 2003 privind finanțele publice locale.

#dezvoltmd #EuropeanUnion #CivilSociety #EuropaVizualaAcasa

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,179FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,390AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente