6.1 C
Chișinău
vineri, noiembrie 8, 2024

Tinerii și tinerele din raioanele Fălești și Strășeni, actorii principali ai proiectului „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare”

Aproximativ 70 de tineri și tinere din raioanele Fălești și Strășeni, precum și reprezentanți și reprezentante ale administrațiilor publice locale din aceste două raioane s-au reunit, la 9 martie 2021, în cadrul unui eveniment online de lansare a proiectului „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare”.

Proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” este realizat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului regional „Uniunea Europeană pentru egalitatea de gen: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA, și își propune să dezvolte capacitățile tinerilor și tinerelor și implicarea lor în activități care contribuie la abordarea și eliminarea stereotipurilor de gen și a normelor sociale discriminatorii.

Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, a afirmat în intervenția sa din debutul evenimentului că „actorii principali ai acestui proiect sunt tinerii și tinerele” din Fălești și Strășeni, iar angajamentul administrațiilor publice locale ca parteneri ai proiectului „este un semn că le pasă de ceea ce se întâmplă cu tinerii și tinerele și un semn al voinței de implicare în combaterea stereotipurilor de gen”. De asemenea, Liliana Palihovici a menționat și partenerii care sprijină această inițiativă și care sunt „mari susținători ai eforturilor de dezvoltare a țării noastre” – Uniunea Europeană, UN Women și UNFPA.

În mesajul de salut adresat participantelor și participanților la reuniunea online, Reprezentanta de țară UN Women în Moldova, Dominika Stojanoska, a apreciat cooperarea pe care Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor o are cu Asociația „Institutum Virtutes Civilis” și a mulțumit autorităților locale din Fălești și Strășeni pentru implicare. „Obiectivul nostru comun este combaterea, prin eforturi comune, a stereotipurilor de gen și asigurarea egalității de gen între femei și bărbați, fete și băieți”, a subliniat Dominika Stojanoska.

Coordonatoarea de program UNFPA în Moldova, Violeta Terguță, a relevat faptul că „forța și inspirația tinerilor și tinerelor sunt esențiale în combaterea stereotipurilor de gen și asigurarea egalității de gen”, iar cele două raioane – Fălești și Strășeni – „au un potențial sporit de implementare a proiectelor”.

Proiectul „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” va dezvolta capacitățile a cel puțin 30 de tineri și 16 adulți din administrațiile publice locale, instituții educaționale formale și non-formale care lucrează cu tinerii din raioanele Fălești și Strășeni pentru a contribui la prevenirea și eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva fetelor și tinerilor. De asemenea, cel puțin 30 de tinere și tineri vor fi instruiți să acționeze ca agenți ai schimbărilor pentru combaterea tuturor formelor de discriminare bazată pe gen și vor fi instruiți de actori profesioniști ca să joace în spectacole de teatru social în localități din Fălești și Strășeni.

Prezent la eveniment, Președintele Consiliului Raional Fălești, Sergiu Fântână, a salutat inițiatorii, partenerii și participanții la acest proiect și a accentuat importanța egalității de gen care trebuie asigurată inclusiv în domeniul educației. „Lucrurile bune se fac împreună”, a concluzionat Președintele Consiliului Raional Fălești.

Valentina Moraru, Specialistă superioară în cadrul Serviciului management al curriculumului și formarea profesională al Consiliului Raional Strășeni, și-a exprimat speranța că datorită acestui proiect „tinerii și tinerele vor cunoaște și vor înțelege mai multe și astfel vor lua decizii mai bune în viață” și i-a îndemnat pe tineri și tinere „să se implice sută la sută”.

La rândul său, Liliana Lungu, șefă-adjunctă la Direcția Generală Educație Fălești, a salutat lansarea acestui proiect care are un caracter educativ și contribuie la educația unei generații care va gândi și va acționa cu mai puțin stereotipuri de gen.

Evenimentul de lansare a proiectului „Tinerii pentru egalitate și nediscriminare” a inclus pe agendă și o prezentare, intitulată „Ce sunt stereotipurile de gen și cum ele influențează dezvoltarea personală” și susținută de trenera în gender, Olga Nicolenco.

Mesajele finale ale evenimentului au fost formulate de către tineri și tinere care au adresat întrebări despre activitățile și calendarul proiectului, despre modalitatea de implicare în această inițiativă etc.

#EU4GE #eu4genderequality #StrongerTogether

Acest eveniment este realizat în cadrul Programului regional „Uniunea Europeană pentru egalitatea de gen: Împreună împotriva stereotipurilor de gen și a violenței în bază de gen”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în comun de UN Women și UNFPA. Acest eveniment este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a „Institutum Virtutes Civilis”, UN Women și UNFPA și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene, UN Women și UNFPA.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente