15 C
Chișinău
miercuri, aprilie 21, 2021

Maria Crygun, fata cu carnetele: „Carnetul e un fel de persoană, un prieten…”

Maria Crygun, originară din Chișinău, a studiat Chimie și Tehnologie Chimică, iar acum confecționează carnete, pe care le numește prieteni.

„Totul se ramifică până la o sintaxă anume, ne-am  născut, am crescut și am ajuns unde suntem”

Copilăria a decurs tulbure, țin minte bine anii 90, mama lucra, iar bunica avea grijă de noi. Pentru mine bunica e un om care a pus multe în mine și în ceea cu ce mă ocup eu, dumneaei lucrează la Academia de Muzică și Arte. Câteva veri la rând aveam plăcerea să stau acolo, mai ales că lângă era biblioteca pentru copii „Ion Creangă”. Îmi plăcea foarte mult să stau anume în bibliotecă. Pentru mine copilăria se asociază cu rafturi cu multe cărți, deși din toată perioada, timpul petrecut la bunica era un procent minuscul.

Bunica îmi dădea libertate să mă ocup cu ceea ce îmi doream”

De ce ai mers să studiezi la facultatea de chimie?

Am ales Chimia dintr-un motiv banal, fiindcă am dat BAC-ul la chimie, dar nu regret că am făcut acestă alegere. Și cum a spus un prieten de la facultate: „Îmi pace să văd lumea cu ochii chimistului”. Aceasta mă ajută mult în ceea ce fac acum și la un moment dat am înțeles că trăiesc cu asta. Îmi place să descompun, să combin, să experimentez.

„Îmi pace să văd lumea cu ochii chimistului

Primul carnet…

A fost spontan. S-a întors o prietenă din Grecia și mi-a adus cadou un carnet făcut handmade. La acel moment eram în căutare de nișa mea și eram deja gata să mă lansez pe piață cu felicitări, dar atunci încă nu era larg răspândită ideea cu carduri făcute one-of-a-kind. Și eu înțelegeam că dacă aleg să fac felicitări, atunci felicitarea va trebui să fie pictată fix în fix ca multe altele. Iar carnetul era o provocare și mi-a reușit. Cât de șchiop nu ar fi primul meu carnet, eu îl am și e o amintire de la ce am început.

Pictura…

Când eram în clasele primare am început cu fratele să frecventăm niște cursuri extrașcolare de pictură la ARTICO, lecțiile erau o dată pe săptămână. Acolo aveam o profesoară, înaltă, slăbuță, cu un  păr lung bond, imaginea asta s-a imprimat în amintirea mea. Ea mi-a arătat atunci câteva tehnici cum aș putea picta. Apoi am mers câțiva ani la o altă bunică de a mea, care este pictoriță, și tot îmi arăta diferite tehnici. După aceasta am avut o perioadă în care nu am pictat. Deci am început să pictez ceva timp în urmă pe coperta carnetelor. La una din tehnicile de confecționare a carnetului foloseam pânza de pictat și așa am câteva carnete cu coperta pictată în ulei. Acum nu pot să spun că pictez.

O rețetă a carnetelor…

Îi pictură, sculptură, modelare, un pic de inginerie, totul la un loc. Nu-i unica din ceea ce oamenii s-au deprins să audă. Diferă de alte sfere de artă, pentru că eu încerc să combin. Dacă să iai bookbinding-ul, atunci iai modelarea, sculptura, pictura și multe altele, combini, amesteci într-un ulcior mare și scoți un carnet. Îi o conglomerație de așa numita artă.

O istorie din spatele carnetelor…

Am multe istorii. Când am ajuns să fac carnete la comandă, am observat că oamenii de la idei banale ajung la idei sofisticate. Istoria aceasta este cea mai personală pentru mine. Am făcut un carnet pentru medic. Atunci am fost expusă propriului eu, nu am avut nici un punct de tangență de la care să pornesc. Era un carnet A4 mare, pictat cu acril pe el. M-am gândit cam ce aș putea să fac. Am luat fundal negru, după aia am desenat un șarpe și l-am reflectat pe partea opusă, astfel că era parcă în oglindă. Apoi, când m-am întâlnit să dau carnetul, la un moment dat înțeleg că șarpele este simbolul medicilor. Atât de banal, dar ce drum am parcurs, câte obstacole, ca să înțeleg că ideea era deja în interiorul meu.

Cât durează să faci un carnet?

În dependență de design, un carnet îmi ia câteva zile până la câteva săptămâni. Cel mai greu este procesul de uscare, care ocupă foarte mult timp. O provocare pentru mine a fost să fac un carnet în 24 de ore.

Poate fi considerat carnetul un obiect de artă?

Sunt oameni care văd carnetele ca art-obiecte. Eu încerc să mă deprind cu ideea asta, îmi pare interesantă, dar totuși carnetul e o chestie în care scrii, îl folosești. Eu nu m-am gândit când am început să fac copertele așa mai speciale, că un carnet va fi folosit ca decor, art-obiect. Asta a venit din perspectiva oamenilor.

Carnetele sunt prieteni…

Da, de ce nu? Majoritatea oamenilor la un moment dat au avut o agendă, ceea ce ar însemna că ajungi să încredințezi gândurile foii. Când eram copilă aveam așa agendă și scriam lucruri care vroiam să rămâne pentru mine. Vreau să rămână ideea asta. Carnetul e un prieten care va ține secretele, poți să fii sigur că el e de partea ta. Carnetul e un fel de persoană, un prieten, căruia poți să îi spui orice și el nu îți va da nici o notă, nu te va judeca. El rămâne mereu deschis, fidel anume ție. Păcat că nu are mâini și picioare și în caz că se pierde să strige ALERTĂ.

„Carnetul e un fel de persoană, un prieten, căruia poți să îi spui orice și el nu îți va da nici o notă, nu te va judeca”

De unde vine inspirația ta?

Cărți, muzică, artă, fashion, filme, jocuri, cărți, natură, dacă vine vorba de forme. În linii generale, muzica ar fi pe locul întâi, fiindcă ascult muzică și mereu port căștile cu mine. Filmele, arta vizuală e pe locul doi. Dar o sursă de inspirație este și restaurarea, care este un lucru minuțios și este o provocare pentru mine. Aș vrea să ajung la Arhiva Națională, căci știu că au o mulțime de cărți foarte vechi și aș vrea să văd cum ei se ocupă cu restaurarea articolelor din celuloză.

Cât de departe au ajuns carnetele tale?

Carnetele au ajuns în România, Ucraina, Ungaria, Polonia, Olanda, Germania, Rusia, Marea Britanie, America. Inițial când am început să fac carnete nu știam că există un flux artistic în Chișinău. Atunci, aveam o prietenă care mi-a arătat cum aș putea să vând carnetele și evident că primele carnete au plecat peste hotare. În America, la un moment dat, erau cele mai multe carnete vândute. Dar, după începutul pandemiei, au început să mă descopere oamenii din Moldova. Și acum numărul carnetelor vândute aici prevalează.

Ce este libertatea pentru tine?

În primul rând timp, să nu existe limite în timp. Să nu depinzi de ore, să te pierzi în zile și săptămâni, să nu știi ce dată e, să te sune să te felicite cu ziua de naștere, dar tu să te gândești că ea încă nu a venit. Să nu simt timpul. Asta e libertatea.

Dacă te-ai întoarce la ai tăi 18 ani…

Aș fi dorit să mă întorc în timp, la ai mei 18 ani, să fiu eu, dar cu mințile de acum, de 23 de ani. Dar puțin ce aș schimba, căci totul s-a întâmplat la timpul potrivit. Aș vrea să pot să mă întorc la 18 ani, dar cu abilitățile și ideile de acum, ca să pot începe mai devreme să mă ocup cu ceea ce îmi place. Unicul sfat care mi l-aș da – să nu dau așa multă atenție la ceea ce spun oamenii.

Blitz:

Munți sau mare? Muntenegru, unde sunt și munți, și mare.

Ceai sau cafea? Cafea.

Alb sau negru? Curcubeu.

Punct sau virgulă? Punct.

Vers sau proză? Proză.

Soare sau lună? Lună.

A iubi sau a fi iubit? Iubirea propriu-zisă.

Anastasia Suveică, stagiară

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,182FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,390AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente