2.2 C
Chișinău
joi, noiembrie 21, 2024

Fructele uscate – alternativa sănătoasă a dulciurilor

Dacă vă întrebați ce gustare ar putea să vă împlinească pofta de dulce, vă spunem că alternativa sunt fructele uscate. Lansați pe piața din Republica Moldova de aproape doi ani, „ADA Manufacture” își propune să aducă la dispoziția consumatorilor produse naturale, delicioase, dar și cel mai important – sănătoase. De toate acestea vă puteți convinge și singuri din interviul acordat de autoarea brandului, Anastasia Agafonov.

– Cum a apărut ideea de a lansa această afacere cu fructe uscate?
– Totul a început de când am ieșit în concediu prenatal. Eu căutam o alternativă sănătoasă a dulciurilor. Și atunci am aflat de așa o metodă interesantă de deshidratare a fructelor și anume prepararea pistilului din fructe. Atunci, împreună cu soțul am început să studiem acest segment. Cum se produce, cât este valabil, avem și noi așa producători, ce fel de uscător putem folosi, cum să alegem fructele? După ce la toate întrebările am găsit răspunsuri a rămas doar să încercăm.  Aici a venit și ziua mea de naștere – soțul mi-a dăruit un deshidrator electric semiprofesional. Prima partidă de fructe uscate s-a mâncat în câteva clipe. Și tot așa două luni de zile am testat diferite combinații de fructe. După aceea am pornit să fac un cont pe Instagram ca să văd feedback-urile, să văd dacă mai sunt persoane interesate de dulciuri fără zahăr. Atunci, eu am realizat că la noi lumea demult e sătulă de zahăr rafinat, de E-uri și tot felul de adaosuri nesănătoase.

– Care au fost cele mai importante etape pe care le-ați parcurs în dezvoltarea afacerii?
– Prima etapă a fost însăși începerea afacerii, permanent este cel mai greu să începi. A doua etapă e participarea la primul iarmaroc, acolo am avut posibilitatea să comunicăm cu clienții și să primim un feedback momentan la degustare.

– Cum are loc procesul de obținere a fructelor deshidratate?
– Procesul de lucru începe cu selectarea fructelor. În sezon fructele le luăm din livezile părinților. Iar deja procesul de prelucrare a acestora constă din 5 etape: selectăm cele mai bune fructe; le spălăm bine, bine; curățim de miez, le decojim; le tăiem felii; și le deshidratam!

– Ce proprietăți benefice au fructele uscate?
– Fructele uscate își păstrează aproape intact conținutul de vitamine cu efect benefic asupra sănătății. În anotimpul rece, fructele proaspete pot fi înlocuite cu succes cu cele deshidratate. E foarte comod să ai tot timpul la îndemână un pachețel cu doza zilnică de vitamine.

– Pe lângă fructe uscate, știu că mai produceți și pistil din fructe. Ce prezintă acesta și cum este obținut?
– Acesta prezintă piure din fructe deshidratat la o temperatură gingașă de 45° C, circa 12-14 ore. La această temperatură în fructe și pistil rămân 90% de vitamine.

– Cum a avut loc lansarea pe piața din Republica Moldova?
– Noi ne-am lansat în mediul online pe așa platforme precum Facebook și Instagram. La moment nu avem magazin offline. Avem în plan, însă, să apărem pe polițele magazinelor specializate.

– Ce produs se bucură de cea mai mare popularitate?
– Cele mai întrebate produse sunt pistilurile, indiferent de combinațiile de fructe.

– Ce produs este cel mai greu de obținut și de ce?
– Totuși e mai greu de făcut pistilul. Procesul de lucru e mai lung.

– Care sunt avantajele și dezavantajele unei astfel de afaceri?
– Avantajele unei astfel de afaceri este că aduci o plus valoare producției autohtone și contribui la sănătatea clienților. Însă dezavantajele sunt că atunci când te lansezi pe piață cu un produs nou precum pistilul din fructe, este destul de complicat să informezi populația despre avantajele lui, plus la aceasta, cu părere de rău, populația are venituri reduse și optează pentru ceva mai ieftin și nu atrag atenția la conținut.

Ana Fomov
Ana Fomov
Citat de pe profilul de Facebook al Anei: „Sunt o floare!! 🌸” Photoshop, Audition, InDesign, Illustrator... le-a încercat pe toate, dar a zis că mai bine designerul să se ocupe de asta.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente