-3.8 C
Chișinău
luni, noiembrie 25, 2024

Servicii sociale mai bune create în toată țara

Peste 1000 de copii din grupuri vulnerabile și 1250 de persoane cu dizabilități beneficiază de servicii sociale comunitare adaptate nevoilor lor. Circa 100 persoane cu dizabilități intelectuale și psihosociale au părăsit instituțiile rezidențiale și au revenit în familiile biologice sau în servicii de locuință protejată și Casă comunitară. Pentru copiii și persoanele cu dizabilități din 24 raioane ale țării au fost create 42 de servicii sociale, în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană.

Rezultatele proiectului au fost prezentate ieri, 21 aprilie, în cadrul Conferinței finale a proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități.

În cadrul proiectului, 33 organizații ale societății civile care activează local au beneficiat de finanțare pentru crearea și dezvoltarea serviciilor sociale în comunitățile lor. Organizațiile au fost sprijinite pentru consolidarea capacităților lor de implementare a proiectelor și pentru dezvoltarea unor servicii sociale calitative. Asistența tehnică oferită de echipa proiectului dar și oportunitățile de învățare au sporit rezultatele eforturilor depuse de organizații în intervențiile de la nivel local. Proiectul a oferit o platformă de învățare continuă atât pentru membrii organizațiilor cât și pentru angajații din serviciile sociale dezvoltate de acestea.

„Suntem bucuroși că eforturile echipei noastre, precum și ale colegilor noștri din cele treizeci și trei de organizații ale societății civile au condus la crearea unor servicii sociale sustenabile de care vor beneficia mii de oameni din țara noastră. Servicii care deja contribuie nu numai la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități, copiilor, dar și la îmbunătățirea calității vieții familiilor lor și a întregilor comunități, care devin mai tolerante, mai deschise și mai incluzive”, a declarat Petru Culeac, Directorul executiv al Fundației Soros Moldova.

În cadrul proiectului, organizațiile societății civile au fost susținute pentru a crea și menține un dialog constructiv de lungă durată cu autoritățile publice locale, în acest fel asigurând sustenabilitatea și durabilitatea financiară a peste 90% din serviciile dezvoltate.

„Uniunea Europeană susține eforturile societății civile în procesul de implementare a soluțiilor inovatoare care vizează promovarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități și a persoanelor vulnerabile care, din păcate, au fost afectate într-un mod disproporționat de către pandemia COVID-19. Cele 42 de servicii sociale create în 24 de raioane din Republica Moldova reprezintă un sprijin concret în acest sens și un adevărat exemplu de solidaritate în vremuri de criză. Uniunea Europeană va continua să sprijine procesul de acordare a serviciilor sociale la nivel local”, a menționat Ambasadorul Peter Michalko, Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

„Asociația Audiviz este o organizație foarte tânără și, desigur, eram foarte emoționată atunci când am fost anunțată că vom beneficia de finanțare pentru crearea serviciului de intervenție timpurie și reabilitare auditiv-verbală pentru copiii cu deficiență de auz în Bălți. Cu suportul echipei de proiect și în parteneriat cu Centrul Medicilor de Familie Municipal Bălți, reprezentată de Veaceslav Batîr, am obținut rezultate frumoase. Acum planificăm extinderea acestui serviciu în toată regiunea de nord a țării”, a adăugat Angela Moiseev, Președinta AudiViz Bălți.

Proiectul „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”, finanțat de Uniunea Europeană a fost cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în perioada februarie 2018 – aprilie 2021. Valoarea totală a proiectului a fost de 2117578 euro.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente