2.2 C
Chișinău
joi, noiembrie 21, 2024

Veronica Slivca, fondatoarea atelierului BOHÉME: Croitoria e o împlinire sufletească

Veronica Slivca este o tânără mămică, care combină viața de familie cu croitoria. După profesie ea este învățătoare de istorie, dar spune că preferă istoria modei în schimbul istoriei universale.

De unde își ia începutul dragostea față de croitorie?

Eu am locuit la bunica și bunica era genul de om care strângea toate rochiile din tinerețea ei în garderobă.  În adolescență îmi plăcea foarte mult stilul vintage. Când am venit în Chișinău am început să caut piețile second-hand și mă îmbrăcam doar de acolo. Și dacă găsești haine de la second-hand, nu le găsești pe mărimea ta evident. Atunci am zis că eu trebuie să mă învăț să cos ca să le pot face pe corpul meu. Cineva mi-a cadonat o mașină veche Zingher și cu ajutorul tutorialelor de pe youtube croiam hainele pe mine. Uite așa mi-am dezvoltat dragostea față de croitorie.

Care a fost primul lucru cusut integral de tine?

A fost o fustă. După cunoștințele pe care le am acum, a fost cusută foarte stângaci, pentru că eu știam multe tehnici, dar nu știam teorie și nu se combina una cu alta. Mi-a luat cam 2-3 săptămâini să o fac. Mai târziu eu am făcut cursuri de croitorie, am învățat teoria și deja cusutul a mers ca pe roate.

Cum a venit ideea să deschizi un atelier?

Eram însărcinată în luna a șasea și știam că vine o perioadă de stat mai mult acasă. Am zis că vreau să îmi dezvolt hobby-ul meu, poate în timpul liber să fac ceva, adică să nu fiu doar în rutina de îngrijire a copilului. Așa la a șasea lună de sarcină am deschis atelierul și până în luna a noua am cusut. După ce am născut am luat o pauză de jumătate de an. Acum totul ce este pe pagina atelierul este cusut de mine, cât doarme copilul. Îmi place ceea ce fac, nu o fac din datorie sau cu scop financiar. Asta e hobby-ul meu, visul meu.

De unde provine denumirea „BOHÉME” a atelierului?

Eu am organizat nunta în stil Boho și atunci descopeream abia stilul acesta. Mulți îmi spuneau să numesc atelierul cu numele meu de familie – Slivca. Dar îmi părea foarte banal și fiindcă numele meu e Slivca și există noțiunea de „Сливки общества”, am ajuns la Bohéme, clasa bohemică din Franța. Așa a apărut denumirea atelierului.

A fost greu să combini rolul de mamă și pasiunea ta, lucrând de acasă?

Da, foarte des au fost momente dificile. Am zilnic provocări. Mai ales, ceea ce ține de camera de croitorie, este foarte periculos să aduci copilul cu tine. Camera unde eu cos practic tot timpul e încuiată și dacă trebuie să merg să cos, el plânge sub ușă. În fiecare zi mă provoc să fac ceea ce îmi place.

Ce sentimente te însoțesc în procesul de creare a hainelor?

Eu simt că sunt folositoare. Eu nu cresc doar un copil, eu nu uit și de mine, și aceasta este o împlinire sufletească. Când cos eu nu mă duc să lucrez, eu mă duc ca să mă odihnesc.

Care a fost cea mai dificilă lucrare pe care ai cusut-o?

Rochia de mireasă. A fost o rochie de mireasă cu corset și asta nu e stilul meu. Când am deschis atelierul eu făceam și la comandă, dar am înțeles că nu mai vreau să o fac. Este foarte greu să coși ceea ce nu îți place ție, ceea ce nu este al tău. Rochia de mireasă a fost ceva nou și greu de realizat tehnic, dar am acceptat fiindcă sunt o persoană care greu refuză și era o prietenă din anturajul meu. Dar după această rochie am zis că nu mai cos la comandă. Clienții sunt foarte diferiți și nu-i scopul meu să deschid un atelier ca să cos la comandă dorințele clientului. Vreau să cos în stilul meu.

De unde vine inspirația pentru rochițele cusute de tine?

Îmi place foarte mult stilul Boho, rustic, ceva mai country, mai de la sat, cu istorie. Acesta este stilul meu. Dar te poți inspira de oriunde, mai ales în secolul acesta, și din tablouri și din flori, din poze vechi.

Cum alegi stofa pentru lucrările tale?

Mă strădui să cumpăr cât mai multă stofă în variantă unică. Eu cumpăr stofa de la un magazin, care importă de la uzini din Germania, Olanda. Din stofa pe care o cumpăr doar o rochie îmi poate ieși. Este stofă unică și mă bucur că pot să ofer o a doua viață fragmentelor de material.

Am văzut pe pagina de instagram a atelierului că ai început a coase gulerașe detașabile. Cum am putea să le integrăm în garderoba de zi cu zi?

Ideea mi-a venit de pe Pinterest. Am văzut că până a ajunge trendul la noi se purta foarte mult în Europa. Gulerașul îl putem asorta cu orice. El rămâne a fi un accent pe ținută, și la rochie, și mai ales la bluzițe. Dacă bluzițele au volum asta îi ideal. Gulerașele pot fi de diverse culori, nu optăm doar pentru standartul alb. Albul e clasic evident, dar gulerașul poate fi și colorat.

Pentru cine sunt rochiile din atelierul Boheme?

Pentru fete simple. Nu vreau să fac brand, să fie cu poze de jurnal. Vreau să fie pentru fete simple, casual îmbrăcate, cu o pereche de teniși, care merg la o cafea. Sunt rochii pentru purtat zilnic.

Sursa foto: Arhiva Personală

Anastasia Suveică, stagiară

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente