26.6 C
Chișinău
sâmbătă, iulie 24, 2021

Povestea bonei cu chip de mare calmă, ale cărei abisuri n-ar putea fi ghicite de nimeni. Recenzia romanului „Cântec lin” de Leïlei Slimani

Lumea în care trăim poate avea noi dimensiuni de care noi nici nu putem să bănuim. Aceasta este divizată în categorii de oameni, oameni care se invidiază, oameni care încearcă să caute fericirea și să-și regăsească un cămin, un loc în care va fi primit mereu și unde va fi ascultat și ajutat. Ei încearcă să fie parte a unei societăți, a unei familii.

În acest context, cartea Leïlei Slimani „Cântec lin” este o creație care poate schimba păreri, atitudini și fapte. În mare parte, ea reprezintă divizarea lumii între stăpân și angajator, între cei fericiți și cei nefericiți. Lumea trebuie să cunoască povestea „bonei albe”, venită din altă lume, pe care Leïlei Slimani o descrie cu cea mai mare precizie, conturându-i cele mai ascunse trăsături.

Leïlei Slimani, autoarea lucrării, este o scriitoare și jurnalistăcunoscută îndeosebi anume pentru romanul „Cântec lin”. Autoarea a debutat cu romanul „În grădina căpcăunului” în 2014, dar s-a remarcat abia doi ani mai târziu prin romanul psihologic „Cântec lin”, lucrare ce a transformat-o într-o vedetă literară în Franța și a făcut-o cunoscută și publicului internațional.

Așadar, „Cântec lin” cu titlul original „Chanson douce” este un roman publicat în anul 2017 de editura „Pandora M”, tradusă fiind de Nadine Vlădescu. Cu un număr de 174 pagini, romanul îmbină trăsăturile unui thriller, cu cele ale unui roman psihologic, în care se prezintă gândirea și faptele persoanei aflate la limita singurătății, depresiei și chiar a dereglărilor mentale. 

Romanul se remarcă prin descrierea elementelor de portret și prin construirea unui erou înconjurat de diferite caractere secundare: de la oameni dedicați în totalitatea profesiei, până la colerici. De aceea, fiecare capitol al cărții poartă numele unuia dintre personajele secundare. Autoarea prezintă lumea unei bone care încearcă să se regăsească în familia copiilor de care aceasta îngrijește. Paradoxal este faptul că acest personaj îi consideră pe copiii străini ca fiind „ai săi”, pe când singura sa fiică a dispărut pe când era adolescentă. Totuși, în acest roman, Leïlei Slimaninu urmărește descrierea unei legături negative dintre mamă-fiică, ci legătura între diferite clase de oameni: între cei care își permit plăcerile vieții și cei care nu, între cei care pleacă acasă cu gândul că îi așteaptă cineva și cei care se reîntorc seara în căminul lor rece și pustiu.  

La crearea acestei lucrări, autoarea contribui cu originalitate, descriind realitate. Deși, acțiunea acestui roman pare a fi cea a unui film de groază și asta datorită scenei de la început și de la final, autoarea include totuși aspecte reale, iar cititorul trebuie să pătrundă în esența lor. 

În acest context, Leila Slimani nu încearcă ca prin acest roman să aducă argumente în favoarea unei bone firave, cu trăsături netede, zâmbet cinstit și „un chip ca o mare calmă, ale cărei abisuri n-ar putea fi ghicite de nimeni”, care a fost capabilă să comită un omor, ci dorește să redea dorința acesteia de a fi parte a unei lumi a fericirii, alături de familia Masse. Cu alte cuvinte, acest roman nu condamnă crima, acesta urmărește ca cititorul să accepte și să înțeleagă de ce anume s-a întâmplat această tragedie.

Acest roman invită cititorii să cunoască o viață a dezamăgirii, singurătății și sărăciei Louisei, o bonă ce seamănă cu Mary Poppins, care îngrijește de copiii avocatei Myriam Masee și a soțului ei Paul, care este producător de muzică. Clipele petrecute alături de cei doi copii, Mila și Adam, fericirea acestora, dar și fericirea amoroasă a soților Masse o face pe „bona albă” să fie stăpânită de invidie, care ulterior duce la tragedia propriu zisă. Aceste aspecte au tangențe cu însăși autoarea cărții. Întrucât în copilărie, , Leila Slimani a fost crescută parțial de o bonă, iarîntr-o postfață din ediția în limba engleză, își amintește dedepresia și agresivitatea bonei sale.

Romanul este unul captivant, iar stilul lui Slimani este unulhipnotic. Chiar dacă cartea se deschide odată cu uciderea copiilor și cititorul știe de la început identitatea suspectului,intensitatea psihologică crește puțin câte puțin cu fiecare pagină citită. Astfel, lectura acestui roman mi-a creat o privire criminalistică asupra adevărurilor legate de inegalitate, drepturi și, de asemenea, de rasă care se află în centrul societății moderne.

Specificul cărții reiese din citatele reprezentative ce rămân tipărite în mintea cititorului. „Nu vom fi fericiți decât atunci când nu vom mai avea nevoie unii de alții. Când vom putea trăi o viață proprie, o viață care să ne aparțină, care nu are legătură cu ceilalți. Când vom fi liberi.” Cel puțin aceasta este definirea fericirii în viziunea eroinei principale. „O ură urcă în ea. O ură care vine să-i dea peste cap elanurile servile și optimismul copilăresc. O ură care răvășește tot. E cufundată într-un vis trist și confuz. Bântuită de senzația că a văzut prea multe, c-a auzit prea multe din intimitatea altora, o intimitate la care ea nu a avut niciodată dreptul.”

Romanul „Cântec lin” are tangențe cu primul roman al autoarei. În ambele creații, Leila Slimani pune accent pe familii ce au vieți sociale împlinite și pe nevoile femeii de a simți că trăiește.

În recenzia sa, Andreea Chiuaru spune că „„Cântec lin” a fost construcția ingenioasă. Și poate și îmbinarea stilurilor. E o dramă, asta e clar, dar nu e genul de dramă pe care o citești de fiecare dată”. De asemenea, Sever Gulea consideră „Cântec lin” „este un roman cu o deschidere extrem de brutală care i-ar putea face pe cei mai sensibili, după doar câteva pagini, să renunțe la a-l mai parcurge, dar care, ulterior, ne invită într-o zonă gri a interacțiunilor umane croită parcă după modelul războiului rece: interacțiunile pasiv-agresive”.

La lectura acestei cărți, cititorul trebuie să pătrundă în fragmentele cu referire la descrierea personajului principal, dar totodată să înțeleagă și să analizeze și celelalte caractere, întrucât ele au fost sursa apariției unei stări depresive și singuratice și au generat „un urlet de lupoaică” care face să se cutremure zidurile.

Recomand „Cântec lin” cu încredere, mai ales celor pasionați de drame și de setea de a cunoaște o altă latură a psihologiei umane.

Foto copertă sursa: citestema.ro

Olga Mocanu, stagiară

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,440AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente