1.1 C
Chișinău
joi, decembrie 12, 2024

(VIDEO) Olesea Globa, antreprenoarea care și-a dezvoltat afacerea cu suportul Uniunii Europene

Olesea Globa este o tânără antreprenoare din orașul Orhei care administrează împreună cu soțul ei, Leonid Globa afacerea „ENERSAN FAMILY”. Brutăria artizanală se bazează pe producerea pâinii integrale cu maia de casă. Ideea de a duce un stil de viață sănătos a stat la baza inițierii afacerii.

„Inițial am vrut să ne alimentăm sănătos toată familia, avem doi copilași. Am optat pentru o alimentație sănătoasă și ne-am dat seama că nu este posibilă  fără o pâine de calitate. Promovăm afacerea pe internet prin intermediul rețelelor sociale: facebook și instagram și având deja o experiență de un an în acest domeniu clienții ne recomandă de la unul la altul. Ne motivează sănătatea oamenilor, ne dorim ca întreaga noastră societate să se alimenteze calitativ, cu produse bune și de la producătorii locali”, spune Olesea Globa, fondatoarea „ENERSAN FAMILY”.

Un pas important în dezvoltarea afacerii sale l-a constituit participarea în cadrul Programului raional „Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri Orhei”, un program al Fundației Est-Europene care susține tinerii antreprenori. 

„Proiectul Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri Orhei a fost o inițiativă a unui grup de tineri care își doreau foarte mult să sporească numărul de afaceri printre tinerii din raionul Orhei, dar nu oarecare afaceri, dar a celor de antreprenoriat veritabil care să aducă un plus valoare în comunitatea noastră”, povestește Corina Erhan, coordonatoarea Fondului de Antreprenoriat pentru Tineri Orhei.

„Grantul l-am obținut aplicând la programul „Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri Orhei”, am citit cerințele și le-am îndeplinit, am făcut un plan de business și am aplicat, după care am obținut acest grant. Din acest grant am cumpărat o moară proprie cu pietre, parțial a fost grantul și cealaltă jumătate a fost contribuție proprie. Suportul oferit de Fundația Est-Europeană a fost foarte important, deoarece moara pe care am cumpărat-o din acest grant ne asigură cu materia primă necesară, anume făina integrală, pe care până atunci noi o procuram la un preț foarte scump, dar acum datorită ei cheltuielile sunt mai reduse. Fără această moară am fi fost în impas anul acesta”, povestește tânăra antreprenoare.

Cel mai important suport pentru tânăra antreprenoare este familia, în special soțul ei care este implicat direct în dezvoltarea afacerii.

„Avem brutăria noastră unde producem pâine integrală din grâu ecologic cu maia biologică. Am început această activitate din dorința de a duce un stil de viață cât mai sănătos și pentru a oferi copiilor noștri niște exemple tradiționale, așa cum au făcut și buneii noștri. Recomand tuturor părinților să învețe copii de mici să mănânce pâine integrală, pentru că crescând cu această pâine vor obișnui un stil de viață sănătos”, afirmă Leonid Globa.

„Fondul de Antreprenoriat pentru Tineri Orhei” este un proiect implementat de Asociația Obștească „Agenția de Dezvoltare Rurală Centru” din Orhei, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est-Europene.

Zinaida Capațina

Zinaida Erhan
Zinaida Erhan
Zinaida este cea mai tânără membră a echipei Știri Pozitive. Îi place să învețe lucruri noi, să facă poze și să meargă la interviuri. Dacă ar putea, ar face câte un stand-up pentru fiecare reportaj.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente