La cei 89 de ani Nina Chirița își amintește cu drag de anii de studenție din perioada sovietică. În anul 1955 a absolvit „Școala de Vinificație și Viticultură” din Chișinău cu specialitatea agronomie. Iar în acest interviu ne-a povestit cum se desfășura procesul educațional în acele timpuri.
Cum ați decis că vreți să studiați la această instituție?
Eu sunt din Ungheni și când am terminat șapte clase trebuia să mă gândesc unde vreau să studiez mai departe. Am vrut să învăț zece clase, dar tatăl meu nu a fost de acord. Sora mea mi-a spus că la Chișinău este această instituție și am decis să merg acolo. Am învățat patru ani și apoi a trebuit să întăresc diploma doi ani de zile și am lucrat pe specialitate în satul Romanovca, raionul Leova.
După ce ați lucrat acești doi ani care erau obligatorii, ce a urmat?
Eram căsătorită atunci și soțul meu lucra în domeniul cinematografiei și fiind îndrumată de el, am lăsat specialitatea de agronomie și lucram în montaj. Acolo reporterii filmau, developau pelicula și apoi noi montam așa cum dorea regizorul. Iată așa am lucrat 32 de ani la televiziune. Fiind la pensie am mai lucrat cinci ani grădinar și acum mă odihnesc.
Care a fost procesul de admitere la instituția pe care ați absolvit-o?
Trebuia să dăm examene de intrare la patru obiecte dacă țin minte bine, era la matematică, biologie și aveam noi un obiect denumit „constituția” pe atunci. A doua zi mergeam să vedem lista cu cei care au trecut examenul și au fost acceptați și cei care nu au trecut. Era greu să intri și din cauza că erau 15 persoane pentru un loc și în primul rând erau acceptate persoanele de la casa de copii. Eu cred că posibil am fost acceptată din cauza că suntem șase copii în familie.
Cum se comportau profesorii cu studenții?
Această instituție era a statului și profesorii erau controlați. Erau profesori buni, nu ne supărau pe noi niciodată și ne înțelegeau. Ei erau de serviciu și veneau la cămin pentru ca să ne controleze, să vadă dacă eram în camerele noastre.
În ce limbă ați studiat?
Am intrat să învăț în limba moldovenească pe atunci, dar nu erau profesori la aceste obiecte care se predau în această limbă. Toate obiectele le-am studiat în limba rusă și am ajuns în cursul patru toți „ruși”. Așa era atunci și am finalizat studiile până la urmă în limba rusă.
Care cursuri erau mai grele?
Toate sunt grele dacă nu vrei să înveți, dar noi ne străduiam să învățăm, deoarece acolo ne hrăneau, ne îmbrăcau și eram recunoscători pentru asta. De asemenea, primeam și 140 de ruble „stipendie” sau bursă, cum se numește acum.
Cum arăta uniforma studențească?
Uniforma era formată dintr-o rochie neagră cu guler alb și haina mai groasă care se aseamănă cu un palton erau numite „șinele”. Și toate fetele le dădeau la croitor pentru a le face pe mărimile lor, deoarece le primeau de mărimi mari. Eu aveam un croitor în Ungheni la care mergeam mereu să-mi fac uniforma după mărimile mele. Băieții aveau cămașă albă, curea și pantaloni negri. Ei tot primeau mărimi mari, pentru că exista o singură mărime pentru toți, dar ei puteau să le îmbrace și largi așa cum erau unii. De asemenea, tot ei ne ofereau și lenjeria și încălțămintea.
Exista cantină la voi? Unde mâncați?
Ospătărie aveam, mergeam de trei ori pe zi și mâncam gratuit acolo.
Care este cea mai plăcută amintire din anii de studenției?
Colectivul era tare bun, mergeam împreună în parcul de lângă instituției, mai ales înainte de examene, și unul citea iar ceilalți ascultau sau dormeau (zâmbește). Învățam împreună și după examene plecam în vacanță.
Fotografii: Arhivă personală
