2.2 C
Chișinău
sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Margareta Rusu, psiholog: „Este bine să vizionăm desenele animate împreună cu copiii”

Desenele animate au o influență mare asupra dezvoltării copilului, despre aceasta am discutat cu psihologul și specialistul în lucru cu psihodramele, Margareta Rusu. Vezi în acest interviu ce sunt desenele animate, cum acestea influențează, dar și care este timpul maxim admisibil în care un copil le poate privi.

„O mână de ajutor începe cu o vorbă bună!”, a afirmat psihologul Margareta Rusu.

„În timpul consilierii obișnuiesc să-i întreb atât pe copiii dar și pe adulți care a fost personajul preferat din trecut. Răspunzând la această întrebare, mulți dintre ei se pun pe gânduri, realizând legătura puternică dintre personaj și propria personalitate. Este uimitoare această influință ce capătă o semnificație atunci când realizezi că ai ales să te identifici cu un anumit erou sau cu o calitate specifică aceluia. Poveștile, metaforele, desenele animate, proverbele, zicătorile, aforisme care sunt în conștiința unei persoane îi formează credințele asupra vieții. Este extrem de important ceea în ce credem, asta ne formează realitatea”, a spus Margareta Rusu, psiholog.

Ce sunt desenele animate și de ce copii sunt atrași de ele?

Desenele animate sunt un instrument pentru părinți. De ce sunt atrași, probabil este evident: culorile foarte aprinse, figurile mari și expresive însoțite de fon muzical sau sunet sub formă de discuție sau cuvinte.  Până aici totul pare inofensiv, dar lucrurile nu stau chiar așa! În ultimii cinci ani specialiștii (medici neuropsihiatri, pediatri, medici de familie, psihologi) au identificat o nouă formă de autism: ,,AUTISMUL VIRTUAL’’. Nu în zadar este contra indicată oricare formă de vizionare până la vârsta de trei ani. Rău este faptul că zgomotul și lumina de pe ecran chiar și de desenele animate, pot genera emoții dureroase pe care copilul nu le poate face față. Copilul nu are la această vârstă filtre de percepție, este la fel ca un burete care absoarbe orice informație.

Multe mame probabil vor spune că desenele animate le ajută mult atunci când vor să hrănească copilului, dar menționez că acest obicei dezvoltă pe parcurs un comportament neadecvat  și părinții ajung la neuropatolog, psihiatru sau la un cabinet psihologic cu următoarele proleme: obezitate, diabet, deficit de atenție, și tulburări de comportament.

Cum pot influența desenele animate asupra gândirii copilului?

Nu aș pune accent pe gândire, dar în ansamblu pe integritatea copilului, viitorului adult.

Un studiu britanic ne aduce la cunoștință faptul că elevii petrec mai mult timp în fața televizorului decât pe băncile școlii. Această izolare cu ajutorul ecranelor în timp dezvoltă la copii un comportament violent, dependent, întârziere în dezvoltarea limbajului.

Cum ar trebui părintele să-i explice copilului că nu toate secvențele din desene reflectă realitatea și că pe unele nu ar trebui să le repete?

Este bine să vizionăm desenele animate împreună cu copiii, chiar și pe acelea cu care nu suntem de acord. Când suntem alături de ei putem să le explicăm ce se întâmplă și care poate fi rezultatul, copilul înțelege și emoția noastră ca părinte și acceptă explicația și poziția noastră. Explicăm că acest desen este imaginația, fantezia cuiva, este doar o ilustrație și că în realitate nu există așa proporții sau așa personaje.

Copiilor trebuie să le explicăm de ce se limitează timpul de vizionare în fața ecranului, și îndată se propune o alternativă, să facem ceva împreună. La curățenie copiii se implică cu drag, curăță legumele, ajută la aranjarea mesei ș.a.  Totodată noi îi pregătim de viitor și ne facem un ajutor.

Ce poate învăța util un copil privind desene animate?

Vizionara programelor educative crește probabilitatea ca copiilor să fie mai creativi, îi motivează pentru a avea succese mai mari. Filmele bine alese pot întări valorile pe care părinții încearcă să le insufle. Programele educative ne pot ajuta să îi învățăm pe copii reguli primare de comportament sau igienă personală. Dacă eroul copilului se salută respectuos cu cei mai mari și alte persoane, desigur că copilul va tinde să repete acest gest.  Din desenele animate deseori observăm că copilul învață o limbă străină, îți dezvoltă vocabularul și altele.

Care este timpul maxim admisibil în care un copil poate privi desene animate?

Copii cu vârsta de 0-3 ani nu este bine să privească deloc desene.

Pentru copiii cu vârsta de 3-5 ani limita maximă pe zi este de o oră.

Celor cu vârsta 6-12 ani timpul oportun este de 2 ore pe zi.

Chiar dacă principalul rol al părintelui față de copil este de a-l ajuta să crească mare, puternic și sănătos din punct de vedere fizic, există o mulțime de necesități psiho-emoționale cum ar fi: iubire, atenție, afecțiune, comunicare, zâmbete. De obicei părinții care nu au aceste resurse le înlocuiesc cu ecrane cu părere de rău!

Ce desene animate le recomandați să privească copiilor?

Până la 3 ani nu recomand nimic. Sunt multe dezbateri referitor la recomandarea filmelor pentru copii. Deci, înainte de a propune copilului un film este bine să îl privim noi ca să înțelegem care este sensul acestui film, ce vrea sa ne ilustreze, ce actori sunt, care este nivelul de comunicare, ce emoții predomină. Din ceea ce ne oferă piața cinematografică putem privi desenele animate Fixiki, Omul zăpezilor, În căutarea lui Dori, Regele Leu ș.a.  Este important să optăm totuși pentru imagini cât mai aproape de adevăr, dacă este familie de animale atunci să fie animale care arată la fel ca adevărate, dacă e vorba de persoane atunci cât mai adevărate de proporțiile omenești, încercăm să excludem spre exemplu: Țestoasele Ninja, Pokemon, Winx unde promovează, anorexia, vulgaritate, infantilism, confuzia rolurilor sociale dintre femeie și bărbat, violența, sexualitatea.

Zinaida Erhan
Zinaida Erhan
Zinaida este cea mai tânără membră a echipei Știri Pozitive. Îi place să învețe lucruri noi, să facă poze și să meargă la interviuri. Dacă ar putea, ar face câte un stand-up pentru fiecare reportaj.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente