Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” vă invită la evenimentul de lansare a cărții „Povestea unui Glob”, de Viorica Covalschi. Chișinău: Editura „Prut Internațional”, 2021. Lansarea este organizată de Biblioteca Centrală, vineri, 22 octombrie, ora 16:00, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 148.
Cartea este un recent proiect editorial al autoarei în limbile română, engleză și rusă. Povestea prezintă în mod ingenios etapele de formare a Pământului pe înțelesul copiilor. În Poveste Globul este o personificare, care vorbește, gândește și visează, iar după ce doarme descoperă de fiecare dată semne noi ale vieții. Apoi în „Povestea unui Glob” apar alte personaje, iar „acțiunea” se transpune în contemporaneitate, cu toate schimbările climatice și specificul vieții cotidiene în secolul XXI. Textul este frumos ilustrat de Anna Fila.
Invitați: dr. hab. Maria Șleahtițchi, critic literar, directoare a Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”; Dumitru Crudu, scriitor; Viorica Oleinic, profesoară; Ivan Pilchin, traducător, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Moderatoare – Maria Pilchin, scriitoare.
Evenimentul va fi completat de un program artistic, prezentat de Corul „Vocile Primăverii”, dirijor Mădălina Ganea, director de concert Ludmila Tîrșu Bejenari; un grup de copii de la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim”, profesori-coordonatori Munteanu Cornelia și Botezatu Cristina.
Scriitoarea Viorica Covalschi este participant activ la întâlnirile cu cititorii mici la bibliotecile din rețeaua „B.P. Hasdeu”, iar una din cărțile autoarei, care s-a bucurat de mare succes printre cititori, cartea „Moldița-Crăița și Zimbrișor-Cornișor de pe muntele Dor” a fost inclusă în anul 2020 în Programul de lectură „Chișinăul citește!” al Bibliotecii Municipale.
Accesul la eveniment se va face în condițiile impuse de Pandemia COVID-19. Vă așteptăm cu drag!
Adresa: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 148, tel.: +373 22 22 50 06, www.hasdeu.md