Adriana Para este o tânără interpretă de doar 26 de ani, originară din Cantemir. Dragostea pentru muzică a motivat-o să se aprofundeze în acest domeniu, astfel încât și-a dedicat o mare parte din timp deslușind secretele muzicale în cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Deși iubește muzica populară de când era mică, visul său de a evolua pe scenele țării cântând o piesă proprie a prins viață abia acum. De curând interpreta a lansat prima sa piesă muzicală pe care a dedicat-o regiunii din care vine.
De când cochetezi cu muzica?
Cu muzica nu am cochetat, de ea m-am îndrăgostit de când eram mică de tot. Și cred eu că fost o dragoste reciprocă, o mare dragoste, pentru că am tot cântat de când mă știut, iar procesul, dezvoltarea și evoluția mea au fost absolut peremptorii, de necontestat sau combătut.
Care este povestea piesei ,,Eu joc hora de la sud”?
,,Eu joc hora de la sud” este prima mea producție, este o fărâmă de lumină din soarele creației ce-l port în mine. Să scot ceva marca Adriana Para a fost un vis și uite visul a devenit realitate. Sunt un om modest și am scos piesa cu circumspecție, într-un moment expectativ, oportun de a apărea printre artiști. Povestea este absolut desprinsă din realitatea mea, rustică, tradițională de acasă, de la sud. Bătuta a fost întâi de toate pentru sufletul meu, iar mai apoi se știe că toți ai mei, familie, consăteni, conaționali iubesc muzica și jocul. Am dat viață unei piese care va bucura tot omul bun și sunt sigură că versurile, tematica și melodia vor rămâne mereu actuale că-s absolut pline de sinceritate.
Ce semnificație are melodia dată?
Piesa, în sine, înseamnă mult pentru mine pentru că totuși este dedicată locului copilăriei mele unde evoluam pentru prima dată pe scenă. E un strop de licoare pentru sufletul meu piesa asta. Dar ca rezultat este o melodie veselă, de joc care are ca scop stimularea omului la dans, la voie bună. E simplă, e pe înțeles și cel mai important e autentică.
Scoaterea unei piese a fost unul din visele tale, cât de mult contează să ai un produs muzical propriu?
Indubitabil, odată cu intrarea într-un domeniu artistic vrei să scoți un produs finit, să ai un start, să creezi ceva frumos. Astfel, fiind un om de artă, am vrut să dau viață unei creații, unei lucrări și am și reușit. Eu cred cu tărie că propriul portofoliu muzical definește un artist și atunci cu siguranță un produs propriu te face mai încrezut în tine și chiar mai vizibil.
Ce senzații te trec când realizezi un vis la care ai sperat dintotdeauna?
Eu mereu spun că zahărul e la fund, astfel cu siguranță că e tare dulce când după multă muncă reușești să amesteci cănuța cu ceai și să o savurezi, metaforic vorbind. Am și acum piele de găină și sunt emoționată, evident, mulțumită realizând c-am reușit să dau viață unui proiect, acum la mai mult și la mai mare.
Cine te-a făcut să îndrăgești muzica populară?
Să fi vrut să scap din ,,mrejele” muzicii populare n-aș fi putut pentru că ineluctabil crescând cu bunicii o auzeam adesea pe bunica fremătând frumoasele melodii, astfel, dumneaiei mi-a fost promotor spre acest drum. Dragă mi-i bunica și la fel de dragă mi-i și muzica, două entități extraordinare pentru mine.
Cum reușești să îmbini muzica și celelalte activități pe care le practici?
Eu sunt de firea mea un om tare activ, îmi place viața, mișcarea, mereu găsesc timp să practic sportul, orice tip de sport. Iar în timp ce fac diverse lucruri prin casă includ și muzică la maximum și astfel studiez note ale marilor artiști care mă inspiră. Acum nu pot fugi tare departe, arta mă pasionează, sunt dibace în limita răbdării și reușesc să brodez, îmi înfrumusețez costumele și mă relaxez concomitent.
Ce planuri ai pentru viitor?
Mantra mea este simplă – cu pași mici spre stele. Cu siguranță ăsta este doar un început frumos și urmează un parcurs și mai frumos, lucrez bineînțeles și la alte proiecte frumoase. Urmează surprize frumoase, vă asigur.
Ce le sugerezi tinerilor talente care își doresc să se lanseze în muzică?
Să creadă în ei, în visele lor, să depună maximum de efort pentru a obține ceea ce își doresc și să nu renunțe niciodată.
Cristina Scoarță, stagiară
