De-a lungul călătoriei noastre spre înțelegerea jurnalismului comunitar, am tot povestit, la câte un popas sonor, CE ÎNSEAMNĂ acest gen de jurnalism, CUM se face și DE CE și, de asemenea, CE INSTRUMENTE ne pot ajuta în acest sens.
Iar în episodul de astăzi vrem să vă povestim, în două parabole, cu ce se aseamănă cel mai mult jurnalismul comunitar.
Atunci când ai un of la inimă și îl spui.
Atunci când nu te lasă inima să treci pe lângă o nedreptate și faci ceva ca să o înlături. Nedreptatea, nu inima. Și o faci uneori singur, dar cel mai bine este să ceri ajutorul altora pentru asta.
Atunci când ai o bucurie pe suflet și o împărtășești.
În toate aceste cazuri, există ceva care ne vorbește, ne îndrumă, ne spune ce e bine și ce nu e bine și cum să procedăm mai departe. Sigur că este vocea noastră interioară, este vocea inimii, care caută întotdeauna adevărul și vrea mereu dreptate pentru fiecare.
Nouă ni se pare că jurnalismul comunitar seamănă cel mai mult cu această voce interioară a omului. Bineînțeles că uneori o ascultăm, alteori – nu, dar avem nevoie neîncetat de ea. De vocea unei localități, a oamenilor, exprimată de unul dintre ei, care ne spune, câteodată în șoaptă, altă dată – în gura mare, că „trebuie făcut cutare și cutare lucru”.
Deci, jurnalismul comunitar este, de obicei, vocea interioară a unei localități. Este radioul nostru mintal.
Jurnalismul comunitar este jurnalismul pe care îl fac oamenii care nu au numaidecât o pregătire specială în domeniul scrisului, însă au de apărat o cauză, au de îndreptat o nedreptate sau au de împărtășit o bucurie despre oamenii de alături.
Atunci când spui, când ceri și când faci ceva pentru oamenii tăi apropiați… Din localitate. Asta e jurnalismul comunitar.
Așa cum viața ne învață să devenim mai atenți la semne – un cuvânt, o vorbă citită sau auzită undeva, o imagine etc. – și acestea ne pot sugera un răspuns atunci când suntem în fața unei alegeri complicate, la fel în jurnalismul comunitar vom întreba, vom cere și vom acționa ca să găsim o rezolvare pentru o problemă care îi preocupă pe oamenii unei localități. Și de cele mai multe ori soluția este chiar în localitate, vine din sânul ei.
Oare vă amintiți de parabola aceea în care zeii au hotărât să se distreze și să le ia oamenilor fericirea?
Primul zeu a spus: „Haideți să o ascundem pe cel mai înalt munte din lume”.
„Nu, astfel îi vom face pe oameni mai puternici, iar cineva ar putea să urce și să o găsească. Iar dacă o va găsi unul, toți ceilalți vor ști imediat unde este fericirea”, a răspuns un alt zeu.
„Atunci hai să o ascundem la fundul mării!”, a propus al treilea zeu.
Iar cel de-al patrulea și-a amintit ceva și a zâmbit: „Așa cum pe vremuri le-am ascuns dreptatea la fundul mării”.
„Nu, nu uitați că oamenii sunt curioși, cineva va inventa o mașină de scufundări și atunci va găsi fericirea la fundul mării”.
„Să ascundem fericirea pe o altă planetă, departe de Pământ”, a sugerat alt zeu, mai visător.
„Nu, amintiți-vă că, după ce le-am dat destulă minte, într-o zi ei vor inventa o navă și vor călători pe alte planete și așa vor găsi fericirea”.
Cel mai bătrân zeu, care a ascultat toată discuția, a spus:
„Cred că știu unde să ascundem fericirea”.
„Unde?”, au întrebat ceilalți.
„O vom ascunde în ei înșiși. Oamenii vor fi atât de ocupați să o caute în altă parte, încât nu vor căuta fericirea în interiorul lor”.
Toți zeii au fost de acord și de atunci oamenii petrec întreaga lor viață în căutarea fericirii, fără să știe că aceasta este ascunsă în ei.
Dar probabil că această pildă are mai multe învățături.
Dincolo de faptul că în această parabolă oamenii sunt zugrăviți, așa cum recunosc zeii, că sunt oameni puternici, sunt curioși, au destulă minte ca să inventeze lucruri și obiecte nemaipomenite, mai învățăm ceva de aici.
Și anume că rezolvările la problemele unei localități – fie că e vorba de iluminatul stradal care lipsește, ori de terenul de joacă sau de sport care are nevoie de renovare – sunt ascunse chiar în interiorul localității.
Iar un activist civic ori reporter comunitar îi poate ajuta pe oameni de la fața locului să înțeleagă asta și să schimbe ei înșiși fața localității.
Dar nu de unul singur și nu doar cu gândul la propria persoană, ci la ceilalți.
Într-o zi, un profesor a adus la școală mai multe baloane colorate și le-a spus copiilor să le umfle, iar apoi fiecare să-și scrie numele pe balon.
Profesorul a luat apoi toate baloanele și le-a aruncat pe coridor, amestecându-le. Iar la sfârșit, le-a dat cinci minute – aproape cât durează acest episod de podcast – ca fiecare copil să-și găsească balonul.
Copiii au alergat peste tot, căutând frenetic însă pe măsură ce timpul trecea, niciunul nu a reușit să-și găsească balonul!
Atunci, profesorul le-a cerut copiilor să ia cel mai apropiat balon de ei și să-l dea persoanei al cărei nume este pe balon. În mai puțin de două minute, fiecare avea propriul balon.
La sfârșit, profesorul, cu o voce de zeu bătrân, a spus:
„Baloanele sunt precum fericirea! Nimeni nu o va găsi dacă o caută doar pentru el. În schimb, dacă fiecare se îngrijește de celălalt, va găsi fericirea cât mai repede posibil”.
Atunci când spui, când ceri și când faci ceva cu grijă pentru celălalt, pentru oamenii tăi apropiați… Din localitate. Asta e jurnalismul comunitar.
#jurnalismcomunitar #spune #cere #faceva #stiripozitive #fundatiaesteuropeana #suedia
* * *
Acest podcast a fost produs în cadrul proiectului „Jurnalismul Comunitar: Comunicare pentru Comunitate”, realizat de către de Asociația „URMA ta”, cu suportul oferit de Fundația Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.
Link Youtube Podcast #1 „Jurnalism comunitar”
Link Youtube Podcast #2 „Jurnalism comunitar”
Link Youtube Podcast #3 „Jurnalism comunitar”
Link Youtube Podcast #4 „Jurnalism comunitar”
Link Youtube Podcast #5 „Jurnalism comunitar”
Link Youtube Podcast #6 „Jurnalism comunitar”
